Egiptul împrumută 3,2 mld. dolari de la FMI
 

Egiptul va semna în martie un memorandum de înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru un împrumut de 3,2 miliarde de dolari, pe care l-a refuzat într-o primă fază, a declarat ministrul Finanţelor, Mumtaz Said, potrivit presei locale.

Potrivit cotidianului guvernamental Al-Ahram, ministrul de Finanţe a afirmat că delegaţia FMI va vizita Cairo în martie pentru a semna acordul de împrumut, care se va derula în trei faze.

"Finanţarea va susţine bugetul pentru 2012-2013", a spus el.

Împrumutul va fi plătit în trei etape, prima tranşă odată cu semnarea acordului.

Egiptul a refuzat acordul cu FMI anul trecut, susţinând că nu vrea să-şi crească datoria externă, dar şi-a revizuit poziţia, întrucât ajutoarele prmise de ţări arabe şi de state occidentale nu au fost încă plătite.

În ianuarie, şeful unei misiuni a FMI în Egipt a indicat că instituţia nu va impune condiţii pentru credit.

Deficitul bugetar a ajuns la 144 miliarde de lire egiptene (circa 24 miliarde de dolari), iar analiştii estimează că va continua să crească, în contextul declinului veniturilor din turism şi instabilităţii după revolta ce a dus la înlăturarea preşedintelui Hosni Mubarak.

Accesări: 365
Publicat Luni, 20 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
-1
1 Vot

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

pt Marionete Dirijate
09:45:49, 21 Feb 2012 1
ahahahaah EPIC , s-a terminat lupta vs "antidemocratie" si imediat apare si FMI
ContraPro
0
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.