Emil Constantinescu: „Să condamnăm şi ideologia comunistă”

Fostul președinte Emil Constantinescu a declarat pentru Mediafax, înaintea Congresului Asociaţiei Internaţionale a Foştilor Deţinuti Politici de la Bucureşti, că în cadrul evenimentului se va propune adoptarea unei rezoluţii prin care se va cere Parlamentului European condamnarea ideologiei comuniste.

„Vrem să obţinem o declaraţie la Bucureşti prin care parlamentarii români să impună condamnarea nu numai a crimelor comunismului, ci şi a ideologiei comuniste. Acest lucru este foarte important să condamnăm şi ideologia comunistă”, a declarat Emil Constantinescu, adăugând că această rezoluţie ar urma să fie trimisă la Parlamentul European.

Fostul președinte a mai spus că rezoluţia congresului va fi adoptată în 23 august, Ziua europeană a victimelor totalitarismului.

Congresul Asociaţiei Internaţionale a Foştilor Deţinuti Politici şi Victime ale Comunismului din Europa de Est (INTERASSO) este oraganizat, vineri şi sâmbătă, la Bucureşti de Fundaţia Română pentru Democraţie, condusă de Emil Constantinescu.

La congres, care va avea loc la Parlament, vor participa delegaţi din Germania, Croaţia, Ungaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Estonia, Albania, Republica Moldova, alături de figuri reprezentative ale rezistenţei anticomuniste.

Congresul INTERASSO precedent a avut loc în 14 – 18 iunie 2013 la Berlin, când s-au comemorat 50 de ani de la revolta muncitorilor germani împotriva ocupatiei sovietice, înăbuşită în sânge de trupele armatei roşii. La congresul de la Berlin au fost prezenţi preşedintele Germaniei, Joachim Gauck şi cancelarul Angela Merkel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.