Efectul de bumerang al globalismului: ridicarea mondială a naţionalismului

Anul 1990, primul de după căderea aşa-zis comunismului în Europa (de fapt regimuri socialiste şi state sociale), îmi aminteşte tot mai stăruitor de acele faimoase cuvinte cu care scamatorii, prestidigitatorii, iluzioniştii, spuneţi-le cum doriţi, încep, de obicei, spectacolul: doamnelor şi domnilor, vă rog să priviţi cu atenţie, că tot nu veţi vedea nimic, urmează iuţeala mea de mână şi nebăgarea dumneavoastră de seamă. Astfel, în debutul acelui an miraculos, când românii au putut să călătorească liberi la Ruse, în Bulgaria, spiritul globalizării, adică al lumii fără frontiere, comercializat instantaneu dinspre Vest, s-a instalat, treptat, şi aici în Est. Vreme de 25 de ani, evoluţiile din afaceri, finanţe, tehnologii şi politică păreau să fi confirmat declinul iremediabil al graniţelor şi al statelor-naţiune pe care le protejau. La toate reuniunile internaţionale s-a insistat că naţiunile nu mai pot acţiona singure, că internetul le rezolvă pe toate, că frontierele, teritoriul, identitatea şi suveranitatea sunt anacronice. S-a insistat, dar degeaba. De pildă, mişcările separatiste din Scoţia, Catalonia, Tibet, Quebec etc. au arătat că resurecţia naţională nu ocoleşte nici măcar statele mari, puternice, vechi, cu reputaţie seculară de stabilitate şi soliditate. Politicieni naţionalişti au apărut ca ciupercile după ploaie, pretutindeni, în Europa, Asia, Orientul Mijlociu. Cel mai puternic ridicat în Europa este naţionalismul din Rusia, opera lui Vladimir Putin, şi ghiciţi ceva, unii lideri şi politicieni din Vest, din Germania, Franţa, Italia, Suedia, Ungaria, îl aprobă şi chiar le place ce face acel om. Cele mai puternice naţiuni din Asia, 3 la număr, China, Japonia şi India, sunt conduse de lideri naţionalişti carismatici, toţi folosesc retorica trezirii naţionale, pentru a stimula reformele economice şi sociale, acasă. În egală măsură şi, din păcate, între cei 3 mega-asiatici menţionaţi există neînţelegeri şi dispute teritoriale, ele fie infirmă gogoriţa, iluzia pusă pe piaţă de globalism, că trăim într-o lume fără graniţe, fie atrag atenţia că cineva de la centrul unic de comandă a lumii globaliste ar trebui să le spună zilnic chinezilor, japonezilor şi indienilor să nu se mai sfădească şi să nu se încaiere pentru ceva ce nu mai există, adică linii de demarcaţie între state. Este important, glumim noi, ca această notificare să se producă grabnic, întrucât, la un loc, chinezii, japonezii şi indienii numără 2,8 miliarde de oameni, adică fix 39% din populaţia lumii, adică-s greu de ignorat. În Orientul Mijlociu, Egiptul, cel mai populat stat arab, a luat o orientare naţionalistă, în căutarea unei alternative la islamism, iar singurii care se par că ”ţin” cu globalismul şi s-au apucat să desfiinţeze frontierele sunt cei de la… ISIS (?!), adică o total paradoxală, periculoasă, neinspirată şi nefericită companie pentru globalişti…

La urma urmei, se ridică o altă mare întrebare: din care anume pricină se produce această resurgenţă globală a naţionalismelor acum, într-o vreme când atâtea forţe economice şi tehnologice trag exact în direcţia opusă? Un răspuns ar fi acela că exegeţii globalismului, între 6 conferinţe şi întâlniri internaţionale şi 14 călătorii cu avionul pe lună, au subestimat forţa de supravieţuire a naţionalismului. Au uitat că oamenii locuiesc acasă, că ”acasă” înseamnă de cele mai multe ori – pentru unii toată viaţa – drumuri de 5-10 km, că cei mai mulţi sunt săraci şi n-au văzut niciodată nu Parisul, ci marea de alături. Au uitat, sau n-au ştiut atunci când au planificat globalismul, că numai 3,5% dintre americani au călătorit vreodată în străinătate (?!), că 28% dintre ei şi 23% dintre britanici nu s-au urcat niciodată într-un avion, şi că 1/3 din populaţia lumii n-a vorbit niciodată la telefon? Nu au înţeles defel că sărăcia duce la imigrare în masă, iar imigrarea masivă, la apariţia partidelor naţionaliste în ţările unde imigranţii vor să ajungă, în Europa bogată, în America bogată, şi în alte părţi.

Astăzi, după o criză nesfârşită, după apoape 8 ani, în care cuvântul de ordine a fost insecuritatea economică şi financiară, a venit timpul ca globalizarea să plătească oalele sparte, ca naţionalismul să-şi revendice participarea la redresarea lucrurilor. Din punct de vedere economic, acest nou naţionalism ia forme diferite: restricţii comerciale, măsuri protecţioniste, limitarea investiţiilor străine directe, favorizarea mâinii de lucru şi a firmelor naţionale, măsuri anti-imigraţioniste, protejarea resurselor naturale naţionale, întărirea rolului statului în economie etc. În Europa, populismul, anti-globalismul şi anti-imigraţionismul se ridică. Importanţa instituţiilor care au susţinut globalismul – Uniunea Europeană, Organizaţia Mondială a Comerţiului, FMI etc. – coboară. Este tot mai contestată.

Pricinile pentru care se întâmplă aşa sunt evidente: revenirea economică anemică, inegalităţile economice tot mai mari din interiorul ţărilor şi dintre ţări; corupţia legalizată a politicienilor aleşi (SUA);senzaţia tot mai manifestă a oamenilor, din toate ţările, avansate sau înapoiate, şi de pe pieţele emergente, că apare o economie nouă, de tipul ”câţiva şmecheri iau totul, noi, poporul, nimic”: stagnare şi şomaj în zona euro, la fel ca în anii ’30 ai secolului trecut etc.

Ar mai fi de spus numai că ”iuţeala de mână” a globalismului şi ”nebăgarea de seamă” a noastră, încă de acum 25 de ani, funcţionează tot mai greu, sau deloc, astăzi. Şi că este patetică scamatoria cu lumea fără frontiere pentru toţi, dar cu frontiere ”execepţionaliste” pentru unii – ce-i cu Schengen, cei cu vizele de intrare în SUA pentru români şi alţi aliaţi est-europeni din NATO, ce-i cu eroii români, aliaţi strategici, căzuţi în Irak şi Afganistan pentru o lume globalistă?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.