Dragnea, declarație inedită despre procesul său

Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă, la Baia Mare, că e foarte greu să spună cineva dacă procesul lui „e un atu sau o vulnerabilitate”, susținând că el n-are nicio problemă cu justiția.

„Eu n-am nicio problemă cu justiția(…), nu știu dacă e un atu sau o vulnerabilitate (…), doar că partidul era într-o situație în care mi s-a cerut să intervin și nu am putut să nu fac lucrul acesta pentru că aș fi trăit toată viața cu un regret că atunci când mi s-a cerut să intervin și să pot să ajut, n-aș fi făcut-o de teamă sau din lașitate(…) Mi-am asumat aceste riscuri. E foarte greu să spună cineva dacă procesul meu e un atu sau o vulnerabilitate, chiar e greu de spus (…), totuși este vorba despre o condamnare pentru că am îndemnat lumea să vină la vot, dar nu vreau să comentez decizia instanței; numai că ea a tulburat foarte mult oamenii din partid și din afara partidului. Până la urmă ce e important este că putem reconstrui acest partid, putem reașeza acest partid”, a afirmat liderul interimar al PSD.

Dragnea a fost condamnat în mai, în primă instanță, la un an cu suspendare în dosarul Referendumului din 2012, iar instanţa supremă a stabilit pentru 28 septembrie primul termen al apelului în dosar. Verdictul care urmează să fie dat de Înalta Curte va fi definitiv.

A doua zi după alegerea sa în fruntea PSD, Liviu Dragnea anunța că o să aibă o „atitudine foarte interesantă” faţă de justiţie.

„O să am o atitudine foarte interesantă față de justiție, adică aș vrea să nu mai vorbim despre ea. Foarte mulți vorbesc despre justiție. Justiția trebuie să se întâmple și punct. Eu nu aș vrea să mai văd politicieni… pot vedea analiști, moderatori. E firesc, pentru că presa, până la urmă, este a patra putere în stat. Dar, ca un om politic să vină să își dea cu părerea despre justiție, că justiția e bună sau rea… Justiția e una singură și face dreptate. Unii care primesc sentințe nefavorabile sunt supărați, unii care primesc sentințe favorabile sunt bucuroși și o laudă, dar cu sentințele e ca și cu legile — pot fi legi care te supără dacă ai o afacere sau altceva, dar pe care ești obligat să le respecți. Așa este și cu justiția”, a declarat Liviu Dragnea joi, întrebat care va fi atitudinea sa în calitate de președinte interimar al PSD vizavi de justiție în cazul în care vor mai exista pe viitor cereri de ridicare a imunității unor parlamentari ai partidului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.