Emil Bobu, fostul consilier al lui Nicolae Ceaușescu, a murit

Fostul consilier al lui Nicolae Ceauşescu, Emil Bobu, a decedat la vârsta de 87 de ani în urma unui atac cerebral, potrivit B1Tv. Ministru de Interne în perioada 1973-1975, Bobu a reuşit să ajungă rapid unul dintre apropiaţii liderului comunist.

După Revoluţia din 1989, demnitarul a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru activităţile sale din fruntea PCR. Şase ani mai târziu, fostul şef PCR a obţinut eliberarea din cauza problemelor sale medicale.

Emil Bobu provenea dintr-o familie modestă de ţărani şi s-a remarcat după şcoala elementară ca strungar, fostul consilier al lui Ceauşescu a avut o ascensiune rapidă în PCR de la momentul înscrierii din 1945.

Apropiatul dictatorului a fost instruit în şcolile securităţii şi a făcut saltul de la strung la procuratură. O perioadă a activat în Regionala de partid Suceava, iar apoi a fost promovat în administraţia centrală. Activităţile sale i-au câştigat încrederea lui Ceauşescu, iar liderul comunist l-a numit în 1972 consilier. În mai puţin de un an, Emil Bobu a ajuns Ministru de Interne, iar doi ani mai târziu, în 1975, fostul demnitar ocupa funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Stat. Ulterior a trecut pe poziţia de viceprim-ministru al Guvernului, iar în ultimii ani ai regimului a stat la dreapta lui Ceauşescu ca secretar al Comitetului Central PCR.

Legătura strânsă dintre Ceauşescu şi sfătuitorul său a fost evidenţiată prin evenimentele din 22 decembrie 1989. Atunci, Emil Bobu, soţii Ceauşescu şi Manea Mănescu au fugit de pe acoperişul clădirii Comitetului Central la bordul unui elicopter.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.