Drăgulescu, nerăbdător să înceapă competiția

Gimnastul Marian Drăgulescu a declarat joi seara, la ceremonia de înmânare a drapelului din partea președintelui Klaus Iohannis, că a așteptat opt ani pentru a participa la o nouă ediție a Jocurilor Olimpice și a precizat că este nerăbdător să înceapă competiția.

„Plecăm cu o stare foarte bună, ne-am pregătit foarte bine în perioada aceasta. Ne bucurăm că ne-am calificat la aceste Jocuri Olimpice. Eu am așteptat opt ani pentru a participa la încă o ediție a Jocurilor Olimpice. Abia aștept să ajung acolo, sunt nerăbdător să încep competiția. Avem două săptămâni pentru a da tot ce avem mai bun din noi”, a spus gimnastul, potrivit Agerpres.

El speră ca delegația României să se întoarcă de la Rio de Janeiro cu cât mai multe medalii. „Gimnastica are șanse la medalii, scrima la fel, judo, canotajul… avem multe ramuri cu tradiție. Sper să prindem o zi bună, de fapt eu am vreo trei, și să ne întoarcem cu cât mai multe medalii acasă”, a adăugat Marian Drăgulescu.

Președintele Klaus Iohannis i-a înmânat joi seara, în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Cotroceni, drapelul României gimnastei Cătălina Ponor, cu care delegația țării noastre va defila la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.