Duminica Papilor

O explozie de rugăciune şi dans

Astăzi au fost proclamaţi de către Papa Francesco doi sfinţi. Dar mai ales oameni, cu slăbiciunile lor, cu visele şi speranţele lor. Cei doi sunt Angelo Roncalli şi Karol Wojtyla, doi pontifi care aveau acelaşi nume, Ioan, şi aceasta pentru că fiecare papă, în momentul alegerii, îşi alege un nume cu care semnează şi care este propria identitate. De curând au fost publicate două volume semnate de Saverio Gaeta: “Giovanni XXIII. La vita del «Papa Buono» nelle sue parole”, şi “Giovanni Paolo II. Il raconto di mia vita”.

Atmosferă incendiară. Foarte mulţi tineri purtând pancarte cu cei doi Papi şi steaguri din ţările din care au venit.

Sunt numeroase lucrurile care îi unesc pe cei doi Papi. Printre altele, providenţa divină. Un alt aspect a fost acea dorinţă de a ieşi din sfintele camere ale Vaticanului, dar şi din Castel Gandolfo pentru a cunoaşte mai bine oamenii. Papa Wojtyla spunea: “Eu nu merg pentru a întâlni masele de oameni, ci persoanele singure”. La fel, cuvintele “Papei cel Bun” sunt povestite în “Giornale dell’ Anima”, dar şi în jurnalele sale care au putut fi citite abia în cursul procesului de beatificare: acea dorinţă de a coborî în sine însuşi dincolo de orice frontiere. Papa Roncalli afirma: “Tot ceea ce vreau e scris cu inima mea”.

Cei doi pontifi veniţi din popor, ţăran primul, muncitor al doilea, au fost în stare să schimbe lumea prin simplitatea lor, fiind consideraţi “oamenii lui Dumnezeu”.

Credinţă şi afaceri, asalt asupra Oraşului Etern, Roma. Este imposibil de a găsi un pat într-un hotel, care costă minimum 100 de euro, întrucât Roma este asaltată de peste un milion de pelerini, mulţi dintre ei dormind însă în autobuzele cu care au venit. De jur împrejurul Vaticanului au fost deja etalate chioşcuri în care se vând statuete din plastic, calendare, cruci, rozarii, copii după “Pieta” a lui Michelangelo, cărţi care transmit cuvintele celor doi pontifi, pe scurt, o combinaţie între sacru şi profan.

Din întreaga lume au sosit jurnalişti, fotografi şi care de televiziune şi, datorită mijloacelor media, ceremonia care a început la ora 10.00 a putut fi urmărită azi de peste 2 miliarde de oameni, la televiziune, radio şi pe internet. Au fost prezenţi preşedinţi din 24 de ţări, printre care şi fostul preşedinte al Poloniei Lech Walesa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

La canonizarea celor doi Papi, ca reprezentanţi ai Guvernului României, participă Victor Opaschi, Şeful Secretariatului de Stat pentru Culte, şi Bogdan Stanoevici, Ministru Delegat pentru Românii de Pretutindeni.

Biserica Catolică din România este reprezentată de Monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti. Biserica Ortodoxă este reprezetată de Mitropolitul Iosif al Parisului şi de Episcopul Siluan al Italiei.

Slujba, oficiată de Papa Francesco, a început la ora 10.00, în Piaţa San Pietro, iar bazilica “San Pietro” va fi deschisă azi până la ora 1 noaptea.

Papa Benedict al XVI-lea şi Papa Francesco vor participa împreună la slujba de canonizare

Ieri seară a avut loc “Noaptea Albă” de rugăciune. Toate bisericile din Roma au fost deschise credincioşilor, iar slujbele liturgice au avut loc nu numai în limba italiană, dar şi în engleză, germană, spaniolă şi arabă. Tot ieri, Vaticanul a publicat două mesaje despre viitorii sfinţi, trimise de către cardinalul Jorge Mario Bergoglio, subliniind lunga legătură între cei doi Papi şi Conciliul Vaticanului.

