Scoaterea Greciei din zona euro sau retragerea ţării prin voinţa sa politică din zonă ar însemna, desigur, retipărirea drahmelor şi reintrarea Băncii Naţionale a Greciei în rolul său de dinainte de aderarea la moneda europeană.
Nu avem drahme destule pentru plata salariilor şi a pensiilor – va zice, la un moment dat, guvernatorul BNG; ar trebui să înăsprim regimul de colectare a taxelor şi să pedepsim mai aspru evaziunea fiscală. Nu se poate – va zice Tsipras. Tocmai am avut un referendum în care poporul s-a pronunţat împotriva unor astfel de măsuri. Atunci să mărim nişte taxe – va zice guvernatorul. Nu se poate – va zice premierul. Tocmai am avut un referendum în care poporul grec s-a pronunţat împotriva unor astfel de măsuri. Dar acele măsuri erau impuse de alţii, acum ni le-am impune noi înşine – va zice guvernatorul. Nu se poate – va zice premierul. Poporul nu va accepta din partea noastră ceea ce a respins din partea altora prin referendum.
Atunci să tipărim noi drahme ca să plătim salariile şi pensiile, dar asta va însemna inflaţie – va zice guvernatorul. Asta se poate – va zice Tsipras. N-am avut referendum despre inflaţie! Totuşi, va zice guvernatorul, vom avea nevoie, curând, de 55 de miliarde de euro pentru plata datoriei către cei care ne-au împrumutat euroi, nu drahme. De unde îi luăm? Privatizăm ceva – va zice premierul, de pildă, porturile. China ar vrea să le cumpere.
OK – va zice guvernatorul, dar peste un an ce mai privatizăm? Vom avea nevoie, anul viitor, de alte zeci de miliarde de euro. Ce mai vindem? Vindem insule – va zice premierul. N-am avut referendum despre asta. OK – va zice guvernatorul. Asta ar însemna că afacerile din turism în insule nu vor mai aduce bani la PIB-ul nostru, ci în buzunarele noilor proprietari. OK – va zice Tsipras, vom creşte taxarea acestor noi proprietari. Nu e bine – va zice guvernatorul. Turismul în insule va deveni scump, prohibitiv. Are să scadă cifra de afaceri în acest sector. Să scadă, va zice Tsipras, mărim taxarea şi mai mult. Domnule prim-ministru, eu vă înaintez demisia mea. Nu putem continua aşa, va zice guvernatorul.
Se aprobă – va zice premierul!
x
x x
Între timp – au trecut nişte ani –, drahma a devenit o monedă inflaţionară. Pentru un euro, ieri, dădeai 1.000 de drahme, azi trebuie să dai 1.500. Ce putem face, domnule guvernator (e vorba despre noul guvernator, desigur), ca să stabilizăm drahma? Ar trebui să reducem cheltuiala statului cu salarii şi pensii. Ar trebui să mărim colectarea fiscală. Ar trebui să pedepsim aspru evaziunea fiscală. Apoi, după stabilizare, ar trebui să creştem investiţiile în industrii noi, performante, să creăm locuri de muncă şi să scădem şomajul.
Domnule guvernator, eu voi demisiona. Nu pot face aşa ceva. Am avut un referendum şi poporul s-a pronunţat clar împotriva unor astfel de măsuri.
x
x x
China are un excedent de 1.000 de miliarde de dolari, acumulat în câţiva ani succesivi. Cam în aceeaşi perioadă Grecia acumula datorii de 500 de miliarde de dolari. Să zicem că se va întâmpla următorul joc: China va cumpăra datoria Greciei în schimbul a ceva. Daţi-ne nouă, chinezilor, dreptul de a adminstra turismul grecesc pe o perioadă de 49 de ani. Plătim taxele cuvenite, dar păstrăm tot profitul rezultat din această afacere. Plătim taxa pe profit statului grec, dar expatriem cât vrem din restul de profit. Mai mult: am putea conveni ca 20% din acest profit să-l reinvestim în Grecia. Deal?
Deal-ul n-ar fi rău. Mă rog, perioada de concesionare ar putea fi de 99 de ani, nu doar de 49. Depinde de calculele asupra cărora s-ar negocia: în cât timp eu, China, am să recuperez cei 500 de miliarde de dolari, mai făcând, desigur, şi oarece profit? Ar fi, oare, de acord grecul de rând ca din angajator în afaceri turistice să ajungă un simplu angajat, din proprietar – slujbaş?
Dar generalii NATO? Ar fi ei de acord ca în poziţia geostrategică a Greciei să apară, cu timpul, o înfloritoare afacere administrată de China? N-ar fi. Atunci, de ce n-ar cumpăra datoria Greciei chiar SUA. Acolo, în SUA, trăieşte cel mai puternic lobby grecesc din diaspora.
De ce n-ar deveni reprezentanţii cei mai potenţi ai acestui lobby viitorii administratori-proprietari ai turismului grecesc? Grecul de rând ar suferi mai puţin constatând că are să devină slujbaş la un grec american.
OK. Dar în ce monedă s-ar derula această afacere? În drahmă inflaţionară? N-ar accepta nici China, nici SUA. Atunci? Probabil că şi China şi SUA ar cere ca guvernatorul Băncii Naţionale a Greciei să fie un chinez (un american). Care ce ar face? Ar opri tiparniţa inflaţiei şi ar obliga, prin consecinţele acestui fapt, guvernele greceşti să treacă la drastice programe de austeritate, în speranţa că, după câţiva ani, economia Greciei se va însănătoşi.
Cum-necum, tot acolo ne întoarcem: la trecerea prin austeritate. De ce una ar fi când trecerea ar comanda-o un guvernator european (BCE), şi alta ar fi când trecerea ar comanda-o BNG condusă de un guvernator grec american? Simplu: pentru că, iată, SUA s-au purtat frumos cu noi, grecii, şi ne-au cumpărat datoria când ne-a fost cel mai greu din punct de vedere financiar.
Simplu: pentru că SUA ne-au salvat de la faliment.
Nu-i spunea Zorba investitorului străin: “Ce prăbuşire frumoasă a fost!”?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.