Dragnea, despre buletinele de vot pentru alegerea președintelui PSD

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, sâmbătă, la Iași, că au fost deja tipărite și trimise în județe buletinele de vot care vor fi folosite la scrutinul din 11 octombrie pentru alegerea președintelui Partidului Social Democrat. Potrivit lui Dragnea, va fi organizată minim o secție de vot în fiecare localitate, iar procesul de votare se va desfășura între orele 8,00 — 20,00.

„Buletinele de vot au fost deja tipărite și trimise în județe. Este vorba de 530.840 de membri, la care se adaugă 10 la sută buletine de vot, pentru siguranță, ca la orice alegeri. Sunt așteptați să voteze toți membrii de partid. Membrii de partid care nu sunt în localitatea lor nu pot vota decât dacă au la ei o adeverință eliberată de președintele organizației județene din care face parte, adeverință care va rămâne lipită pe lista suplimentară respectivă”, a precizat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Pe 11 octombrie, social-democrații urmează să își aleagă președintele.

În cursa pentru șefia formațiunii a rămas doar Liviu Dragnea, după ce candidaturile lui Daniel Savu și Șerban Nicolae au fost respinse de Comitetul Executiv Național al PSD.

Pe 18 octombrie va fi aleasă echipa de conducere a PSD, în cadrul unui Congres extraordinar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.