Canonizarea celor doi Papi reprezintă pentru Papa Francesco o “bucurie specială”, întrucât primul pontif, Roncalli, “a deschis tinerilor strada către credinţă”, iar cel de al doilea, Wojtyla, “a dus înainte lungul său pontificat”.

Astăzi vor fi înscrise în lista sfinţilor două figuri uriaşe de Papi: Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea. “Pontifi foarte iubiţi şi populari, care au rămas în inima oamenilor şi care cu genialitatea lor operativă au deschis noi orizonturi pentru drumul Bisericii şi au marcat istoria lumii. Doi Papi diferiţi ca origine şi ca formare, dar amândoi mari prin nobleţea sufletului, prin umanitatea bogată şi prin extraordinara spiritualitate şi inteligenţă. (…)

În timp ce Biserica îl proclamă sfânt pe Papa Roncalli, din inimă apare în mod spontan aclamaţia: Cinste şi glorie acestui Papă care a deschis Conciliul; binecuvântat să fie acest Papă care a dat lumii imaginea bunătăţii şi a indicat tuturor că singurul drum care conduce la un viitor mai bun este calea adevărului, a dreptăţii, a solidarităţii şi a iubirii. Binecuvântat să fie acest Papă care a învăţat lumea că omenirea are nevoie mai ales de iubire şi de bunătate. (…)

Lumea a apreciat şi figura uriaşă a Papei Ioan Paul al II-lea mai ales pentru ceea ce a făcut în cei 26 de ani şi jumătate de pontificat, pentru că acesta era aspectul care apărea mai mult. Totuşi, dimensiunea dominantă în el a fost fără nicio îndoială rugăciunea. Lunga sa viaţă a fost o minunată sinteză de rugăciune şi de acţiune, dar, în sufletul său şi în viziunea sa personală, prioritatea o avea rugăciunea. Încă din tinereţea sa, Karol Wojtyla a iubit şi a privilegiat rugăciunea; ea făcea parte din existenţa sa. Ba chiar putem spune că rugăciunea a fost adevăratul izvor al dinamismului său şi al activităţii sale apostolice neobosite; ea a fost şi rădăcina eficacităţii mărturiei sale. […]”, scria Cardinalul Giovanni Battista Re.

“Papa cel Bun” a fost un inovator

Papa Ioan XXIII

Angelo Giuseppe Roncalli, al treilea din cei treisprezece copii ai Mariannei Mazzola şi ai lui Giovanni Battista Roncalli, se naşte la 25 noiembrie 1881, în localitatea Sotto il Monte (Bergamo, Italia), într-o familie de agricultori.

La 17 noiembrie 1892, intră la Seminarul din Bergamo. Aici, după un început destul de anevoios, se remarcă atât la studiu, cât şi în formarea spirituală, încât superiorii îl admit la tonsură înainte de a împlini vârsta de paisprezece ani.

În luna ianuarie 1901, este trimis la Roma, la Seminarul “Sfântul Apolinariu”. La 13 iulie 1904, la vârsta de douăzeci şi doi de ani şi jumătate, susţine doctoratul în teologie, iar la 10 august 1904, este hirotonit preot în biserica “Santa Maria di Monte Santo”.

În octombrie 1904, începe, la Roma, studii de Drept canonic, pe care le întrerupe în februarie 1905, când este ales Secretar al noului Episcop de Bergamo, Monseniorul Giacomo Radini Tedeschi.

Moartea prematură a Monseniorului Radini, în 1914, pune capăt unei experienţe pastorale extraordinare, pe care viitorul Papă Ioan al XXIII-lea o consideră mereu punctul de referinţă fundamental pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le-a primit de-a lungul timpului.

În decembrie 1920, primeşte invitaţia Papei de a conduce activitatea “Congregaţiei de Propaganda Fide”, din Italia.

În 1925, prin numirea ca Vizitator Apostolic în Bulgaria, începe perioada diplomatică în slujba Sfântului Scaun, care se prelungeşte până în 1952.

