După autostrada scufundată, România va avea și autostrada muzeu

Compania UMB Spedition va termina în luna septembrie cel mai frumos segment de autostradă din România, lotul Gilău-Nădășelu, de 8,7 kilometri, însă secțiunea nu poate fi utilizată de șoferi pe motiv că nu este conectată de restul autostrăzii A3 din lipsa podului peste Someș. Astfel, după autostrada scufundată, de pe lotul III Sebeș-Orăștie, România va avea parte și de „autostrada muzeu”. „Acest tronson de autostradă este o exponată excelentă a incompetenței autorităților, ce nu au fost capabile să finalizeze o licitație și să semneze un contract de execuție a unui pod/viaduct, deși au avut 4 (patru!) ani la dispoziție, din vara anului 2013 de când a fost reziliat contractul cu Bechtel”, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, ONG care monitorizează șanteriele din țară.

Lucrările la Gilău-Nădășelu, segment de pe autostrada A3 București-Borș, au început în 2014, fiind realizate de asocierea UMB Spedition-Tehnostrade. Costurile s-au ridicat la 59 de milioane de euro. Podul care trebuie să facă legătura cu restul autostrăzii, la Gilău, este parțial construit de către Bechtel, americanii care au început construcția la Brașov-Borș. În 2015, Compania de Autostrăzi a lansat o licitație dar a fost anulată pentru că s-a constatat că documentația a fost foarte slabă. În octombrie 2016 s-a reluat licitația iar ofertele s-au depus în luna februarie 2017. CNAIR a anunţat că a primit patru oferte pentru contractul denumit ”finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea”: Copisa Constructora Pirenaica – Copisa Construcţii, Delta Con Dorohoi – Alveare Group Consorzio Stabile Italia, ICM SPA – Nord Conforest, Societatea Comercială De Construcţii Napoca – Ricciardello Construzioni – Aduro Impex. La patru luni de la depunerea acestor oferte, Compania de Autostrăzi nu desemnat niciun câștigător.

Chiar dacă este vorba de un tronson de doar 8,7 kilometri, porțiunea dintre Gilău și Nădășelu va funcționa ca o centură pentru municipiul Cluj Napoca. Aceasta vine în continuarea Autostrăzii A3 Câmpia Turzii-Gilău de la intersecţia cu DN1, ocoleşte municipiul Cluj-Napoca şi se opreşte aproape de localitatea Nădăşelu într-o intersecţie cu un alt drum naţional, DN1F spre Zalău şi Satu Mare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.