Aţi străbătut lumea în lung şi-n lat, mai ceva ca ambasadorii cu vechi state de serviciu…
De şase ani participăm la competiţii, aducem medalii acasă, ceva de genul asta… Am fost pe patru continente, mai lipseşte al cincilea; în Australia n-am fost… Am început prima dată cu competiţia internă, care în doi ani a devenit cunoscută în toată lumea. Am ieşit apoi în străinătate şi am început să avem rezultate. Am renunţat la afacerile private şi m-am dedicat exclusiv promovării gastronomiei prin ACEEA (n.r. – Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ).
Cea mai interesantă deplasare a fost anul trecut în Africa de Sud, unde a avut loc un turneu „împotriva foametei”, la care au participat echipe din 50 de ţări. Am fost acolo şi am gătit pentru „lumea bună”, pentru nişte tipi foarte foarte bogaţi – proprietari de mine de diamante, mari fermieri şi-aşa mai departe -, cărora le-am vândut meniuri la licitaţie. Banii strânşi i-am donat cu toţii în cadrul proiectului respectiv, şi patru şcoli de acolo, indiferent dacă le dă statul bani sau nu, au acum independenţă financiară timp de cinci ani de zile pentru a asigura hrana copiilor. Cinci echipe am strâns 1.300.000 de dolari!
E mai uşor când vine vorba de Dracula?
Într-una dintre seri, în Africa de Sud, am avut o cină românească. Au participat 50 de ţări. Fiecare ţară trebuia să facă într-o seară câte o cină pentru înalţi distinşi demnitari, oameni de afaceri. Cinele s-au pregătit în lanţurile hoteliere unde au stat echipele la Campionatul Mondial de Fotbal. Hotelul, de 5 stele, oferea cina pe care o oferea el în fiecare zi, iar tu trebuia să vii cu o alternativă de 50 de porţii. Din astea 50 de porţii s-a contabilizat câte au trecut şi câte au rămas. Noi am fost singurii din cele 50 de state care am dat până la ultima porţie. A fost vorba şi de poveste, pentru că noi am povestit de Transilvania şi atunci nu ne-au băgat în aceeaşi oală cu Europa în general. Noi am avut un meniu mult mai complex, am depăşit ca zonă Transilvania, am făcut „pleşcaviţa” din Banat, am făcut gulaş, le-am ţinut un discurs despre el, despre faptul că lumea asociază gulaşul cu Ungaria, dar de fapt „ş” în limba română şi în limba maghiară e asimilat de la turci. Ungaria fiind paşalâc într-o perioadă a preluat stilul ăsta de mâncare. De fapt, toată Europa l-a preluat mai departe, s-a transformat în acea tocăniţă, pentru că otomanii nu îşi permiteau să-şi ţină atâţia ieniceri cu carne şi fripturi, le dădeau mereu ciorbă, supă, şi când câştigau câte-o bătălie le dădeau o ciorbă mai consistentă, care era acest gulaş.
Cum suntem noi percepuţi în aceste concursuri? Avem o bucătărie recunoscută pe plan mondial?
În general suntem recunoscuţi la grămadă ca zonă balcanică. Din toată zona asta însă n-a reuşit nimeni să se impună. Nici Bulgaria, nici Grecia, nici Ungaria, nimeni… Ce se întâmplă? România este ultima ţară din Europa care nu are înregistrate pe plan internaţional nişte preparate tradiţionale autohtone. Şi acum am făcut nişte studii pentru a rezolva şi această problemă.
Avem măcar nişte produse care să „rupă gura târgului”?
E foarte interesant că avem tot ce ţine de bucătăria ciobănească, pentru că pe cele mai înalte culmi ale munţilor nu au ajuns imperiile care să influenţeze viaţa de acolo, să îşi pună amprenta. De exemplu, tot ce ţine de mămăligă – bulzul, pătura (straturi succesive de mămăligă, brânză de burduf, slănină, carne), mâncăruri ciobăneşti în general -, acolo putem povesti de bucătărie românească totală. În rest avem influenţe: sarmalele vin de la tătari; ciorba, zama, gulaşul vin de la otomani; tot ce ţine de paste, făinoase şi aşa mai departe, pâine şi chestii de genul ăsta vin de la italieni. Noi ce avem şi cu ce ne putem mândri este tot ce ţine de mămăliga cu brânză, bulzul şi derivatele.
Păi mămăligari am fost, mămăligari trebuie să rămânem pentru a fi apreciaţi…
Da. Mămăliga o au în cultura lor şi italienii, ei îi spun polenta. Dar ei o fac altcumva, ei fac un fel de turtă, cum o fac la noi oltenii. Ei nici nu zic mămăligă… Singurul spaţiu în România unde la mămăligă nu se spune mămăligă este Oltenia, unde e denumită turtă. Aia poţi să spui că are influenţă de la italieni.
Care au fost cele mai interesante momente pe care le-aţi trăit în călătoriile voastre?