Papa Ioan Paul al II-lea

După consacrarea episcopală, care are loc la Roma, la 19 martie 1925, pleacă în Bulgaria cu misiunea mai ales de a se ocupa de gravele nevoi ale micii şi încercatei comunităţi catolice. Misiunea se transformă într-o şedere de zece ani, timp în care Roncalli bune bazele constituirii unei Delegaţii Apostolice, al cărei prim reprezentant este numit chiar el, în 1931. Nu fără dificultăţi, reuşeşte să reorganizeze Biserica Catolică, să instaureze relaţii de prietenie cu Guvernul şi cu Casa Regală a Bulgariei. Reuşeşte, de asemenea, să lanseze primele contacte ecumenice cu Biserica Ortodoxă Bulgară.

În noiembrie 1934, este numit Delegat Apostolic în Turcia şi Grecia, şi acestea ţări fără relaţii diplomatice cu Vaticanul.

În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, menţine cu prudenţă o atitudine de neutralitate, ce îi permite să desfăşoare o eficientă acţiune de asistenţă în favoarea evreilor, salvând de la exterminare mii de persoane, şi în favoarea populaţiei greceşti, epuizată de foame.

Prin decizia Papei Pius al XII-lea, este promovat la Nunţiatura din Paris, unde ajunge la 30 decembrie 1944. Calităţile sale umane îi atrag stima mediului diplomatic şi politic din Paris, unde instaurează relaţii de cordială prietenie cu unii dintre cei mai puternici exponenţi ai guvernului francez.

La 5 martie 1953, este transferat la Veneţia, cu proaspăta numire de Cardinal.

La 28 octombrie 1958, Cardinalul Roncalli este ales succesor al Papei Pius al XII-lea.

În primăvara anului 1963, Papa Ioan al XXIII-lea primeşte “Premiul Balzan pentru pace”, ce recunoaşte implicarea sa în favoarea păcii, prin publicarea Enciclicelor “Mater et Magistra” (1961) şi “Pacem in terris” (1963) şi prin intervenţia sa decisivă, determinată de grava criză din Cuba, în toamna anului 1962.

„Papa cel Bun“ moare în seara zilei de 3 iunie 1963, veste primită cu profundă durere de întreaga lume.

Papa Ioan Paul al Il-lea spunea despre Papa Ioan al XXIII-lea: “De la Papa Ioan, rămâne în amintirea tuturor imaginea unui chip zâmbitor şi a două braţe larg deschise către lumea întreagă. Câte persoane nu au rămas oare cucerite de simplitatea sa sufletească, îngemănată cu o vastă experienţă în ceea ce priveşte oamenii şi lucrurile! Noutatea pe care el a adus-o nu privea atât doctrina, cât, mai degrabă, modul de a o prezenta; era nou stilul de a vorbi şi de a acţiona, era ceva nou valul de simpatie cu care el şi-i apropia pe oamenii simpli şi pe cei puternici ai lumii”.

Iar Papa Benedict al XVI-lea afirma: “Papa Ioan a prezentat credinţa în Christos şi apartenenţa la Biserică, mamă şi învăţătoare, drept garanţie a unei fecunde mărturii creştine în lume. Astfel, în puternicele confruntări din timpul său, Papa a fost un om şi un păstor al păcii, care a ştiut să deschidă în Orient şi în Occident orizonturi neaşteptate de fraternitate între creştini şi de dialog cu toţi”.

În ceea ce îl priveşte, Papa Francesco apreciază: “Ioan al XXIII-lea este, oarecum, imaginea «preotului de ţară», a preotului care ţine la fiecare credincios al său, şi asta a făcut şi ca episcop şi ca nunţiu. Câte mărturii de botezuri false a dat în Turcia în favoarea evreilor! Este un curajos, un preot de ţară bun, cu un mare, foarte mare simţ al umorului şi de o mare sfinţenie. Când era nunţiu, unii nu prea îl agreau în Vatican, şi când sosea pentru a aduce sau a cere ceva, în unele birouri îl lăsau să aştepte. Nu s-a plâns niciodată: se ruga rozariul, breviarul. Un blând, un umil, unul care se îngrijea de săraci. (…) Apoi, în privinţa Conciliului: este un om docil la glasul lui Dumnezeu, pentru că ideea i-a venit de la Duhul Sfânt. Cred că nu s-a gândit la consecinţe: a simţit să facă un conciliu şi 1-a făcut. Un om care se lăsa călăuzit de Domnul”.

