Erdogan nu se lasă

Rusia este cea care ar trebui să prezinte scuze pentru încălcarea spațiului aerian al Turciei, a declarat joi președintele turc Recep Erdogan, la două zile după ce aviația turcă a doborât un avion militar rus în apropierea graniței cu Siria, transmite Reuters.

„Cei care au violat spațiul nostru aerian sunt cei care trebuie să-și ceară scuze. Piloții și forțele noastre armate pur și simplu și-au făcut datoria, care constă în a răspunde încălcărilor regulilor de angajare militară. Cred că aceasta este esența”, a spus Erdogan, citat de canalul de televiziune american CNN.

Președintele rus Vladimir Putin criticase Turcia pentru că nu a prezentat scuze după ce aviația turcă a doborât marți dimineață un bombardier rus Su-24 care participa la operațiunile aeriene lansate de Rusia în sprijinul trupelor regimului de la Damasc, la nord de Latakia (nord-vestul Siriei), în apropiere de frontiera cu Turcia. „Nu ne-a fost prezentată nicio scuză de la cel mai înalt nivel al Turciei și nici propuneri pentru despăgubiri sau promisiuni de pedepsire a autorilor crimei comise”, a spus Putin, citat de agenția de presă rusă TASS.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.