Emil Constantinescu: Scrisoare deschisă preşedintelui ales al României, Klaus Werner Iohannis

E.S. Klaus Werner Iohannis
Președintele ales al României

Domnule Președinte ales,
Mă adresez dumneavoastră pentru a vă reaminti de invitația pe care v-am transmis-o încă de săptămâna trecută, pentru a participa la CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ „25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte”, Bucureşti, 19-21 noiembrie 2014. La lucrările care se vor desfășura la Palatul Parlamentului participă, cum ați putut vedea din programul conferinței, numeroși lideri istorici sau contemporani ai țărilor din Europa Centrală și de Est, analiști de mare prestigiu, reprezentanți ai mediului academic, precum și un număr impresionant de tineri din țările noastre care s-au născut în 1989 sau în proximitatea acestui an.
Este vorba de o discuție care își propune să examineze atât evenimentele decisive din 1989 și din anii imediat următori, cât și perspectivele care se deschid azi, într-un context mult diferit și în direcții pe care cu toții trebuie să le identificăm cât mai atent pentru a le putea fructifica, sau măcar pentru a nu plăti un preț prea mare pentru națiunile noastre. Cu experiența pe care am dobândit-o în acești 25 de ani, consider că prezența dumneavoastră la această dezbatere ar fi benefică, atât pentru a spori substanța acesteia, cât și pentru a vă oferi un contact direct cu principalele probleme ale regiunii în care vă veți exercita mandatul. Veți putea, de asemenea, să aveți un contact nemijlocit și cordial cu multe personalități de prim rang ale Europei de azi – și, de ce nu, de mâine. În fine, dar nu în ultimul rând, ar fi un gest simbolic de mare importanță pentru un proces de reconciliere a cărui necesitate ați recunoscut-o explicit și care, mai ales după vrajba care ne-a dezbinat aproape un deceniu, a devenit un imperativ major pentru noi toți.
Domnule președinte ales, reconcilierea națională a cetățenilor României nu se poate realiza doar la nivelul discursului. Reconcilierea are nevoie de un proiect comun de mare anvergură, care să creeze sinergia necesară lucrului în comun și să mobilizeze principalele forțe ale națiunii noastre civice într-o direcție creatoare. Un astfel de proiect a fost în anii ’90 cel al integrării noastre europene și euro-atlantice, și datorită acestui proiect comun am reușit nu doar să câștig alegerile din 1996, ci și să colaborez cu întregul Parlament și cu o majoritate covârșitoare a cetățenilor României, deschizând astfel poarta marilor organizații la care aspiram, și punând bazele unui acord bi-partizan fără de care nu am fi reușit nici atunci, nici în anii care au urmat. După succesul dumneavoastră în alegerile prezidenţiale, pentru care vă felicit, vă revine sarcina deloc ușoară, după ce ați suscitat atâtea speranțe de mai bine, de a propune pentru ţara noastră un proiect de mare anvergură, care să ne unească în jurul unei idei-forță în beneficiul României de azi și de mâine. Așa cum voi încerca să argumentez și la conferința la care v-am invitat, cred că un asemenea proiect, prin care România să iasă definitiv din labirintul tranziției și să devină o putere europeană recunoscută și respectată în lume, poate fi o idee în jurul căreia să ne unim.
Experienţa mea, ca şi a celorlalţi foşti şefi de stat din Europa Centrală şi de Sud-Est, ne îndreptăţeşte să vă spunem că un astfel de proiect se construieşte cu dificultate, în timp, şi nu este aducător de voturi, rating sau popularitate. Totuşi, realitatea lumii de azi ne arată că societăţile traumatizate de obsesia riscurilor sunt acelea în care liderii nu sunt capabili să explice nici misiunea proiectelor istorice, nici raportul dintre costuri şi câştiguri. În acelaşi timp, capacitatea cetăţenilor de a susţine proiecte importante nu trebuie să fie subestimată. Trebuie căutat doar mediul cel mai potrivit pentru crearea şi lansarea lor. Cei câţiva preşedinţi vizionari pe care America i-a avut şi-au lansat viziunea lor despre lume în universităţi, unde discursul raţional şi echilibrat este la locul lui, împreună cu experienţa profesorilor şi entuziasmul studenţilor. Este şi motivul pentru care alături de liderii istorici am invitat la această conferinţă personalităţi academice prestigioase din lume şi din România pentru a modera dialogul lor cu peste 400 de tineri din fostele ţări comuniste din Europa estică şi din lumea întreagă.
Reiterez, așadar, invitația mea de participare la conferința „25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte”, astfel încât să privim cu toții cu speranță către viitor.
Emil Constantinescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.