Erdogan continuă acuzațiile controversate

Proaspătul președinte turc Recep Tayyip Erdogan a amenințat că va rupe legăturile dintre guvernul său și agențiile de rating financiar Moody’s și Fitch’s acuzând că acestea fac evaluări motivate politic pentru starea țării sale, a relatat marți presa turcă, preluată de France Presse.

„Am întrerupt deja legăturile cu cei de la Standard and Poor’s. Dacă (celelalte două) vor continua să aibă aceeași atitudine, îi voi cere premierului să rupă legăturile cu acestea pentru că ele nu raportează nimic”, a declarat Erdogan.

La o zi de la victoria lui Erdogan în alegerile prezidențiale desfășurate la 10 august, Moody’s și Fitch’s au avertizat în legătură cu persistența instabilității politice din țară, subliniind că aceasta face să apese un risc asupra sectorului economic.

„Turcia nu este vizată de niciun risc economic. Astfel de evaluări nu au nicio justificare economic sau științifică’, a explicat șeful de stat, citat de presă, denunțând în schimb „abordarea politică” a acestor agenții. Turcia a cunoscut o perioadă de creștere economică puternică de la sosirea la putere a Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al lui Erdogan în 2002, la capătul unei grave crize financiare.

Dar această creștere a încetinit în mod clar începând cu 2012, pe fondul crizei din zona euro, al efectelor politicii monetare americane privind țările emergente, al conflictelor ce îi afectează pe vecinii săi sirian și irakian, dar și al tensiunilor politice care caracterizează țara de la revoltele populare de la jumătatea lui 2013.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.