Dragnea: Dacă CAS a fost întors poate ne gândim la altă măsură

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a declarat joi că dacă măsura reducerii CAS nu se mai poate implementa este posibil ca Guvernul să se gândească la altă măsură.

„Reducerea CAS este o măsură foarte bună atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru angajați. Există susținere financiară sustenabilă pentru introducerea acestei măsuri de la 1 octombrie. Probabil că domnul președinte Traian Băsescu s-a gândit că ar putea avea efecte electorale bune pentru noi, probabil, și din acest motiv a decis să o retrimită la Parlament. Dacă CAS a fost întors, să vedem, și nu mai putem face acum, poate ne gândim la altă măsură”, a spus Dragnea.

El a mai afirmat că intenția Guvernului este ca de creșterea economică să beneficieze cât mai mulți români.

„Fiind o perioadă de creștere economică pentru România, intenția noastră este ca de această creștere să beneficieze cât mai mulți români. Ne gândim serios ca această creștere economică, dincolo de faptul că ne asigură stabilitate și stabilizează România pe un drum serios al dezvoltării, vrem să se întoarcă la cât mai mulți români prin diverse măsuri. Atâta timp cât la Cotroceni se află Traian Băsescu este posibil orice. Noi putem vota din nou legea în Parlament și o poate ataca”, a explicat Dragnea.

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis în Parlament, spre reexaminare, Legea de reducere a CAS, acesta arătând că, în lipsa compensării reducerii contribuţiei de asigurări sociale, România riscă să întrerupă acordul cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.