„Dragnea nu este într-o cădere catastrofală”

Sociologul Marius Pieleanu, care conduce institutul Avangarde, susține că Liviu Dragnea se află la 27-33% grad de încredere. Afirmația a fost făcută în contextul în care Victor Ponta a declarat că Liviu Dragnea este la 15% grad de încredere, iar Sorin Grindeanu a spus că liderul PSD are un procent de 12-13 % părere bună.

”Liviu Dragnea nu este într-o cădere catastrofală. În momentul alegerilor parlamentare avea 48% spre 50%, iar de atunci a pierdut 15-20% într-o perioadă de șase luni de guvernare. În acest moment, Liviu Dragnea are între 27% și 33%. Așa este întotodeauna la PSD: toate nemulțumirile generate de acțiunile PSD se contabilizeaza la gradul de favorabilitate al liderului de partid și Liviu Dragnea decontează toate nereușitele Guvernului.

De la OUG 13 a început să scadă Liviu Dragnea, în cele șase luni de guvernare. OUG 13 este atribuită clar lui Liviu Dragnea și este catalizatorul care a condus la căderea liderului PSD și al doilea motiv este lipsa legilor justiției. Dacă ar fi reglat-o cumva cu aceste legi și înțeleg că vor veni cu acest pachet în toamnă, veți vedea că Liviu Dragnea revine pe tabloul principal.

Domnul Dragnea se afla la 10% în momentul în care a primit condamnarea și a reușit să refacă aproape incredibil, ieșit din manualele sociologice, reușind să ajungă la 50% în momentul alegerilor. Liviu Dragnea este unul dintre politicienii care reușesc să întoarcă gradul de favorabilitate și nu este exclus ca el să urce din nou”, a declarat Marius Pieleanu, la Antena 3.

În ce privește partidul, sociologul a spus: ”PSD are 44-45% în acest moment, nu a pierdut foarte mult în cele șase luni de guvernare. Electoratul PSD este cel mai fidel din România”.

Pesediștii au recunoscut luni că liderul lor este cotat sub partid.

Întrebat luni despre diferența de procente între PSD și liderul partidului, secretarul general Marian Neacșu și-a exprimat convingerea că Liviu Dragnea va reuși să-și îmbunătățească scorul în sondaje.

„În perioada de final a campaniei electorale, domnul Dragnea era foarte aproape de scorul partidului. Partidul pierde mult mai greu din avânt decât o persoană. Sunt convins că domnia sa va reuși să revină. (…) Cel puțin eu simt lucrul acesta că Liviu Dragnea este în continuare locomotiva partidului. Mai are încă foarte multe lucruri de demonstrat, sunt sigur de asta și eu cred că acolo unde a reușit Liviu Dragnea să aducă partidul nu a mai reușit să o facă nimeni până în momentul acesta. Deci, în continuare, cel puțin asta simt din partea organizațiilor județene — și credeți-mă că sunt în relații destul de des și destul de mult cu ele — ideea generală este cea pe care v-am exprimat-o mai devreme”, a spus Neacșu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.