Dragnea: Îmi cer scuze că sunt unic candidat

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a cerut scuze membrilor de partid că a rămas singurul candidat la șefia formațiunii politice, în cadrul Conferinței județene de alegeri a PSD Bistrița-Năsăud.

Totodată, Dragnea a precizat că după congresul din 18 octombrie va da curs tuturor atacurilor la adresa sa venite atât din interiorul partidului, cât și din exterior.

„Îmi cer scuze sincer că sunt unic candidat la funcția de președinte al partidului. Colegii mei sunt martori, am încercat în două rânduri, opunându-mă prin vot și eu, și Victor Ponta, la orice fel de criteriu pentru colegii noștri. Nu știu acum care a fost cea mai bună decizie, aș fi vrut să fie o competiție dar, pe de altă parte, nu mai rabd decât până în data congresului să nu răspund unor atacuri mizerabile, care vin și din interior, și din exterior”, a declarat liderul interimar al PSD, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă scrutinul intern mai are sens având în vedere că el este candidatul unic, Dragnea a declarat că acesta reprezintă nu doar o obligație stipulată în statut, ci și un exercițiu „de democrație maximă”.

„Da, (se justifică — n.r.). În primul rând, este o obligație statutară; în al doilea rând, este un exercițiu ultrademocratic, de democrație maximă. Vreau să vă spun că toți membrii de partid vor să își aleagă președintele, ei, în mod direct. Că este un candidat, că sunt doi, că sunt nouă, ei vor veni la vot”, a explicat Dragnea.

Liviu Dragnea a rămas singurul candidat la șefia PSD, după ce Comitetul Executiv Național al PSD a respins candidaturile lui Șerban Nicolae și Daniel Savu pentru că nu întruneau toate condițiile dictate de regulament. Mai precis, aceștia nu aveau în dosarele de candidatură recomandări scrise din partea a minimum cinci organizații de partid, inclusiv cea din care fac parte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.