Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, solidară cu familia Bodnariu

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord îşi exprimă prin intermediul unui comunicat îngrijorarea şi totodată mâhnirerea față de prelungirea suferinței familiilor Bodnariu, Nan și a altor familii de români.

Urmărind cu atenţie evoluţia acestor cazuri, Episcopia îşi reafirmă convingerea familia reprezintă cadrul cel mai potrivit pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor separare copiilor de părinți fiind o traumă.

„Reafirmăm convingerea că familia este cadrul cel mai potrivit pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și considerăm că dragostea părintească este cea care oferă echilibrul emoțional de care copiii au nevoie. Orice separare a copiilor de părinți este prin ea însăși o traumă ale cărei consecințe pe termen mediu și lung pot fi foarte greu de apreciat”, a declarat episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord, prezent la manifestația organizată la Oslo .

„(…)Am avut ocazia să mă întâlnesc cu familiile aflate în suferință. Mărturisesc faptul că sunt impresionat de responsabilitatea și determinarea de care acestea dau dovadă. Îmi exprim și eu durerea față de prelungirea măsurilor de separare a copiilor de părinți și afirm cu toată convingerea că iubirea familială nu poate fi niciodată înlocuită cu o încadrare instituțională”, a subliniat înaltul prelat.

„Statul, ca garant al respectării drepturilor și libertăților celor ce se află pe teritoriul său, cetățeni sau simpli rezidenți, ar trebui să ia în considerare că familia este cea care poate încadra cel mai bine educația sănătoasă și echilibrul emoțional al unui copil. În această perioadă a Postului Mare, rugăciunile noastre îi însoțesc pe toți cei aflați în suferință și nădăjduim că organismele abilitate vor soluționa aceste cazuri astfel încât familiile să fie reîntregite”, se mai arată în document.

Sâmbătă, în mai multe capitale europene și orașe norvegiene au fost organizate manifestații de solidaritate cu familiile Bodnariu, Nan și alte familii de români din Norvegia despărțite de copii de autoritățile din această țară, potrivit biroului de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.