Editorial - Romanta turnatorilor inocenti

Departe de mine gindul de a sari in apararea celor asupra carora planeaza acuzatii de colaborare cu Securitatea. Nu-i apar, nu-i condamn.

Detasat, cu o voce pe care, desi n-am fost acolo, mi-o imaginez relaxata, Lucian Pintilie povesteste la Sighet cum a fost recrutat informator al Securitatii. "Eram student in primul an la Institutul de Teatru, cind, intr-o noapte, tatal meu a fost arestat de organele Securitatii. Mi s-a cerut sa devin informator. Din sete de pitoresc si din spirit de aventura mai degraba decit din frica, am acceptat.

Induiosator, nu-i asa? Cine sa puna la indoiala zicerile marelui Pintilie? Regizorul ale carui productii cinematografice au fost ciuntite sau interzise de regimul comunist, obligindu-l sa se retraga, dupa propriile-i spuse, intr-un "exile royal", a fost prea multa vreme asezat in galeria disidentilor ca sa mai poata fi clintit de acolo.

Si pentru ce? Pentru un fleac de colaborare inocenta cu Securitatea?!

Constantin Balaceanu Stolnici, alias "Laurentiu". Informator, de asemenea. La maturitate, insa. Dar, pe asa o criza de boieri cum traverseaza Romania astazi, poate e mai bine sa ne prefacem ca n-am auzit despre asta.

Neculai Constantin Munteanu. Vocea sinonima cu speranta din perioada in care "Europa libera" se confunda cu libertatea insasi. O istorie personala bizara, in care apar si rapoarte catre Securitate, si pagini lipsa din dosare. Dar parca nu-ti vine sa spui ca N.C. Munteanu a fost turnator, chiar de-ar aparea dovezi incontestabile.

Si cu Mona Musca a fost greu. Dar, in ciuda simpatiei publice de care beneficia, ea era om politic. Iar oamenii politici sint usor, foarte usor de condamnat. Prin urmare, pentru personaje precum C.V. Tudor, Adrian Paunescu, Dan Voiculescu sau chiar Traian Basescu sint suficiente zvonurile. Pentru ei, nu sint valabile nici inocenta sau spiritul de aventura invocate de Pintilie, nici refuzul constiintei de a pune ciocanul pe statui, cum se intimpla in cazurile Balaceanu Stolnici sau N.C. Munteanu.

Departe de mine gindul de a sari in apararea celor asupra carora planeaza acuzatii de colaborare cu Securitatea. Nu-i apar, nu-i condamn. Vreau doar sa scriu despre absurdul situatiei in care am ajuns: intr-o perioada in care vorbim din nou despre lustratie si reasezarea societatii romanesti pe temelii solide, apar, culmea, nuante, interpretari personale si, pe alocuri, chiar romantice ale legaturilor pe care le-au avut unii sau altii cu Securitatea.

Nu-i unul sa recunoasca azi, simplu si trist, ca a gresit.

In asemenea conditii am avea nevoie de arbitrajul Colegiului CNSAS. Institutia este insa perfect inutila si neproductiva, prin urmare ar trebui rapid desfiintata. In ultimii ani, toti baronii adunati in acest Colegiu n-au reusit sa limpezeasca nici macar celebrele spete pomenite mai devreme. Si-atunci, la ce bun?

O deschidere a arhivelor pentru public ar fi, probabil, varianta cistigatoare. Ca sa ne putem convinge, bunaoara, daca Lucian Pintilie doar s-a jucat de-a informatorul Securitatii. In absenta unor astfel de confruntari necesare, intre declaratii si inscrisuri, ma tem ca vom apuca ziua in care tortionarii vor povesti, calm si relaxati, cum rupeau ei gurile si ficatii anticomunistilor din sete de pitoresc si spirit de aventura.