Dragnea, vedetă naţională

Vorbim despre Piaţa Victoriei. Ea zice:

– Îl urăsc pe Dragnea de mor!
– De ce?
– Un pesedist nenorocit!
– De ce?
– N-ai văzut? Şi-a dus banii în Brazilia, se distrează numai acolo.

Îi zic că nu este relevant. Multă lume a fost în Brazilia. Chiar şi eu. Şi că are o casă p-acolo! Poate că şi-a făcut doar vacanţele, zic eu, ca să scape de ochii unora ca noi. Nuuu, strigă ea, că are şi afaceri! Nu le-a găsit nimeni, îi zic eu, cei de la Rise Project n-au dovedit nimic, au spus o poveste şi nimic mai mult. L-au pictat ca la comandă! N-ai văzut că omu-i cunoscut pentru chefurile de p-acolo? Brusc, îmi vine s-o ard. Şi colegele tale sunt toate nişte curve, zic eu! Încremeneşte. Ezită între a crede că-i o glumă, o exagerare sau poate chiar o jignire. Izbucnim amîndoi în rîs. Şi-i zic:

– Şi eu ştiu despre colegele tale cîte ştii tu despre Dragnea!?

Adevărul este că Liviu Dragnea, un provincial strîngăreţ, dar fără relief intelectual, a devenit o vedetă naţională. Cu condamnări, cu Bombonica, cu secretarele lui, cu măsurile sale organizatorice, cu promovările sexoase din Teleorman, un personaj care a condus un referendum spectaculos cîştigat zdrobitor împotriva lui Traian Băsescu şi care a fost condamnat la comandă, ca un soi de singur vinovat pentru curajul de a fi coordonat debarcarea unui păpuşar extern, el a luat PSD-ul pe „persoană privată“, cum zice Victor Ponta, care şi el, mai incomplet (dacă mi-e îngăduit un asemenea grad de comparaţie) decît Liviu Dragnea, a făcut acelaşi lucru cu cel mai mare partid din România şi l-a dus la cea mai strălucită victorie. Nu-i de colea să cîştigi alegerile parlamentare împotriva lui Klaus Iohannis, a SRI şi DNA, aşezate de-a curmezişul. Unul după altul, doi mediocri, unul cu tupeu şi obraznic, celălalt tăcut, viclean şi bun organizator, au pus mîna pe marea grupare a stîngii româneşti. Au eliminat toţi seniorii şi s-au înconjurat de un soi de tineri castraţi politic, buni să repete numai listele cu măsuri ce trebuie aplicate după programul guvernamental. Cum să placă Dragnea, dacă dincolo de promisiuni şi de frici nu mai arată nimic? Doar întrebări care se lovesc de zid ca mingile de pereţii sălii de sport.

În ultima vreme, Liviu Dragnea a devenit mult mai comestibil. După scurta iluzie de atotputernic din zilele de după victoria în alegeri, preşedintele PSD s-a tot lovit cu capul de uşi şi de mobila SRI şi DNA, încît s-a înmuiat ca un ursuleţ umplut cu biluţe din spumă poliuretanică. Numai mustaţa nu-i curge. Nu mai este de acord cu debarcarea Laurei Codruţa Kovesi, nu vrea nimic pentru inodorul şi incolorul procuror general, nu se mai uită urît la Klaus Iohannis şi este gata să-l accepte în Guvern chiar şi pe Florian Coldea. Peste noapte, Liviu Dragnea a ajuns să aibă privirea blîndă a patriarhului Rusiei din vremea cînd era mic şi slujea la organizaţia de tineret. Asta da metamorfoză! Să fie vorba despre o frică animalică de detenţie? Susţinătorii mişcării din Piaţa Victoriei dau ca sigură arestarea sa. PSD-işti mai bătrîni îşi păstrează optimismul, mizînd pe o extraordinară capacitate de dedublare a personajului, capabil să iasă şi dintr-un proiectil şi să se dedubleze pînă la un duios storcător de lacrimi, ca apoi să îţi secţioneze jugulara cu o singură mişcare de încheietura mîinii în care ţine briciul. Pesediştii bătrîni zic că Liviu Dragnea poate lua o mie de feţe, după cum cei din Piaţa Victoriei pot protesta pentru zece mii de cauze pe care nu le înţeleg.

Multă lume se întreabă dacă Dragnea a căzut la pace cu preşedintele. Dacă aerul său blajin ascunde o vînzare a PSD-ului? Alţii se întreabă dacă anticorupţia isterică din România are vreo legătură cu cea din Spania, unde lucrurile evoluează ca într-o oglindă de cristal. Să fie corectă bănuiala că anticorupţia are acelaşi tătic?
Sigur are acelaşi soi de victime, politicienii, şi se bazează pe acelaşi tip de oameni la propagandă şi amplificare. Hotărîţi, agresivi, cu gura mare, mediocri şi cruzi în toate pretenţiile lor de dreptate. Mai ales cînd îi priveşte pe alţii.

Un lucru mai rămîne neclar!

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de luni versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau digitală

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.