După 20 de ani, Arabia Saudită are ambasador la Bagdad
 

După doua decenii de rupere a relaţiilor diplomatice, Arabia Saudită a numit un ambasador in Irak. Postul va fi ocupat de ambasadorul saudit din Iordania, regatul saudit neluând încă decizia deschiderii unei ambasade la Bagdad. Relaţiile diplomatice dintre cele două state au fost întrerupte în 1990, imediat după invazia irakiană în Kuweit, ordonată de Saddam Hussein.

Nici după invazia americană în Irak, în 2003, relaţiile nu s-au îmbunătăţit, deoarece regimul preponderent sunnit condus de Saddam Hussein a fost înlocuit de unul majoritar sunnit, al premierului Nouri al-Maliki, care are relaţii mai apropiate cu Iranul. Unele telegrame publicate de WikiLeaks arată că premierul irakian a denunţat părţii americane încercările de imixtiune ale saudiţilor în afacerile interne din Irak.
În 2011, Arabia Saudită a trimis trupe în regatul Bahrain, pentru a susţine minoritatea sunnită de la putere, în timp ce guvernul irakian a susţinut, declarativ, protestatarii şiiţi. Decizia numirii unui ambasador este însă un semnal că Arabia Saudită doreşte să contrabalanseze influenţa iraniană în Irak.

Irakul a numit un ambasador în Arabia Saudită în 2009. "Irakul şi Regatul Arabiei Saudite sunt doi vecini care au o istorie anume şi nu putem şterge toate acestea doar din cauza unor conflicte şi a neînţelegerilor politice. Iniţiativa saudită este bună şi binevenită", declară parlamentarul irakian Arkan Arshad, citat de The New York Times.

Accesări: 714
Călin Marchievici
Publicat Miercuri, 22 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
-1
1 Vot

 

Alte articole scrise de Călin Marchievici: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.