Dragnea, despre o posibilă demisie a lui Tăriceanu

Liviu Dragnea crede că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu ar trebui demisioneze, în contextul în care DNA a început urmărirea sa penală. Liderul PSD a precizat, de asemenea, că partidul său îl susține în continuare și că imaginea Senatului nu are de suferit în situația de față.

Întrebat miercuri, la Sibiu, dacă președintele Senatului ar trebui să demisioneze, președintele PSD, a răspuns: „Cred că nu. Este o decizie a dumnealui până la urmă pe care eu și colegii mei i-o vom respecta. Nici nu am apucat să vorbim. O să vorbim când ne vedem în București.”(…) A explicat că nu vrea să cedeze și noi îl susținem în continuare”, a mai spus Dragnea, potrivit Agerpres.

Aflat într-o vizită la Cugir și întrebat de presă cum comentează cazul lui Călin Popescu Tăriceanu și dacă crede că acesta mai poate să se afle în fruntea Senatului în situația în care procurorii au dispus față de el urmărirea penală, liderul PSD a răspuns afirmativ.

„Eu cred că da”, a declarat Dragnea.

Președintele PSD a mai spus că nu crede că acest lucru este o bilă neagră pentru Senat.

„Bilă neagră la cine? (…). Știți ce este cel mai important pentru Parlament? Să adopte legi bune pentru ca românii să o ducă mai bine. Eu nu mai susțin această idee cu bile albe și bile negre”, a spus Dragnea.

La reacția unui jurnalist, că poate dă prost această situație în fața cetățenilor, Dragnea a susținut că asta se decide prin vot.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.