Credincioşi din toată lumea au venit la Roma pentru această zi

Procesul de canonizare al Papei Ioan al XXIII-lea a început chiar în anul morţii sale.

În toamna anului 1963, la începutul celei de a doua sesiuni a “Conciliului Vatican II”, câţiva Părinţi conciliari au propus beatificarea Papei Ioan al XXIII-lea în timpul Conciliului. Procesul de beatificare s-a desfăşurat la Roma din 1967 până în 1974.

În perioada 1968-1973 şi în 1981, în diferite părţi ale lumii sunt deschise procese de beatificare la nivel local.

În 15 martie 1999, Consultorii teologi, după examinarea “Positio”, se exprimă favorabil asupra virtuţilor eroice şi a faimei de sfinţenie a Slujitorului lui Dumnezeu, Ioan al XXIII-lea.

Consultorii cardinali şi episcopi se exprimă şi ei favorabil, la 19 octombrie 1999, iar la 20 decembrie 1999, Papa Ioan Paul al II-lea semnează decretul prin care sunt recunoscute virtuţile eroice ale Papei Ioan al XXIII-lea.

În 27 ianuarie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea a semnat decretul prin care recunoaşte miracolul (de gradul III) dobândit de Sr. Caterina Capitani, italiancă, prin mijlocirea Slujitorului lui Dumnezeu Ioan al XXIII-lea.

Pelerini aşteptând slujba de canonizare

În 3 septembrie 2000 – este beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea, la Roma, împreună cu Papa Pius al IX-lea, Arhiepiscopul de Genova Tommaso Reggio, preotul diecezan Guillaume-Joseph Chaminade şi călugărul benedictin Columba Marmion.

În 3 iunie 2001, rămăşiţele pământeşti ale fericitului Papă Ioan al XXIII-lea sunt mutate din Grotele Vaticane în Bazilica “Sfântul Petru”, la altarul Sfântului Ieronim.

Martirologiul Roman indică data cultului liturgic la 3 iunie. În Dieceza de Bergamo şi Arhidieceza de Milano, data cultului liturgic este la 11 octombrie, în amintirea deschiderii Conciliului Vatican II.

La 5 iulie 2013, Papa Francisc a aprobat voturile favorabile ale cardinalilor şi episcopilor privind canonizarea Fericitului Ioan al XXIII-lea, iar la 30 septembrie 2013 a semnat decretul prin care a decis canonizarea Papei Ioan al XXIII-lea şi a Papei Ioan Paul al II-lea; data canonizării a fost stabilită la 27 aprilie 2014.

Cardinalul Angelo Amato remarcă: „Dosarul procesului de canonizare a Papei Ioan al XXIII-lea este plin de relatări de miracole şi semne ale faimei lui de sfinţenie”. De exemplu, în decembrie 2002, la Neapole, o femeie „a înghiţit din greşeală un pliculeţ cu cianură. Invocându-1 pe fericitul Papă Ioan al XXIII-lea, s-a salvat de la otrăvire fără a rămâne cu răni la nivelul organelor interne, vindecându-se totodată şi de o ciroză hepatică de care suferea mai înainte”. Miracolul, a precizat cardinalul Amato, „face parte din procesul de beatificare şi canonizare a fericitului papă”.

“Cuvântul este mai puternic decât spadele”

Rugăciune în Biserica Santo Spirito

Karol Jósef Wojtyla s-a născut la 18 mai, la Wadowice, în Polonia. Este al doilea dintre cei doi fii ai lui Karol Wojtyla şi Emilia Kaczorowska.

În anul 1932, la vârsta de 9 ani, îşi pierde mama. Fratele mai mare, Edmund, de profesie medic, moare în anul 1932, iar tatăl, subofiţer, moare în armată, în anul 1941.

