„Este inadmisibil ca Guvernul să devină o afacere de familie”

PNL îi solicită premierului Victor Ponta să retragă nominalizarea deputatului PSD Claudiu Manda pentru postul de ministru delegat pentru Buget, susținând că Guvernul a devenit o afacere de familie.

„Încep cu o solicitare pe care PNL o face prim-ministrului Victor Ponta de a-și retrage nominalizarea lui Claudiu Manda pentru funcția de ministru al Bugetului și îi cerem, totodată, să își ceară și scuze pentru această nominalizare. Este inadmisibil ca în România Guvernul să devină o afacere de familie, o afacere între rude. După ce-l avem în marea familie PSD-istă pe vicepremierul Oprea, ministru de Interne și naș al lui Victor Ponta, după ce-l avem în Guvernul Ponta pe ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, ca văr al premierului Ponta, după ce-l avem în fruntea senatorilor PSD ca lider pe socrul prim-ministrului Ponta, astăzi ni se propune să avem și un fin al președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea”, a afirmat vineri vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu într-o conferință de presă.

Acesta a mai spus că „este prea mult pentru un guvern cu atâtea rude” și că premierul „trebuie să înțeleagă că nu este guvernul familiei lui ci este vorba de Guvernul României și că este o batjocură la adresa românilor să propui ca ministrul Bugetului un om fără nicio experiență profesională în acest domeniu”.

Atanasiu susține că „singura tangență pe care a avut-o Claudiu Manda cu Ministerul Bugetului este falsul în declarațiile făcute, potrivit cărora ar fi fost contabil-șef la o firmă înainte de a absolvi facultatea”.

UPDATE Reacția lui Ponta

Întrebat, vineri, despre solicitarea PNL de a retrage nominalizarea lui Claudiu Manda la Buget, premierul Victor Ponta a replicat vineri că are impresia că Traian Băsescu este cel care le-a spus liberalilor să-i ceară acest lucru.

”Păi am impresia că le-a zis Băsescu să-mi ceară chestia asta. Că ei tot ce le cere Băsescu fac”, a spus Ponta.

Victor Ponta l-a propus vineri pe deputatul PSD Claudiu Manda, fin al lui Zgonea, ca ministru delegat pentru Buget în locul lui Liviu Voinea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.