Dragnea, despre relația sa cu premierul Tudose

Liderul PSD Liviu Dragnea a negat, vineri, existenţa unor tensiuni între el şi premierul Mihai Tudose, menţionând că s-a trecut peste „asta”, în timp ce Tudose a precizat că tensiunile au fost acumulate din cauza lipsei de dialog.

Dragnea şi Tudose au susţinut, vineri, după şedinţa CExN în care au fost votaţi cei trei noi miniştri la Dezvoltare Regională, Transporturi şi Fonduri Europene, o declaraţie de presă comună pe treptele sediului PSD.

Întrebat despre existenţa unor tensiuni între el şi premier, Dragnea a răspuns: „Tensiuni între mine şi Mihai Tudose, nu. Au fost discuţii pe care le-am avut amândoi, am descoperit multe lucruri – şi eu şi el – am avut capacitatea să trecem peste asta pentru că cel mai important este ceea ce am hotărât noi aseară, după ce cele două colege au ieşit din Guvern, să nu cedăm în faţa niciunui atac, indiferent de la ce instituţie vine, iar asta este important”, a spus Dragnea.

„Mihai trebuie să conducă Guvernul. Este un premier bun, vreau să-l ajut şi vreau să-l ajutăm şi să lucrăm împreună ca Guvernul să ducă tot programul până la capăt”, a adăugat Dragnea, care a negat că în PSD ar exista doi poli de putere, deşi a admis că PSD a depăşit o situaţie „extrem de complicată”.

La rândul său, premierul Mihai Tudose a precizat că „au fost” tensiuni acumulate şi din cauza lipsei de dialog.

„S-a costatat în ultimele zile că dialogul este calea şi mai ales sinceritatea şi faţă de alţii sau versus alţii care tot încearcă să pună paie pe foc”, a spus Tudose.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.