După ce Guvernul a oficializat mita, Elena Udrea anunţă că nu se mai poartă pomenile

Guvernul Boc este, probabil, unul dintre cele mai curajoase executive de la nivel european, susţine Elena Udrea, în opinia căreia „epoca politicienilor populişti a început să apună” şi „nu mai merge cu pomeni electorale”.

„În timp ce politicienii din alte ţări (grecii, portughezii, spaniolii, italienii sau chiar englezii) au dat din colţ în colţ şi nu au luat măsurile de corecţie bugetară necesare, Guvernul român a luat măsuri nepopulare, dar a rezolvat în cea mai mare parte problema bugetară. Nu ştiu câte ţări din UE vor reuşi să atingă anul acesta ţintele de deficit bugetar stabilite sau să coboare în 2012 sub 3%”, afirmă, într-o postare pe blogul personal, Elena Udrea.

Udrea crede că nu mai merge cu populisme.

„Ne aflam într-un moment în care la nivel global încrederea în politicieni se prăbuşeşte. În cea mai mare parte pentru că aceştia au vândut cetăţenilor iluzia unui trai îmbelşugat, fără probleme, dar pe datorie. Ei bine, epoca politicienilor populişti a început să apună. Nu mai merge cu pomeni electorale, nu mai merge cu creşteri de salarii şi pensii (practici întâlnite nu numai în România), nu mai merge cu costuri nejustificate pentru sănătate (a se vedea situaţia din Marea Britanie sau SUA). Toate acestea trebuie să înceteze. Statul asistenţial dispare. Peste tot problema care se pune este aceeaşi: trebuie să creăm locuri de muncă”, afirmă, pe blog, vicepreşedintele PDL.

Afirmaţiile Elenei Udrea vin la câteva zile după ce Guvernul a aprobat programul electoral „Coşul de solidaritate” pentru pensionari prin care aceştia ar urma să cumpere produse la preţ redus. Programul a fost aprobat de Executiv, după ce Boc s-a plâns de nenumărate ori că nu are bani pentru  indexarea pensiilor. De unde ia bani pentru „Coşul de solidaritate”? Executivul refuză să spună. Programul a fost contestat chiar şi de Traian Băsescu, care l-a catalogat drept populist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.