Îs mai multe momente interesante. O surpriză foarte mare pentru mine a fost Uruguayul, care este o ţară cu două milioane jumate de locuitori şi care are gastronomia ultra dezvoltată, la fel ca şi fotbalul. Părerea mea e că ei sunt singurii atipici din lumea asta, nu respectă niciun standard mondial în gastronomie. Ăia chiar îs săriţi de pe fix. Îţi dau un exemplu: deci grill-ul, ţi-l imaginezi cum stă el aşa pe jar, culcat; în toată lumea asta grill-ul stă culcat pe jar. Ei, acolo jarul se face piramidă, imaginează-ţi o piramidă, şi grill-ul de fapt este un panou de gard care se înclină în funcţie de această piramidă, paralel cu suprafaţa ei. Şi ei agaţă jumătăţi de animale sau animale întregi dacă sunt mai mici, dacă-s porci sau vită bucăţi, un picior, coastele şi aşa mai departe pe acest grill…
Apoi, le iau jos cu nişte cârlige imense. Tu la un moment dat nu te mai apropii de piramida aia, operezi de la doi metri pentru că piramida are un metru cub de jar, deci n-ai cum să te apropii. Se topeşte metalul acolo. Şi ei au nişte ustensile, din nişte cozi de lemn, şi în capăt nişte cârlige cu care ei mai prind din când în când carnea şi-o mai întorc, pentru că-ţi dai seama că şi-aia se prăjeşte de-o ia mama dracului. Nici restaurantele nu sunt ca la noi; la ei există o tejghea tip bar, unde lumea poate să stea, e de fapt o tejghea circulară în jurul bucătăriei, se stă în picioare, sunt mii de borcane cu condimente, exact borcanele de murături pe care le aveam noi pe vremea lui Ceauşescu, de-ţi intra mâna până-n cot şi de acolo tu-ţi iei şi-ţi condimentezi carnea cum vrei. Bucătarii ţi-o taie, ţi-o iau de pe acest grill, o filează frumos şi o pun pe un platou. Ăsta e stilul lor de a mânca, deci ceva inedit!
Revenind la „oile noastre”… Mai ştim să mâncăm sau am dat în „boala” numită fast-food?
Ideea este că noi mâncăm în spirit european. Imaginează-ţi aşa Europa Centrală, că aici îi problema cea mai gravă… Pentru că Europa de Sud se hrăneşte în spirit mediteranean, nu au probleme, mânăncă peşte, scoici etc., Europa de Nord mânăncă la fel ca noi, doar că la ei se justifică porcul şi grăsimile pentru că e frig. Singura problemă rămâne la noi, care ne alimentăm ca pe vremuri, mâncăm gras, porc, dar noi nu mai mergem la coasă, nu mai tăiem lemne, nu mai facem mai nimic să consumăm acele calorii şi proteine. De aici se trage la noi marea problemă. Dar acum se intră treptat la meniuri de genul seara la cină peşte, verdeţuri şi aşa mai departe. Nu poţi să schimbi foarte uşor aceste meniuri. Că românului nu poţi să-i scoţi „pasărea” aia de porc din cap; cea mai bună pasăre sau legumă tot porcu-i, ştii cum zice românu’. Iar partea cu fast-food-urile ţine de globalizare…
Noi acum o lună am candidat din partea României şi asociaţia noastră a câştigat în Coreea – a fost un concurs internaţional – un proiect pe care îl implementează Uniunea Mondială. Şi ăştia au zis în felul următor: „Băi, pân-acuma a făcut gargară bucătarul, pe de-o parte. Pe de altă parte au făcut gargară nutriţionistul, medicul. Pe ăştia doi încă nu i-a pus nimeni împreună în faţa publicului să zică „băi, frate, concret, uite io-s cu partea ştiinţifică, tu eşti cu partea practică»”. Şi noi am câştigat din 14 ţări câte au fost în concurs să implementăm pentru prima dată la anu’ acest proiect în România. Au fost nişte condiţii: trebuie să ai o zonă turistică cu minimum şase staţiuni, trebuie să fie în cursul verii şi aşa mai departe. Va fi un eveniment care va dura zece zile şi va avea loc la Marea Neagră. În prima zi va avea loc un mare summit internaţional, după care a doua zi se merge la Mangalia, unde se găteşte pe plajă, timp în care vor veni 25 de ţări cu echipele lor şi fiecare va găti tradiţional, încet, la cazan – slow food – şi până termină bucătarii de gătit, prezentatorii şi oamenii de ştiinţă vor socializa cu publicul. Unul dintre considerentele pentru care trebuia să fie neapărat într-o staţiune este că acolo vine lume din mai multe părţi, omu’ e destins, poate să priceapă deja şi să ducă mai departe mesajul. Evenimentul va avea o tentă umoristică pentru a nu jigni pe nimeni, că la mare mai vin şi oameni supraponderali şi trebuie să se simtă toată lumea bine. Este primul proiect pe plan mondial. Nu ştiu cine o să urmeze, o să se supună la vot, important este că în România se va implementa pentru prima dată.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.