EBA: Ponta şi ai săi să bage la cap că UE ne sancţionează dacă îi vor apăra pe corupţi

Europarlamentarul Elena Băsescu a avut, miercuri, o intervenţie în plenul Parlamentului European pe tema Raportului referitor la situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană, exprimându-și susținerea pentru propunerea de creare a unui nou mecanism de acţiune împotriva ţărilor care nu respectă statul de drept.

Aceasta a subliniat că un astfel de mecanism ar trebui aplicat la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a asigura respectare uniformă a principiilor democratice și a statului de drept, elemente esențiale ale construcției comunitare.

În finalul intervenției sale,EBA a lansat un apel la „premierul socialist Victor Ponta, avertizându-l asupra riscurilor la care expune România prin comportamentul său iresponsabil și sfidător la adresa justiției și a statului de drept”.

„Premierul Victor Ponta şi ai săi, părăsiți aseară (marţi – n.r.) şi de liberalii care le mai spălau imaginea în lume, trebuie să bage bine la cap că Uniunea nu va ezita să ne sancţioneze dacă ei vor continua să încalce Constituţia, să-i apere pe corupţi şi să paraziteze instituţiile statului”, a concluzionat Elena Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.