Credinţa în Dumnezeu l-a ajutat să facă faţă tragediilor care i-au marcat familia şi vremurilor tulburi ale războiului. A dovedit de foarte tânăr o mare pasiune pentru viaţa intelectuală, pentru literatură şi artă, dar a şi muncit din greu, ca artificier de mină şi muncitor pentru a se întreţine. A debutat ca dramaturg, la vârsta de 20 de ani, cu piesa „Iov”, în care face o subtilă paralelă între destinul personajului biblic şi destinul Poloniei pe care a iubit-o atât de mult, încât a cerut ca în sicriul său să fie aşezat un pumn de pământ din patria natală. Pentru Karol Wojtyla, arta era „călăuză în calea spre Dumnezeu, având dimensiunea unui curcubeu romantic: de la pământ spre inima omului, spre Infinit…”. A fost actor, a făcut studii de medicină şi de teologie, a scris poezie şi eseuri, dar a fost şi pasionat de schi, de călătoriile montane şi campion de canoe. Cei care i-au studiat opera literară au apropiat-o de creaţiile scriitorului romantic polonez, descoperit abia în secolul XX, Cyprian Kamil Norwid, prin dimensiunea umanistă, prin exorcizarea răului şi prin aluziile evidente la istoria mai îndepărtată sau mai recentă a Poloniei.

În 1938, se înscrie la Universitatea “Jagellonica” din Cracovia, urmând cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. Când forţele de ocupaţie naziste au închis Universitatea, în 1939, Karol a fost nevoit să lucreze într-o carieră de piatră (1940-1944), iar apoi, în fabrica de produse chimice “Solvay”, pentru a-şi asigura existenţa şi a evita deportarea în Germania.

Din anul 1942, a urmat cursurile universitare de teologie, la “Seminarul Major” clandestin din Cracovia, sub îndrumarea Cardinalului Adam Sapieha. A fost hirotonit preot la 1 noiembrie 1946.

În 1948, a obţinut doctoratul în teologie, la Universitatea Papală “Angelicum”, cu teza „Credinţa în gândirea Sfântului Ioan al Crucii“.

Tineri purtând fotografia celor doi Papi

După obţinerea doctoratului la Roma, se reîntoarce în Polonia, unde activează ca vicar, fiind şi capelan al studenţilor.

Îşi reia studiile filosofice şi teologice şi susţine în anul 1953, la Universitatea Catolică din Lublin, teza de doctorat cu titlul „Evaluarea posibilităţii fondării unei etici catolice în sistemul etic al lui Max Scheler“. Devine profesor de teologie morală şi de etică socială.

La 4 iulie 1958, este numit episcop auxiliar de Cracovia, fiind consacrat la 28 septembrie, în Catedrala “Wawel” din Cracovia.

Este numit arhiepiscop de Cracovia pe data de 13 ianuarie 1964, iar în 26 iunie 1967, este creat Cardinal.

A participat la “Conciliul Vatican II” (1962-1965), având o contribuţie importantă în elaborarea constituţiei “Gaudium et Spes”.

La 16 octombrie 1978, a fost ales papă, fiind al 264-lea succesor al Sfântului Petru. A luat numele de Ioan Paul al Il-lea şi, din 22 octombrie 1978, începe solemn ministerul său de păstor universal al Bisericii.

Motto-ul pontificatului său este “Totus tuus” (Al tău întru totul), ca semn de devoţiune faţă de Preasfânta Fecioară Maria.

Carol Wojtyla a devenit cel mai tânăr Papă din secolul XX şi primul Pontif provenit din estul Europei. Devenit emblematic pentru întregul său pontificat, primul lui mesaj a fost „Nu vă fie frică”.

Pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre cele mai lungi – 26 de ani –, al treilea ca durată.

A scris 14 enciclice, 15 exortaţii apostolice, 11 constituţii apostolice şi 45 de scrisori apostolice.

De asemenea, a scris şi a publicat cinci cărţi: „Să trecem pragul speranţei” (octombrie 1994), „Dar şi mister: aniversarul a cincizeci de ani de preoţie” (noiembrie 1996), „Tripticul Roman”, meditaţii sub formă de poezie (martie 2003); „Sculaţi-vă, să mergem!” (mai 2004) şi „Memorie şi Identitate” (februarie 2005).

Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat 147 de ceremonii de beatificare – în care a proclamat 1.338 de fericiţi şi 51 de canonizări, cu un total de 482 de sfinţi. A creat 231 de cardinali (1 in pectore), a condus 6 întâlniri plenare pentru Colegiul Cardinalilor, a convocat 15 întâlniri pentru Sinodul Episcopilor.

Noaptea Albă a rugăciunii

Niciun alt Suveran Pontif nu s-a întâlnit cu poporul lui Dumnezeu aşa cum a făcut-o Ioan Paul al II-lea: la Audienţele Generale de miercuri (peste 1.160) participând peste 17.600.000 de pelerini, fără a număra audienţele speciale şi ceremoniile religioase. Peste 8 milioane de pelerini numai în anul 2000, cu ocazia Marelui Jubileu; de asemenea şi milioanele de credincioşi întâlniţi în timpul vizitelor pastorale în Italia şi în întreaga lume. 32 de vizite oficiale şi 738 audienţe sau întâlniri cu şefi de state, 246 audienţe şi întâlniri cu prim-miniştri.

Papa iubea tinerii, cânta şi dansa cu ei. Astfel, în anul 1985, a iniţiat “Zilele Mondiale ale Tineretului”. În cele 19 ediţii celebrate de-a lungul pontificatului său, au participat milioane de tineri din întreaga lume.

La 13 mai 1981, este victima unui atentat comis în Piaţa „Sfântul Petru“ din Vatican, de către Mehmet Ali Agca.

Ioan Paul al II-lea a trecut la Domnul, sâmbătă, 2 aprilie 2005, în jurul orei 21.37, în reşedinţa papală din Cetatea Vaticanului.

Funerariile s-au desfăşurat la Vatican, în Piaţa „Sfântul Petru“, la 8 aprilie 2005, fiind apoi depus în Grotele Vaticanului pentru înmormântare, găsindu-şi astfel odihna alături de alţi predecesori ai săi.

Conform unei vechi tradiţii, trupul papei a fost aşezat în trei sicrie succesive: unul din lemn de chiparos, un altul din zinc, iar cel exterior, din lemn de nuc. Pontificatul de 26 de ani al lui Ioan Paul al II-lea a avut ca linii directoare ale apostolatului său trei afirmaţii pe care Sfântul Părinte le-a făcut cunoscute prin călătorii în întreaga lume: „Cuvântul este mai puternic decât spadele”, „Dragostea este forţa constructivă pentru a străbate drumul umanităţii” şi „Luaţi în mâinile voastre viaţa şi faceţi din ea o capodoperă”.

Caldul mesaj umanist şi apropierea de cei în suferinţă, extraordinara carismă şi încrederea în cuvântul sfânt i-au impresionat şi pe românii care au fost martorii călătoriei Papei Ioan Paul al II-lea în România, în 1999. Ţară pe care înaltul prelat a numit-o „Grădina Maicii Domnului”, denumire care spune mult dacă luăm în considerare faptul că întreaga sa carieră aposotolică a avut-o ca protectoare pe Fecioara Maria. La Liturghia de la Catedrala Sfântul Iosif, la slujba în aer liber din Parcul Tineretului şi pe tot traseul bucureştean al vizitei, 300.000 de credincioşi români au simţit prezenţa inconfundabilă a unui om dăruit celor sfinte.

Toţi cei care l-au cunoscut pe Sfântul Părinte îşi amintesc trăsăturile lui umane, blândeţea dublată de fermitate, dar mai ales capacitatea sa de a pătrunde în profunzimea rugăciunii, trăsăturii definitorii ale unei personalităţi complexe, nici până astăzi desluşită pe deplin.

Veghea organizată în Noaptea Albă a rugăciunii

Procesul de canonizare al Papei Ioan Paul al II-lea a început, după moartea Papei din 2 aprilie 2005, la 9 mai în acelaşi an, când Papa Benedict al XVI-lea a decis, prin decret, dispensarea de la termenul canonic de 5 ani de la deces, pentru începerea procesului de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea.

