Efectul Colectiv asupra unui eveniment de la Romexpo

Câteva sute de persoane care participau la prima ediţie a conferinţei YouMeet, organizată de fanii YouTube, au fost evacuate, sâmbătă dintr-o sală a complexului expoziţional Romexpo după ce pompierii care asigurau prevenirea unor situaţii de urgenţă în complex au constatat că numărul de persoane a depăşit cu mult capacitatea sălii, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.

S-a verificat dacă evenimentul YouMeet respectă standardele de siguranţă și s-a constatat că numărul persoanelor din sală a depăşit cu mult capacitatea spaţiului pus la dispoziţie de organizatori.

„În cel mai scurt timp, acesta (cel care a verificat – nr.) a comunicat organizatorilor evenimentului că este o stare posibil generatoare de urgenţe, motiv pentru care s-ar impune evacuarea, coordonată, a ocupanţilor. Concomitent, dispozitivul de intervenţie al ISUBIF prezent la fata locului a fost suplimentat cu un echipaj SMURD şi s-a solicitat sprijinul poliţiei şi jandarmeriei pentru evacuarea în siguranţă a participanţilor”, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.

Participanţii au refuzat să evacueze sala chiar şi în ciuda faptului că organizatorii au pus la dispoziţie un alt spaţiu, de aproximativ 3.000 de metri pătraţi, în Pavilionul C1 al complexului expoziţional.

„Pe fondul cazurilor medicale apărute şi a tensiunii existe în rândul participanţilor, faţă de situaţia creată, s-a luat decizia de anulare a evenimentului şi de evacuare progresivă a persoanelor către exteriorul clădirii”, mai arată Daniel Vasile.

Inspectorii de la ISU Bucureşti-Ilfov verifică acum modul în care au fost respectate dispoziţiile legale ce revin organizatorilor de evenimente cu public numeros, mai arată instituţia.

Video

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.