Dragnea, despre legea salarizării unitare

Legea salarizării unitare va ajunge în Parlament în două-trei săptămâni, a afirmat Liviu Dragnea, care a precizat că există o grabă în acest sens, astfel încât să existe timp suficient ca legea „să se întoarcă, să fie atacată la Curtea Constituțională”.

„În ceea ce privește legea salarizării unitare, eu știu de la primul ministru și de la doamna ministru că în două-trei săptămâni de zile vin cu legea în Parlament. Noi în Parlament suntem pregătiți, dar va trebui să fie o dezbatere foarte serioasă cu partenerii sociali. Deci ea e în programul de guvernare prinsă ca de la 1 iulie să intre în vigoare. Vreau să ne grăbim, pentru că avem deja această experiență și am început să ne obișnuim: orice lege pe care o dăm în Parlament trebuie să o adoptăm mai repede ca să lăsăm timp să se întoarcă, să fie atacată la Curtea Constituțională”, a afirmat Dragnea la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România.

El a reiterat că PSD dorește ca legea salarizării unitare să intre în vigoare de la 1 iulie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.