Editorial - Cum putem fonda Parlamentul

Sa nu ne facem iluzii. Reforma fondului uman nu poate fi stirnita sau decretata. Multa vreme, alegerile vor trimite in Parlament oameni fara insusiri.

Feluritele sisteme electorale nu vor da de urma functionarilor elvetieni si a oratorilor francezi, in masa nationala de candidati. Limitat si docil, acrobat ager al liniei de partid, omul comun postcomunist va cistiga toate alegerile. Ii asteptam zadarnic si ipocrit pe Delavrancea, pe Maiorescu si pe Carp, oamenii care au dat, acum un secol, inaltimea pierduta a Parlamentului. Atunci, Romania urca spre modernitate, acum, e trasa in jos de o majoritate politica analfabeta si flaminda.

Si totusi, e cazul sa ne facem iluzii. Fara sa tintim utopii. Reforma parlamentara e posibila, in limite pamintene. Primul pilon: schimbarea sistemului de vot. Listele au dat tot ce puteau. Scuza dupa care raul trebuie mentinut, pentru ca nu cade singur, e inadmisibila. Acolo unde lista a incurajat anonimatul dubios, sistemul uninominal poate da nume. Parlamentarii vor pierde dreptul de a se pensiona prosper in spatele aparatului de partid si vor cistiga obligatia la initiativa. In al doilea rind, Parlamentul e prea stufos si trebuie redus cu o miscare de lentila care lasa privirea sa distinga. Un Parlament mai mic va fi mai usor de inteles. Opinia publica va fi amnistiata de exercitiul pervers al labirintului procedural. Din pacate, aceste schimbari nu ne vor scapa de Paunescu Adrian, noua vedeta razaseasca a televiziunilor si nelipsitul Mos Ion Roata Vulcanizata al ultimilor 40 de ani de tembelism politic. Alegatori prosti se vor gasi peste tot si mereu. Paunescu are locul asigurat, iar Geoana e un sef de partid tinar, energic, bun primitor de scrisori si dinozauri.

Multa lume pare sa nu mai priceapa la ce e bun Parlamentul, dupa ce a conchis ca institutia e un bir, o giga-taxa autoimpusa de tipicul democratiei. Vrei libertatea de a minca si de a emigra? Suporti circul parlamentar! Nu e asa. Parlamentul nu a atins niciodata baremul de utilitate publica prin care si-ar fi putut ilustra rostul. Un Parlament reformat poate cistiga increderea generala prin doua servicii: furnizind majoritati clare si cenzurind. Majoritatile ar da directie actului de guvernare si ar pune capat jocului de Duma si suma nula al coalitiilor. Functia de cenzor, pe care 322 de parlamentari o confunda cu vandalismul antiprezidential, ar fi trebuit sa limiteze erorile de gindire executiva. Doua ne-au impins deja la limita: nechibzuinta bugetara poate aduce crahul economic, iar subminarea Justitiei peteste defaimarea si retrogradarea europeana. Parlamentul a inteles sa fie coautor-legiuitor al acestui aventurism de natarai. Senzatia de abandon e intemeiata. De aici, dreptul alegatorilor de a fonda un nou parlament. Schita e cum nu se poate mai clara.