În 28 iunie 2005 a început etapa diecezană pentru recunoaşterea virtuţilor eroice, iar în 2006, etapa diecezană referitoare la miracolul pentru beatificare.

În 2 aprilie 2007, s-a încheiat etapa diecezană şi s-a trecut la etapa romană pentru recunoaşterea virtuţilor eroice. În perioada 2007-2008, s-a redactat “Positio”, care cuprinde o biografie a Slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea şi o serie de mărturii adunate în timpul etapei diecezane a procesului, care a fost prezentată Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor în 2008.

La 23 martie 2008, s-a încheiat etapa diecezană a procesului referitoare la miracolul pentru beatificare, iar la 11 aprilie 2008 a fost emis decretul de validitate a procesului diecezan referitor la miracolul pentru beatificare.

În 30 iunie 2009, consultorii teolologi au votat şi avizat favorabil “Positio”, avizată de asemenea favorabil şi de cardinalii şi episcopii consultori la 16 noiembrie 2009.

Decretul prin care sunt recunoscute virtuţile eroice ale Papei Ioan Paul al II-lea a fost semnat de Papa Benedict al XVI-lea la 19 decembrie 2009.

În anul următor, la 21 octombrie, consultorii medici au votat şi avizat favorabil miracolul prezentat pentru beatificare, avizat de consultorii teologi la 14 decembrie 2010 şi de consultorii cardinali şi episcopi la 11 ianuarie 2011.

În 14 ianuarie 2011, Papa Benedict al XVI-lea a promulgat decretul referitor la miracolul săvârşit prin mijlocirea Papei Ioan Paul al II-lea, care a fost beatificat în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate în Piaţa Sf. Petru din Vatican, la 1 mai 2011.

Martirologiul Roman indică data cultului liturgic la 22 octombrie.

În 5 iulie 2013, Papa Francisc a aprobat voturile favorabile ale cardinalilor şi episcopilor privind canonizarea Fericitului Ioan al XXIII-lea.

Despre vieţile celor doi Papi a scris Michael Novak, filosof american catolic, jurnalist, scriitor şi diplomat.

În 30 septembrie 2013, Papa Francesco a semnat decretul prin care a decis canonizarea Papei Ioan al XXIII-lea şi a Papei Ioan Paul al II-lea.

Minunile înfăptuite de Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Francesco a decis canonizarea Papei Roncalli dispensându-se de recunoaşterea oficială a celui de al doilea miracol

Floribeth Mora Diaz, o femeie din Costa Rica, în vârstă de 56 de ani, a fost vindecată, în mod miraculos, chiar în ziua beatificării Papei Ioan Paul al II-lea. Suferea de un ictus cerebral hemoragic, inoperabil, şi fusese externată din spital pentru a muri acasă. În ziua beatificării Papei Ioan Paul al II-lea, la 1 mai 2011, deşi se simţea foarte rău şi avea dureri mari de cap, s-a străduit să urmărească la televizor celebrarea beatificării, împreună cu familia. I-a cerut fericitului papă să mijlocească pentru vindecarea ei. A doua zi dimineaţa, în mod inexplicabil, s-a dat jos din pat şi a început să meargă, să vorbească. La o ulterioară investigaţie medicală, s-a constatat nu doar vindecarea completă, dar şi lipsa oricărui semn al afecţiunii de care suferise, un lucru inexplicabil pentru medici.

