Enclave independente în statele UE pentru imigranţii musulmani

Banca Mondială are un nou economist-şef începând din această vară. El este Paul Romer, un susţinător al puterii economice uriaşe reprezentate de capitalul uman. Romer s-a concentrat mult asupra capacităţii marilor oraşe de a transforma economiile, însă de aici şi până la ideea de a crea enclave independente pentru imigranţi pe teritoriul unor state suverane este cale lungă. Romer a făcut acest pas într-un interviu pentru presa suedeză.

Într-un interviu pentru ziarul suedez Dagens Nyhter, Paul Romer a susţinut că Suedia ar putea rezolva problema migraţiei creând un stat în stat unde legile suedeze să nu se aplice şi unde să fie trimişi mii de imigranţi.

Romer, profesor la Universitatea din New York, a sugerat că Suedia ar putea aplica modelul Hong Kongului în acest teritoriu şi că proiectul ar aduce beneficii enorme fără aproape niciun cost pentru contribuabilii suedezi.

“Problema refugiaţilor este uriaşă, dar există soluţii. Suedia, o ţară puţin populată, ar putea arenda o bucată de teritoriu cât Hong Kongul. Aceasta ar putea atrage milioane de oameni care s-ar susţine reciproc şi nu ar costa nimic… Este important ca această zonă liberă să fie considerată independentă, cu propriile legi şi reguli, şi să nu fie considerată o parte a Suediei. Cei care ar trăi aici nu ar fi cetăţeni suedezi, ci ar fi total separaţi de restul societăţii”.

Economsitul-şef al Băncii Mondiale a sugerat proiecte similare şi pentru Statele Unite, la Guantanamo, unde ar trebui să fie creată o colonie pentru refugiaţi şi imigranţi.

Pentru ca aceste enclave să poată funcţiona va fi nevoie de controale foarte riguroase la “frontiere”, susţine Romer, astfel încât pentru locuitorii de aici să fie imposibil să treacă dincolo. Cât priveşte economie, având în vedere că imigranţii de aici nu ar mai fi supuşi legilor salariului minim şi timpului limită de muncă, creşterea economică ar fi stimulată în aceste enclave. Este vorba despre urmărirea modelului Hong Kong, unde au sosit de-a lungului timpului imigranţi din China, extrem de productivi.

Romer a mai venit şi cu exemplul exclavei ruse Kaliningrad, de la Marea Baltică, care este regiunea rusă cu cea mai accelerată creştere economică şi cu cel mai mare venit pe cap de locuitor.

Estimările lui Romer sunt contrazise de parcursul social şi profesional al imigranţilor care au sosit deja în Europa. Spre deosebire de spiritul antreprenorial de care au dat dovadă chinezii din Hong Kong, imigranţii sosiţi în special în Germania nu au reuşit să deschidă afaceri sau să-şi găsească un loc de muncă. Companiile germane de top nu au reuşit să angajeze decât 54 de persoane, în ciuda apelurilor guvernului german pentru angajarea unui număr cât mai mare de azilanţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.