Dragoste şi libertate într-o sală de bal

Regizorul Ken Loach (The Wind That Shakes the Barley, Ae Fond Kiss, Looking for Eric, Sweet Sixteen, Kes şi mai recentele Route Irish şi The Angels’ Share) se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, în Irlanda începutului de secol. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy a participat anul trecut în Competiţia Oficială de la Cannes, fiind primit cu standing ovations, timp de 10 minute. Pelicula va avea premiera în România în 6 martie şi este distribuită de Independenţa Film. Filmul este o coproductie Marea Britanie-Irlanda-Franţa.

O poveste adevărată, romanţată. Un personaj eroic din ce în ce mai rar de găsit astăzi. Într-o lume mică, pierdută, dar puternică. O Irlandă rurală a anilor ’30, care se reîntoarce cu speranţa că va depăşi rănile Războiului Civil şi cu dorinţa de a recupera câte ceva din Marea Depresie.

Actorul Barry Ward, o mare revelaţie

Regizorul britanic face şi acum filme cu acel realism sec în care nu întâlneşti niciodată o scenă mai mult decât ar trebui, o mişcare greşită, un personaj în afara locului. Povestea pe care el o narează este de decenii aceeaşi. Doar cheia e de fiecare dată alta. O fabrică, războiul, alcoolul, dragostea şi, acum, dansul.

Susţinut ca de obicei de scenariul lui Paul Laverty, Ken Loach ne dăruieşte acum un Jimmy’s Hall în afara cărţilor de istorie. În 1921, în pragul izbucnirii Războiului Civil din Irlanda, Jimmy Gralton (rol jucat de actorul Barry Ward) construieşte un salon de dans la o răscruce de drumuri de ţară din Irlanda, comitatul Leitrim. Aici tinerii vin să danseze, să înveţe, să dezbată, sau să viseze. Dar, mai presus de toate, să se distreze şi să fie liberi. Jimmy’s Hall întruchipează spiritul acelor oameni care gândesc liber.

Vântul care îmbrăţişează iarba şi personajele

Locul devine foarte populat, iar Biserica şi politicienii încep să nu vadă cu ochi buni popularitatea lui Jimmy Gralton, care, ulterior, este deportat în America. După zece ani, Jimmy se întoarce din New York şi decide să redeschidă salonul din satul natal, acum o clădire abandonată şi în paragină. Gestul său însă va reactiva acelaşi tip de probleme din anii ‘20.

Totul se petrece într-o sală de bal, locul în care găseşte puterea să studieze diverse discipline, de la literatură la box, trecând prin desen, confruntându-se şi emancipându-se de un destin de supunere şi ignoranţă. Proiectul lui găseşte o mare adeziune din partea oamenilor, atât a bărbaţilor, cât şi a femeilor din acel orăşel, dar şi o puternică ostilitate din partea instituţiilor locale şi în special din partea bisericii, timorată de a-şi pierde propria putere de influenţă. Conflictul explodează, repropunând una din clasicele contrapuneri din operele lui Loach, comunism contra religie, libertate împotriva autorităţii. Şi chiar se reîntoarce la problema irlandeză pentru care englezii nu l-au iertat. Loach vorbeşte clar şi apăsat pentru toţi, dar mai ales pentru spectatori, amintindu-le că viaţa nu este o delegare a politicii, a bancherilor, ci este problema fiecăruia dintre noi de a reîncepe: să dansăm?!

Irlanda Anilor Nebuni

O poveste de dragoste şi libertate care îşi concentrează energia asupra unui personaj legendar din Irlanda de Nord, Jimmy Gralton.

Loach iluminează fiecare protagonist. Totul se derulează într-un ritm de jazz nebun, ”muzica Diavolului”, pe care Jimmy a adus-o cu el din New York, împreună cu un gramofon, un lucru nemaiîntâlnit până atunci. Jimmy se luptă cu toate forţele conservatoare din acea regiune, de la biserică la poliţie, până la clasa patronală.

Sub urletul războiului civil

Este Irlanda anilor ’20, sub urletul războiului civil, este Irlanda pe care Ken Loach a pus-o de atâtea ori în centrul cinema-ului său. Este vântul care îmbrăţişează iarba. În centrul acestei poveşti sunt bărbaţi şi femei care apără acea bucurie a vieţii de a dansa. Muzica ce acompaniază durele imagini ale Marii Depresii americane pare asemănătoare unui film de Woody Allen, dar ea este în atmosfera filmelor lui Ken Loach, ce includ viaţa oamenilor care încearcă de a-şi împărţi ideile şi spaţiile cu acel sens al societăţii prin bucuria de a sta împreună.

Regizorul Ken Loach s-a născut în Anglia şi acum are 79 de ani. A debutat în 1967 cu Poor Cow, iar în 1969 a realizat Kes, care a fost şi încă mai e considerat unul dintre cele mai bune filme britanice.

Un salon de dans la o răscruce de drumuri

De-a lungul timpului, a regizat un număr impresionant de filme şi a obţinut un număr la fel de impresionant de premii: Kes (1969), Sweet Sixteen (2002), Looking for Eric (2009), The Wind That Shakes the Barley (2006), Ae Fond Kiss (2004), My Name Is Joe (1998), Route Irish (2010), The Angels’ Share (2011, Selecţia oficială, Cannes, 2012). Ultimele două lungmetraje au fost distribuite recent şi în România de Independenţa Film.

Ken Loach este recunoscut pentru uşurinţa cu care alege actori fără experienţă pentru a juca în filmele sale. În The Angels’ Share, cel puţin trei personaje importante sunt jucate de oameni care au cu totul şi cu totul altă meserie. În Looking for Eric (2009) joacă însuşi fotbalistul Eric Cantona.

