Fondul monetar Ron Plus, ges¬tionat de Raiffeisen Asset Mana¬ge¬ment, divizia de administrare a investi¬ţiilor din cadrul grupului financiar austriac omonim, a devenit cel mai mare fond mutual din România cu active nete de 1,533 miliarde de lei (352 mil. euro), devansându-l pe liderul incontestabil al ultimilor trei ani - fondul BCR Monetar, gestionat de Erste Asset Management.
Ron Plus a urcat pe primul loc pe podium datorită sumelor atrase de la investitori în acest an, în valoare de circa 87 milioane de lei. Astfel, fondul a ajuns la active nete de 1,533 milioane de lei de la un număr de 31.609 de investitori, peste activele de 1,526 milioane de lei strânse de BCR Monetar de la un număr de 61.857 de investitori. Fondurile monetare investesc banii atraşi de la investitori în depozite bancare şi titluri de stat. În 2012, Ron Plus a înregistrat un randament de 0,58%, în timp ce randamentul de la lansare este de 41%, scrie zf.ro.
Raiffeisen Ron Plus şi BCR Monetar fac parte din categoria superfondurilor cu active în gestiune de peste un miliard de lei. Cele două fonduri au atras sume record de la investitori în special în anii 2008, 2009 şi 2010, reuşind astfel să susţină întreaga industrie de fonduri mutuale care a ajuns în prezent la active de 8 miliarde de lei, maxim istoric. Cele două fonduri deţin o cotă de peste 35% din activele totale.
Fondurile mutuale româneşti dispun de active totale de 8 miliarde de lei (1,8 mld. euro), în condiţiile în care în Polonia activele fondurilor se ridică la peste 14 miliarde de euro, în Ungaria la 6,3 miliarde de euro, iar în Cehia la 4,1 miliarde de euro.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)
