Elveţia se aşteaptă la un excedent bugetar de 1,5 miliarde franci în 2012

Elveţia ar urma să încheie anul 2012 cu un excedent bugetar de 1,5 miliarde franci elveţieni (1,25 miliarde de euro), mult mai bine decât estimările anterioare care mizau pe un rezultat echilibrat, a anunţat miercuri guvernul elveţian, transmite AFP, citată de Agerpres.

Îmbunătăţirea performanţelor bugetare ale Confederaţiei elveţiene se explică prin cheltuieli mai mici decât cele 64,1 miliarde de franci preconizate, ca urmare a dobânzilor reduse care au diminuat costurile de finanţare. Începând cu luna august a anului trecut, Banca centrală a Elveţiei a redus dobânda de referinţă la un nivel apropiat de zero în încercarea de a slăbi apetitul pentru franci elveţieni.

În consecinţă, cheltuielile guvernamentale ale Elveţiei ar urma să fie mai mici cu 2,3 miliarde de franci comparativ cu ceea ce se preconiza în proiectul de buget. Pe latura veniturilor la buget, acestea ar urma să fie mai mici cu 800 milioane de franci decât se preconiza ca urmare a încetinirii economice.

Autorităţile elveţiene mizau în 2012 pe un buget echilibrat, după un surplus de 1,9 miliarde franci anul trecut. În luna iunie a acestui an Consiliul federal (guvernul elveţian) a adoptat un proiect de buget pe 2013 care mizează pe un deficit de 400 milioane de franci. În mod tradiţional, Elveţia adoptă întotdeauna un proiect de buget foarte prudent care este revizuit ulterior într-un sens mai favorabil.

Economia elveţiană a fost una din cele mai performante economii europene în acest an, cererea pentru produsele sale de calitate, în special ceasuri dar şi alte produse de lux, ajutând la scăderea ratei şomajului până la 2,7% de la o medie de 2,8% în 2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.