Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu, devastaţi de cererea procurorilor în Dosarul „U” Craiova

După cum se ştie, la Tribunalul Bucureşti s-a încheiat procesul intentat de clubul Universitatea Craiova împotriva Federaţiei Române de Fotbal, condusă de Mircea Sandu, şi Ligii Profesioniste de Fotbal, condusă de Dumitru Dragomir. Procurorii au cerut pentru cei doi foşti şefi ai fotbalului pedeapsa maximă de 10 ani, la care să se aplice un spor de 1/3 din maximul special, deci un total de 13 ani şi 4 luni de închisoare! Sentinţa va fi pronunţată pe 25 mai 2016.

La redacţie ne-a sosit o fotografie senzaţională, realizată de un cititor cotidianul.ro, care surprinde exact momentul în care procurorii DNA au cerut instanţei aplicarea acestor pedepse drastice împotriva lui Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu. După cum se vede în imagine, Dumitru Dragomir s-a prăbuşit cu capul pe scaunul din faţa sa, iar Mircea Sandu a rămas încremenit în spatele colegului său!

În zilele următoare vom publica, de asemenea, o înregistrare audio fulminantă din sala de judecată, în care veţi putea auzi atât pledoariile finale ale celor implicaţi în acest proces, precum şi acuzaţiile procurorilor DNA. Până atunci, reproducem materialul difuzat de AGERPRES, realizat de Eusebi Manolache, care conţine şi fragmente din Rechizitoriu, precum şi un istoric al Dosarului dezafilierii abuzive a clubului Universitatea Craiova:

„PROCURORII CER ÎNCHISOARE CU EXECUTARE PENTRU MIRCEA SANDU ȘI DUMITRU DRAGOMIR ÎN DOSARUL DEZAFILIERII UNIVERSITĂȚII CRAIOVA

La ultimul termen al procesului desfășurat miercuri, procurorul de ședință a cerut judecătorilor ca Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să fie condamnați la pedeapsă maximă pentru infracțiunile comise și aplicarea unui spor de pedeapsă. Tot acum, reprezentantul DNA a solicitat ca Federația Română de Fotbal să fie sancționată cu amendă penală. Urmează ca tribunalul să anunțe data pronunțării sentinței în acest dosar.
Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimiși în judecată în iunie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru. De asemenea, au fost deferite justiției și Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și sustragere de sub sechestru.

Procurorii au reținut că, în data de 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, club al cărui patron este Adrian Mititelu, din cauza încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.

Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai FRF, respectiv ai LPF, și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF. Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanții ai FRF, respectiv LPF — Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva SC Fotbal Club U Craiova SA au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva Federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului”, declară DNA.

Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a FRF, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale — 20 iulie 2011.

„Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Clubului U Craiova, a fost adoptată cu ‘un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp’. Concret, urmare a deciziei de excludere a Fotbal Club U Craiova SA din FRF, contractele civile dintre aceasta și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar jucătorii au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului”, susțin procurorii.

DNA mai precizează că, în 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale clubului și totodată indisponibilizase 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15,8 milioane lei. Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”.

Sentinţa primei instanţe va fi pronunţată în ziua de 25 mai 2016, craiovenii sperînd ca, la finalul procesului, adevărata echipă Universitatea Craiova să revină în prima Ligă de fotbal, acolo unde era în momentul în care FRF a decis dezafilierea celebrului club din Oltenia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.