Erdogan ameninţă cu organizarea unui referendum în Turcia pe tema aderării la UE

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a sugerat că în țara pe care o conduce ar trebui să se organizeze un referendum privind procesul de aderare la Uniunea Europeană, potrivit b1.ro.

Declarația vine în contextul aplicării unui acord prin care blocul comunitar a promis Ankarei miliarde de euro în schimbul stopării migrației islamiste. Erdogan a amenințat, totuși, că va denunța acordul dacă nu obține eliminarea vizelor pentru sejururi de scurtă durată în cazul cetățenilor turci.

Miercuri seară, invocând lentoarea procesului european în general, Erdogan a amenințat chiar cu posibilitatea ca țara lui să organizeze un referendum.

Potrivit Flux24, un eventual referendum cu un rezultat nefavorabil aderării ar putea face ca peste două milioane de migranți aflați pentru moment pe teritoriul turc să aibă cale liberă spre Europa.

În ultimele zile, Turcia a refuzat să reprimească migranții ajunși în Bulgaria, contrar înțelegerii cu UE, iar votul din Marea Britanie nu a făcut decât să-i dea lui Erdogan un instrument de a șantaja Uniunea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.