Dragnea: Cred că PSD poate realiza o funcţionare între cele trei palate

„Cred că PSD poate realiza o funcţionare între cele trei palate. Noi vrem să structurăm un dialog permanent dincolo de dispute, pentru realizarea unor mari proiecte de ţară. Este vorba de a lăsa fiecare ceva de la el, pentru ca această ţară să se dezvolte”, a declarat Liviu Dragnea, preşedintele interimar al PSD, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

Pe de altă parte, Dragnea a reiterat faptul că partidul sprijină acţiunile Guvernului.

Pe agenda discuţiilor s-a aflat şi proiectul de ordonanţă privind rectificarea bugetară, despre care Dragnea a afirmat că el contribuie la dezvoltarea economică.

În ceea ce privește legea salarizării, Dragnea a arătat că, începând cu 17 august, va fi o perioadă de discuţii cu partenerii sociali, probabil până pe 30 august, urmând apoi dezbaterile publice, pentru ca în a doua jumătate a lunii septembrie să fie dezbătut şi aprobat în Parlament.

Potrivit lui Liviu Dragnea, conducerea PSD Prahova va fi preluată de Codrin Stefănescu.

Liderul PSD a mai anunțat că nu s-a discutat angajarea răspunderii în privinţa Codului Fiscal și că se va face o analiza din care să reiasă sustenabilitatea. Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, va avea discuții pe tema Codului fiscal cu toate instituțiile interesate, inclusiv cu Banca Națională, și va realiza din nou o analiză și o prognoză privind efectele acestuia, a anunțat Dragnea.

„Am discutat despre Codul fiscal, proiectul a fost întors de către președintele Iohannis la Parlament, ministrul de Finanțe va purta discuții cu toate instituțiile interesate, inclusiv cu Banca Națională, va realiza din nou o analiză, precum și o prognoză pe următorii 2-3 ani privind efectele Codului fiscal din care să reiasă, poate mult mai bine, sustenabilitatea și justețea măsurilor cuprinse în acesta”, a spus liderul PSD.

Dragnea a menționat că îl preocupă afirmațiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, despre noul Cod fiscal, dar că Guvernul nu trebuie să renunțe fără argumente serioase la un astfel de proiect legislativ.

„Mă preocupă afirmațiile domnului Isărescu, numai că o simplă declarație, pe care o respect, care văd că astăzi este puțin contrazisă de domnul Adrian Vasilescu, pe mine mă face să cred că cea mai bună variantă este aceea pe care am discutat-o astăzi, ca ministrul de Finanțe să discute cu toate instituțiile interesate, inclusiv cu BNR, pe cifre, pe analize și pe prognoze financiare. Eu nu cred că s-a adoptat modificarea Codului fiscal undeva, într-o baie, acolo au fost specialiști care au lucrat la acest document, oameni din mediul de afaceri care se pricep, alți parteneri. Eu cred că se susține, primul-ministru a fost implicat serios în elaborarea noului Cod fiscal, au fost discuții foarte largi, analize, prognoze care ne-au arătat că aplicarea noului Cod fiscal poate să aducă foarte multe beneficii României și nu vreau să cedăm pur și simplu. Vrem să avem o relație corectă, dar nu putem să cedăm fără să avem argumente serioase, dimpotrivă, argumentele sunt de partea noastră”, a precizat Dragnea.

Despre situația TVR

„Eu am mai spus, despre TVR, trebuie urgent să se realizeze o analiză şi să se ia o decizie. Situaţia actuală nu mai poate persista. Sunt specialişti care trebuie să facă lucrul acesta, dar trebuie luată o decizie, a declarat preşedintele interimar al PSD.

Din punctul de vedere al lui Liviu Dragnea, marea problemă acolo nu cred că este conducerea, din punctul meu de vedere. Poate să fie vinovată, poate nu, dar discuţiile până la urmă s-au dus despre cine să fie sau nu şeful de la TVR. Poate trebuie să fie schimbat , poate nu trebuie să fie schimbat. Asta este o decizie a Parlamentului.

Discuţiile trebuie să fie duse până la capat, care este calea de urmat pentru ca Televiziunea Publică să scape, nu ştiu prin ce măsuri, d-aia sunt manageri, d-aia sunt oameni plătiţi cu bani grei care pot face aceste lucruri şi să prezinte Parlamentului o cale de urmat, dar rapid, arată Liviu Dragnea

Întrebat despre o posibilă legede amnistie Fiscală pentru TVR, Liviu Dragnea a spus că: Dacă se adoptă o amnistie fiscală pentru TVR şi nu se schimbă nimic, megem din amnistie în amnistie. Nu cred că populaţia vrea asta”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.