O scenă plină de duritate şi amărăciune

În legătura cu diversele alegaţii despre faptul că el este britanic, dar în filmele sale se susţine lupta pentru independenţa faţă de Regatul Unit, Ken Loach a spus recent: “Nu înţeleg de ce se spune că îmi urăsc ţara… Şi nici ce înseamnă asta… Adică îmi urăsc ce? Oraşul natal sau pe toţi englezii? Sau guvernul? Şi dacă mi-aş urî guvernul, asta înseamna că îmi urăsc patria? Mie mi se pare că a critica guvernul reprezintă o datorie democratică”.

După premiera peliculei Jimmy’s Hall, Ken Loach mărturisea: “Un film nu este o mişcare politică, un partid. Nu e nici măcar un articol. Un film e doar un film. În cel mai bun caz este o voce în plus adăugată indignării publice”.

Scenaristul Paul Laverty (Jimmy’s Hall) a mai scris pentru Ken Loach Route Irish (2010), Looking for Eric (2009), The Wind that Shakes the Barley (2006), Ae Fond Kiss (2004) şi Sweet Sixteen (2002).

Paul Laverty declara că ideea filmului i-a “picat pur şi simplu în poală”. Un actor – Donal O’Kelly, pe care l-a cunoscut în anii ‘80 în Nicaragua, în timpul revoluţiei sandiniste – a demarat recent un proiect de teatru comunitar chiar în comitatul Leitrim din Irlanda. Demersul încerca să atragă atenţia asupra străinilor din zilele noastre care cereau azil politic în Irlanda şi care riscau oricând sa fie deportaţi. Spectacolul era jucat chiar de aceşti azilanţi şi pleca de la povestea lui Jimmy Gralton, singurul cetăţean irlandez deportat din propria ţara în anii ‘30, la fel ca un străin, fără nici un proces.

Problema irlandeză, comunism contra religiei, libertate împotriva autorităţii

“I-am povestit asta şi lui Ken Loach şi, din clipa în care vorbeam, am văzut în ochii lui o licărire. Cu toţii am fost atraşi de ideea de reveni cu un film în Irlanda, la zece ani după filmarea lui The Wind that Shakes the Barley (2006)”.

Ken Loach aparţine acelei minunate generaţii de cineaşti precum Woody Allen şi De Oliveira, care, cu cât înaintează în vârstă, devin tot mai apreciaţi. La fel ca şi whisky-ul.

”Am îmbătrânit vagabondând printre văi şi coline…” În sala de bal de puţin timp reconstruită, Jimmy, interpretat de Barry Ward, şi cei dragi lui citesc Cântecul lui Angus, Vagabondul, poezia lui William Butler Yeats. Fiecare caută un răspuns, bucuros de a-l imagina şi a-l argumenta. Personajele trăiesc în Irlanda anului 1932, la mai puţin de 10 ani după războiul de eliberare de Marea Britanie, când speranţele multora au devenit deziluzii din cauza guvernului lui Éamon de Valera. Biserica catolică şi marii proprietari de pământuri nu par departe de dominatorii protestanţi. Din rândul lor face parte Jimmy, abia întors de la New York. Jimmy e comunist. Acum, convins de foştii săi conaţionali, sala pe care a deschis-o îi poartă numele. El ştie că riscă. Împotriva lui sunt O’Keefe împreună cu Părintele Sheridan, interpretat de Jim Norton, primul legat de latifundiari şi convins apărător al legilor economiei, cel de al doilea atent de a prezerva credinţa şi obedienţa parohială. Dar Loach se ţine departe de ideologie. Jimmy şi cei apropiaţi lui nu iau lecţii de la Stalin, aşa cum susţine preotul. Ei vor numai un loc în care să fie ei înşişi, unde să înveţe să danseze, aşa cum se întâmpla în America. Se începe cu baluri şi se sfârşeşte cu cititul cărţilor, după cum declară preotul Sheridan.

Şi după cărţi? După cărţi cuvintele sale nu mai au acelaşi efect. Se poate spune: se începe cu dansul şi se sfârşeşte cu libertatea.

Jimmy, reîntors după un deceniu de exil american, redă viaţă unei săli de bal rurale care îşi afirmă rapid valoarea de simbol.

Impresionantă scena în care mama lui Jimmy Gralton oferă ceai poliţiştilor veniţi să-i aresteze fiul pentru a-l expulza a doua oară. Îl întâlnim în acele momente pe acel Loach pe care l-am iubit.

Este o lecţie despre istoria irlandeză, ca şi în The Wind That Shakes the Barley, recompensat cu Palme d’Or în 2006, care vorbeşte despre războiul civil din 1920, despre independenţă. Jimmy’s Hall se derulează mai târziu, în 1932, într-un mic ţinut închis de către IRA şi o puternică Biserică Catolică.

În rolurile principale: Barry Ward (He Claim), Simone Kirby (Season of the Witch, Hamlet) şi Andrew Scott (Saving Private Ryan, Locke, Pride, The Bachelor Weekend). Scenariul este semnat de Paul Laverty.

În rolul principal, Barry Ward reprezintă revelaţia acestei pelicule. Un personaj carismatic. Frumuseţea filmului rezidă în scenele în care vibrează corpurile solidare prin dans, prin muzica jazz-ului sau folclorului.

Plin de tandreţe acest amestec unic de asprime realistă şi de pudoare care îl face să evite gros-planurile, să observe figurile de la distanţă, ca un prieten discret.

Ken Loach profită, desigur, de luptele de odinioară pentru a dezvolta un discurs abia mascat despre individualismul lumii contemporane. El utilizează criza de altădată pentru a vorbi mai bine de cea de azi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.