Momente miraculoase s-au derulat de-a lungul pontificatului său. Este cunoscută întâmplarea din timpul unei audienţe generale în Piaţa Sfântului Petru, în care o tânără a început să urle cu o voce neomenească, aruncându-i Papei cuvinte vulgare, jignitoare, pline de mânie şi ură. Încercările Monseniorului Danzi de a o linişti au eşuat. La întoarcerea Papei, la Palatul Apostolic, în papamobil, tânăra se afla, ţinută cu greutate de şase puternici angajaţi însoţitori, în dreptul Arcului Clopotelor. Sfântul Părinte a coborât şi s-a apropiat de ea, a făcut semnul crucii şi a început să se roage în limba latină. Tânăra îşi continua imprecaţiile. Treptat vocea ei a început să coboare, devenind un fel de tânguit: „Tu ştii că nu pot face nimic împotriva ta! Nu pot nimic, eşti prea puternic, prea puternic!”. Sfântul Părinte i-a pus mâna pe cap, rugându-se în continuare, şi a binecuvântat-o, iar vocea ei, din ce în ce mai slabă, repeta: „Ajunge, nenorocitule!”. După aproximativ 20 de minute a căzut la pământ, reluându-şi fizionomia normală. „A deschis ochii ochii şi l-a privit pe Papă cu seninătate, iar Sfântul Părinte a mângâiat-o, a binecuvântat-o şi apoi a plecat!”, povesteşte Arturo Mari. Au fost trei întâmplări asemănătoare şi de fiecare dată s-au petrecut aceleaşi fenomene, ducând cu gândul la exorcism.

Impresionante erau scenele de compasiune, de uniune şi de transformare spirituală. Într-un 1 ianuarie, Papa a îngenuncheat în capelă alături de un tânăr în scaun cu rotile, numai piele şi os, dar cu ochii enormi. Venise dintr-o mică localitate de lângă Brescia, dintr-o familie foarte săracă. Consătenii îi cumpăraseră un bilet de avion pentru că dorea să-l întâlnească pe Papă înainte de a muri. Papa s-a rugat îndelung ţinându-l de mână pe tânăr. Apoi s-a ridicat, l-a îmbrăţişat, l-a binecuvântat şi desfăcându-şi lănţişorul pe care îl purta l-a pus la gâtul băiatului. Înainte de a pleca, acesta a spus: „Sfinte Părinte, mulţumesc! A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Nu pot decât să spun mulţumesc. Arrivederci in Paradiso, Santo Padre (La revedere în rai, Sfinte Părinte)!”. Două zile mai târziu tânărul a murit. A fost un miracol de pace şi compasiune, care l-a ajutat pe bolnav să-şi accepte moartea cu demnitate. Momentele de rugăciune în comun erau caracteristice Papei, ori de câte ori cineva îi cerea ajutorul.

Papii Ioan XXIII şi Ioan Paul al II-lea

O altă întâmplare similară s-a petrecut cu o englezoaică din Londra, care avea o tumoare în fază terminală. Ultima ei dorinţă a fost să-l întâlnească pe Papă. Era atât de bolnavă încât nu se ştia dacă va ajunge în viaţă până la aeroport. A doua zi după sosirea la Londra, s-a ridicat din pat, a început să mănânce şi să meargă, ca şi cum n-ar fi fost niciodată bolnavă. Ea a creat apoi în capitala britanică un institut pentru lupta împotriva tumorilor. Au fost mai multe asemenea cazuri de-a lungul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea.

Arturo Mari relatează în cartea sa, „La Revedere în Rai”, o întâmplare din propria familie. Sora soţiei sale, originară din Ecuador, care stătuse multă vreme la Roma, o persoană foarte credincioasă care participa regulat a audienţele Sfântului Părinte, s-a îmbolnăvit la trei luni după ce a părăsit Roma, de cancer. Încercând s-o ajute cumva, Mari şi soţia lui i-au cerut să trimită rezultatele analizelor pentru a le arăta unor medici italieni. Aceştia au spus că, din păcate, nu mai e nimic de făcut, întreg organismul fiind devastat de metastaze şi că probabil bolnava mai avea de trăit 15-30 de zile. Înainte de a lua avionul pentru a pleca în Ecuador, ca să fie lângă sora ei, soţia l-a întrebat dacă i-ar putea duce un obiect care i-a aparţinut Papei. Sfântul Păinte i-a trimis o batistă şi un rozariu pe care îl avea mereu în buzunar. „Iată, sunt un dar din partea Papei. Pune batista pe pieptul Mecitei şi spune-i să se roage cu rozariul primit”, a sfătuit-o Mari pe soţia sa. La puţin timp după aceea, analizele au arătat că boala regresase, iar pacienta şi-a recăpătat puterile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.