ULTIMA ORA
Previous Pause Next
 
Home » International » Europa » Eluana a murit, politicienii continuă cearta

Eluana a murit, politicienii continuă cearta

10 Feb 2009 Catalina Mihai | 0 comentarii | 760 vizualizari
Rating:
2 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Eluana Englaro, italianca de 38 de ani aflată în comă de aproape 17 ani, a decedat luni noapte, dar disputele politice privind dreptul unei persoane în suferinţă de a muri continuă.
 
Moartea femeii a survenit chiar în timp ce Senatul discuta cazul ei. Săptămâna trecută, Curtea de Casaţie a decis că Eluana Englaro are dreptul să moară, dar premierul Silvio Berlusconi a emis un decret-lege prin care interzicea familiei eutanasierea ei. Cum preşedintele Giorgio Napolitano a refuzat să semneze decretul, guvernul a mers cu el în Parlament. Numai că, în tot acest timp, doctorii de la clinica din Udine au acţionat conform hotărârii Curţii de Casaţie. Începând de vineri, ei au redus cantitatea de hrană şi de apă primită prin tuburi, iar starea Eluanei s-a înrăutăţit zilnic până la decesul produs luni noapte.

Tatăl Eluanei a precizat agenţiei ANSA că fiica lui este “acum liberă” şi că nu vrea să mai comenteze nimic. Preşedintele Napolitano i-a îndemnat pe italieni să respecte “în tăcere” decizia familiei Eluanei.

Îndemnul său nu a avut însă prea mult ecou. Vestea nu i-a împiedicat pe politicienii italieni să continue disputa iscată pe marginea acestui caz. După ce au păstrat un minut de reculegere, senatorii au avut un schimb dur de replici. “N-a murit. A fost ucisă”, a strigat Gaetano Quagliarello, un senator al puterii, în timp ce colegii lui i-au făcut “criminali” pe cei din opoziţie.
“Viaţa nu aparţine guvernului şi nici Bisericii”, au scris într-un comunicat mai mulţi militanţi de stânga, printre care şi celebrul Umberto Eco.

Premierul Silvio Berlusconi şi-a exprimat regretul că “acţiunile guvernului de salvare a unei vieţi au fost împiedicate”. Reacţia Vaticanului a fost şi mai dură. “Au ucis o persoană inocentă, incapabilă să se apere”, a spus cardinalul Jose Saraiva Martins.

Nici ecourile din presă nu s-au stins. Publicaţiile din întreaga Italie au continuat să dezbată în ediţiile de marţi cazul femeii. “Eluana a murit. Durere şi polemici”, titra “Corriere della Sera” referindu-se la lupta politică dintre forţele de dreapta, inspirate de ideile catolice, şi cele de stânga, care au susţinut hotărârea familiei Englaro de a obţine în justiţie decuplarea Eluanei. “Lacrimi şi furie în faţa clinicii «La Quiete» din Udine”, scria şi “La Stampa”.


 

 
 
Cotidianul.ro va recomanda portalul MONEY.ro si MONEY WEB TV.
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
 
 
 
 
 
 
EUROPA

Şcoală de călărit terorişti în Lituania

Incinta unei foste şcoli de călărit din Lituania a servit drept “închisoare secretă” a CIA, unde agenţi americani au deţinut şi au interogat prizonieri suspectaţi a fi membri importanţi ai reţelei teroriste al-Qaida.

UE are în frunte doi iluştri necunoscuţi

Presa europeană a criticat vineri numirea premierului belgian Herman Van Rompuy la preşedinţia Uniunii Europene şi a britanicei Catherine Ashton în funcţia de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe, decise de liderii europeni.

Populismul, arma eurosăracului

La 20 de ani de la căderea comunismului, noile state membre UE nu au devenit modele de stabilitate politică, iar criza economică a dus la înmulţirea referendumurilor, a favorizat căderea guvernelor şi accederea la putere a populiştilor.

„Preşedintele Bilderberg” va conduce UE

Uniunea Europeană speră ca noile sale posturi de preşedinte şi ministru de Externe să îi confere un cuvânt mai greu de spus în arena politică internaţională, dar cele două poziţii riscă să creeze noi lupte pentru putere. Favorit în competiţia practic invizibilă, dar deosebit de acerbă pentru preşedinţia UE rămâne premierul belgian Herman Van Rompuy, susţinut de Berlin şi Paris.

Brzezinski către est-europeni: „Nu vă mai plângeţi Statelor Unite“

Eminenţa cenuşie a democraţilor în materie de politică externă a cerut est-europenilor să acţioneze ei înşişi în faţa agresivităţii Rusiei, fără a mai cere, ca nişte copii, ajutorul SUA.
 
ARTICOLE SIMILARE
 
 

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de