Convulsiile politice actuale par să fie mult mai puternice decât cele de la finalul anilor 1960, motiv pentru care, în judecata liderilor politici actuali, tinerii acelor ani, ele pot avea efecte mult mai profunde. În comparaţie cu actuala ascensiune a extremei drepte în Europa, a votului din Marea Britanie şi a perspectivei unui preşedinte Donald Trump în America, protestele anilor 1960 nu par nimic mai mult decât oscilaţii beningne. “Atunci, ca şi acum, elitele erau în degringoladă, numai că atunci ele fugeau de propriii copii, iar acum elitele încep să fugă de părinţi”, scrie James Traub pentru Foreign Policy.
Extremismul a devenit curent politic la ordinea zilei. Unul dintre cele mai şocante aspecte ale votului pentru Brexit a fost sfidarea bancherilor, a economiştilor şi a şefilor de stat din Vest care au avertizat alegătorii cu privire la pericolele ruperii de UE. Premierul britanic David Cameron a crezut că alegătorii vor da credit opiniei cvasiunanime a experţilor, ceea ce arată cât de prost şi-a citit propriul electorat.
Partidul Conservator şi Partidul Laburist din Marea Britanie sunt acum în criză. Britanicii au propria lor zi a judecăţii de apoi, iar cea a americanilor urmează. Dacă Donald Trump pierde şi pierde rău, Partidul Republican se va rupe între baza sa de ignoranţi şi propriile elite. Guvernul socialist din Franţa ar putea avea aceeaşi soartă la alegerile naţionale din primăvara anului viitor. Sondajele arată că preşedintele Francois Hollande nu ar avea şanse să intre nici măcar în turul al doilea la prezidenţiale. Iar partidele de extremă dreaptă din întreaga Europă susţin că vor să organizeze un vot pentru ieşirea din UE în ţările lor.
Este posibil ca piesele acestui puzzle politic să sară în aer şi să se aşeze apoi mai mult sau mai puţin în aceleaşi poziţii, însă votul pentru Brexit arată că o schimbare şocantă nu mai este atât de şocantă în cele din urmă. Unde ar putea ajunge aceste piese ale eşafodajului politic? Europa semnalează că se deplasează într-o direcţie. În mare parte din Europa partidele de extremă dreaptă conduc în sondaje. Până acum niciunul nu a obţinut o majoritate, deşi luna trecută Norbert Hofer, candidatul prezidenţial al extremei drepte din Austria, care afişează simboluri naziste, a fost aproape de victorie. Partidele tradiţionale de stânga şi de dreapta îşi pot combina forţele pentru a ţine extremismul în afara guvernării. S-a întâmplat deja astfel în Suedia, unde un partid de centru-dreapta a devenit partenerul minoritar al unui guvern de centru-stânga. Dacă socialiştii din Franţa vor pierde în primul tur, atunci cu siguranţă îi vor susţine pe republicanii conservatori împotriva Frontului Naţional de extreamă dreaptă.
Poate că aceste coaliţii informale pot supravieţui până trece această febră. Însă coabitarea aceasta de nevoie poate duce ea însăşi la nişte reaşezări. O serie de aripi din partidele tradiţionale se pot desprinde de formaţiunile mamă pentru a apăra pragmatismul şi guvernarea eficientă împotriva forţelor ideologice care se adună de ambele tabere. Nu e greu să ne imaginăm că Partidul Republican din SUA – şi poate şi conservatorii britanici, dacă Brexitul va merge foarte rău – ar putea pierde controlul aripilor naţionaliste furioase şi s-ar putea apoi reconstitui sub forma unor partide pro-business, aşa cum erau în urmă cu o generaţie, înainte ca excesul de zel ideologic să le orbească. Aceasta ar putea fi singura alternativă la calea către irelevanţă pentru partidele tradiţionale.
Până la urmă, problema ţine de globalizare. Brexit, Trump, Frontul Naţional şi aşa mai departe arată că elitele politice nu au înţeles profunzimea furiei forţelor globale şi astfel au cerut ca cineva, cumva, să readucă lucrurile la starea de dinainte. Poate părea ciudat că această reacţie a venit acum şi nu în timpul crizei din 2008 şi anii care au urmat, însă criza aceasta a dus la un nou soi de stagnare. Cu perspective zero de creştere economică în Europa şi o creştere minimală a veniturilor în America, alegătorii se revoltă împotriva acestor perspective. Globalizarea mai înseamnă şi cultură, nu doar economie; cei mai în vârstă, care văd că lumea ce le era familiară dispare sub o mulţime de limbi străine şi de celebrări ale multiculturalismului, ridică pumnul împotriva elitelor cosmopolite. În Polonia a venit la putere un partid tradiţionalist, în ciuda prosperităţii aduse de precedenta guvernare de centru. Susţinătorii noii puteri folosesc mereu aceleaşi cuvinte pentru a-şi explica alegerea: valori şi tradiţii. Au votat pentru Polonia şi împotriva Europei Occidentale.
Poate că politica se va realinia în jurul axei globalizării, cu cei care agită pumnii de o parte şi pragmaticii de cealaltă. Naţionaliştii vor câştiga loialitatea clasei muncitoare şi a celor din clasa de mijloc care se cred apărătorii suveranităţii. Centrul reformat al politicii îi va include pe cei care au beneficiat de pe urma globalizării şi pe cetăţenii de la periferia societăţii, care îşi vor da seama că celebrarea identităţii naţionale nu este pentru ei, îi exclude.
Desigur, partidele tradiţionale de stânga şi de dreapta încearcă să îi seducă pe naţionaliştii furioşi. Uneori aceasta ia forme grosiere, ca atunci când Nicolas Sarkozy, care vrea să redevină preşedinte, denunţă “tirania minorităţilor” şi invocă “Franţa dintotdeauna”. La stânga, Hillary Clinton s-a dezis de trecutul ei în care susţinea liberul schimb pentru a-i atrage pe cei care susţin apărarea graniţelor în faţa comerţului global. Însa dreapta şi stânga tradiţionale au divergenţe atât de mari în ce priveşte amortizarea efectelor globalizării încât se poate ca ameninţarea extremismului să nu fie suficientă pentru a le face să lupte pentru o cauză comună.
Schisma pe care o vedem în faţa noastră nu se referă doar la politică, ci la realitate. Forţele Brexit au câştigat pentru că liderii cinici au fost pregătiţi să alimenteze paranoia alegătorilor, minţindu-i cu privire la pericolele imigraţiei şi costurile apartenenţei la UE. Unii dintre aceşti lideri au şi început deja să recunoască că au minţit. Donald Trump a stabilit un nou standard despre cum se poate alimenta această paranoia, fie că e vorba despre imigraţie, despre liberul schimb sau orice altceva. Partidul Republican, care deja cooptase oameni care neagă realităţile ştiinţifice şi economice, a cooptat acum un individ care inventează realităţi ce plac oamenilor ignoranţi.
Am spus cumva “ignoranţi”? Da, am spus asa. E necesar să spui când oamenii sunt amăgiţi şi este datoria liderilor să îi readucă cu picioarele pe pământ. Sună asta “elitist”? Poate că da, poate că am devenit înclinaţi să celebrăm autenticitatea convingerilor personale într-atât de mult încât acum să crezi în raţiune, inexpertiză şi în lecţiile istoriei a devenit ceva elitist. Dacă e aşa, atunci partidul care acceptă realitatea trebuie să fie gata să învingă partidul care neagă realitatea. Dacă aceasta va duce la o realiniere politică, atunci ar trebui să urmăm această cale.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.