Duelul Froome-Quitana se mută în Alpi

După o binemeritată zi de odihnă, Turul Franței a pornit din nou la drum în etapa a 10-a, Escalade- Engordeny, cu finiș în Revel en Haute Garonne, 197 km. La doar 10-15 minute de la start s-a început cățărarea de categoria întâi, Port d’Envelira, cea mai înaltă din tot Turul, 2408 metri. De notat că în chiar ziua de odihnă Juan Rodriguez a anunțat că la finele anului va pune punct participărilor în marile competiții. Revenim la etapă: în primii 20 de kilometri se desprind de pluton 11 rutieri, cărora li se adugă alții, grupul cuprinzând 17 alergători. Plutonul este devansat déjà cu 50 de secunde, dar nu se alarmează. Cei din față sunt cam pe la jumătatea clasamentului general, cel mai bine clasat este D. Caruso, locul 25, la peste 12 minute de lider. Lui i se adaugă V. Nibali, P. Sagan și M. Mathewus, un veritabil careu de ași. Se anunță al 6-lea abandon al Turului, danezul Sebastian Langeveld. Marele grup al evadaților îi cuprinde pe cei amintiți până acum, plus D. Landa Mena, R. Costa, G. Izaquire, S. Doumoulin, S. Cummings, E. Boason Hagen, T. Gallopin și T. Durbridge. Plutonul a cedat 4 minute, apoi la peste 5 minute. Vârful Port d’Envelira este trecut, în ordine, de R. Costa, S. Doumoulin și T.Nibali. Se face curățenie printre evadați și se formează un grup fruntaș de 15 alergători. În spate, la peste 6 minute, plutonul visează. Evadații ar trebui să ajungă la un avantaj de pete 12 minute pentru a-l dezbrăca pe Froome de tricolul galben. Dar așa ceva este chiar imposibil. După abandonul lui Contador, singurul mare adversar al lui Froome a rămas columbianul Quintana, iar acesta așteaptă etapele din Alpi. Deocamdată stă cu ochii cât cepele pe Froome, care i-a luat doar 13 secunde, plus bonificația de 10 secunde din etapa a 8-a. În față, pe coborâre, evadații ating o viteza de 43 km/h și devansează plutonul la 7 minute. Ceață, nori de ploaie și vânt din față, în zona râului Ardege. Vine sprintul de la Aigues-Vive, câștigat de P.Sagan, care preia tricoul verde și-l devansează, cu 217 puncte, pe M. Cavendisch care rămâne cu 204 puncte. În pluton, așa cum a mai spus, liniște și pace, mai ceva ca în ”il grupetto”, cum sunt alintați întârziații. În față, după ce se trece și de ultima cățărare de categoria a 3-a, Cote de Saint Ferreoli, viteza crește la 45 km/h și se dau lupte grele. S-au detașat 6 alergători: P Sagan, Avermaet, Boason Hagen, Impey, M. Mathewus și L. Durbridge. Sagan vrea neapărat să câștige, răspunde tuturor provocărilor, este literalmente hărțuit și, finalmente, cedează de puțin înainte de finiș. Înaintea lui, M Mathewus, după el, Avermaet. El, campionul mondial, pe locul doi.

Clasamentul etapei

1. M. Mathewus 4h 22′ 38”

2. P. Sagan ac. timp

3. G. van Avermaet ac. timp

4. E. Boason Hagen ac. timp

5. S. Doumoulin ac. timp

Clasamentul general

1. C. Froome 49h 08′ 20”

2. A.Yeats la 16”

3. D. Martin 19”

4. N. Quintana 23”

5. J. Rodriguez 37”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.