E oficial: Islanda nu mai vrea să audă de aderare la UE

Ministrul de Finanţe al Islandei, Bjarni Benediktsson, a declarat la o conferinţă a partidului de guvernământ că discuţiile pentru aderarea ţării la UE au luat sfârşit.

Candidatura Islandei a fost depusă într-un moment critic, în timpul crizei financiare care a lovit ţara în 2009. Cele mai recente sondaje arată că majoritatea covârşitoare a islandezilor îşi doresc să rămână independenţi, a spus Bjarni Benediktsson, preşedintele Partidului Independenţei.

Şi partenerii de coaliţie din Partidul Progresist se pronunţă pentru încetarea negocierilor de aderare la UE.

Înaintea alegerilor din mai 2013, actualul ministru de Finante a propus organizarea unui referendum asupra continuării negocierilor de aderare, moment în care a declarat că el este împotriva aderării, deoarece a “ajuns mereu la concluzia că intersele Islandei pot fi mai bine apărate în afara UE”.

“Aceasta este concluzia noastră şi, în opinia mea, aceasta concluzie devine tot mai puternică. Este opinia mea sinceră. Nu mai puţin, ea vine pe fondul a ceea ce am vazut că se întâmplă în cadrul UE în ultimii ani.”

“UE se află la o răscruce de drumuri din cauza euro. Euro a devenit o sursă independentă de conflicte între naţiuni în ceea ce priveşte modalităţile de combatere a stagnării economice, a datoriilor mari şi a deficitelor.”

Islanda a fost supusă unor critici dure de către statele UE după criza financiară, pentru că guvernul a lăsat băncile private să falimenteze.
Spre nemulţumirea UE, islandezii au organizat un referendum prin care s-au pronunţat dacă vor rambursa sau nu sumele fondului Icesave, majoritatea venind de la bănci din Olanda şi Marea Britanie. Au decis să nu înapoieze capitalul străin, printre care 2,3 miliarde de lire sterline din Marea Britanie.

Aceste decizii au facut însă ca Islanda să performeze mult mai bine decât statele UE lovite de criză, în special faţă de cele din zona euro.

Bjarni Benediktsson a declarat că problemele zonei euro sunt departe de a fi rezolvate şi că islandezii trebuie să aibă grijă singuri de ţara lor. Iar mesajul ministrului este unul credibil, pentru că vine după şapte trimestre consecutive de creştere economică.

Ministrul islandez de Finanţe a declarat că nu va mai avea loc niciun referendum cu privire la continuarea negocierilor de aderare la UE. Acestea s-au încheiat şi, dacă este să se organizeze un referendum, acesta ar trebui să vizeze aderarea propriu-zisă la UE, şi nu doar negocierile de aderare. Numai că, spune Benediktsson, aceasta se va întâmpla doar dacă majoritatea parlamentară din Islanda şi guvernul îşi vor asuma responsabilitatea redeschiderii şi finalizării unor negocieri de aderare, ceae ce nu este cazul in acest moment.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.