Estetica seducţiei: lumină, culoare, muzică şi poezie

Desant de design, la Londra

În perioada 24-26 mai, designul românesc se prezintă în faţa britanicilor printr-o ambiţioasă expoziţie deschisă în cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri londoneze, Clerkenwell Design Week.

Proiectul cuprinde lucrări semnate de Adina Segal (Atelier A4), Alexandru Ioniţă, Andrei Ignia (Bulb27), Ciprian Manda (Silva Artis), Mădălina Teler (De Ceramica), Maria Decu, Mihai Dumitrache şi Dragoş Motica (Ubikubi). Expoziţia este o meditaţie seducătoare asupra ideilor de distrugere şi înnoire, uitare şi re-invenţie, pornind de la tensiunea dintre tentaţia folclorizantă, prezentă în multe dintre creaţiile româneşti contemporane, şi recursul la referinţe moderniste occidentale. Propunând o versiune perfect sincronizată a designului autohton, cei opt artişti oferă o serie de raportări originale la discursul de inspiraţie tradiţionalistă privitor la formă şi spaţiu.

Proiectul este realizat de Institutul Cultural Român din Londra împreună cu promotorul Halima Habil şi dizainăr.ro.

Cartierul londonez Clerkenwell este zona urbană în care există cea mai mare densitate de birouri de arhitectură şi design din întreaga lume, fapt care a transformat-o într-unul din centrele creative cele mai importante în domeniu. Clerkenwell Design Week a fost creat tocmai pentru a sublinia această preeminenţă, dar şi pentru a da posibilitatea celor mai puternice branduri şi case de design britanice şi străine să-şi expună creaţiile cele mai spectaculoase. Aflat deja la cea de-a şaptea ediţie, festivalul este recunoscut drept cel mai mare eveniment de profil cu caracter independent din Marea Britanie. Anul trecut, numărul participanţilor a depăşit 300, iar cele trei zile de evenimente au atras aproximativ 35.000 de persoane.

Adina Segal este coordonatoarea Atelierului A4, a cărui activitate investighează potenţialul hârtiei, folosită ca element principal în realizarea diferitelor decoraţii. Ea foloseşte un proces experimental, prin intermediul căruia hârtia reciclabilă este transformată într-o pastă din care sunt apoi modelate obiectele cele mai surprinzătoare.

Alexandru Ioniţă a câştigat, în 2008, Premiul I acordat de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România şi a devenit membru al grupului de management PRISPA ONG ’10 -’12. Activitatea sa se centrează pe designul de produs, de brand, dar şi de situri web şi aplicaţii de telefonie mobilă.

Andrei Ignia este creatorul brandului Bulb27, care utilizează obiecte industriale şi vintage. Vechi mecanisme folosite în industria textilă sau părţi componente ale automobilelor de epocă îşi pierd funcţiile originale şi sunt transformate în lămpi ce imită uneori diferite structuri organice sau industriale.

Cariera lui Ciprian Manda a debutat în cadrul Biroului de arhitectură Dorin Ştefan, unde a coordonat proiecte complexe, care necesitau atenţie la detalii şi o maximă concentrare. Asimilând aceste rigori, Ciprian Manda şi-a deschis în 2010 propriul birou de arhitectură şi a înfiinţat brand-ul Silva Artis. În mod intenţionat, lucrările sale nu sunt lipsite de imperfecţiuni, fiind în acelaţi timp puternice, expresive şi foarte rezistente.

Mădălina Teler este iniţiatoarea proiectului creativ De Ceramica, o îmbinare ingenioasă între artele vizuale şi designul de produs. Proiectul a fost lansat în anul 2013 şi s-a născut din pasiunea artistei pentru ceramică. Mădălina Teler a început să studieze modelajul încă din adolescenţă, iar mai târziu a urmat un Master în Design Interior la Universitatea de Arte din Bucureşti.

Maria Decu şi Mihai Dumitrache sunt studenţi la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Proiectul lor a luat naştere în 2015, gravitând în jurul designului de interior şi al designului de produs.

Dragoş Motica Studio este un atelier de design arhitectural şi de produs. A fost înfiinţat în anul 2008, iar produsele sale au fost expuse în România, dar şi în China, Hong-Kong, Coreea de Sud, Rusia, Italia şi Grecia.

„Flori de ie cu poezie“

Institutul Cultural Român de la Viena prezintă în colaborare cu Asociaţia „Mihai Eminescu“ din Viena, în perioada 26-27 mai, expoziţia Flori de iie cu poezie. Vernisajul are loc joi, 26 mai, la ora 19.00, la sediul ICR, în prezenţa Cristinei Chiriac şi a lui Alice Valeria Micu. În cadrul evenimentului va fi expusă o selecţie de zece costume populare româneşti cu o vechime de peste 100 ani. Fiecare exponat va fi însoţit de fişe explicative ale Cristinei Chiriac, care pe lângă datele tehnice (material, dată, zona etnografică de provenienţă) va prezenta publicului povestea fiecărei ii în parte. Prezentarea colecţiei va fi completată de lansarea albumului foto Flori de ie. Evenimentul se va încheia cu o lectură de poezie susţinută de Alice Valeria Micu, cea care semnează un studiu introductiv în albumul Flori de ie. De asemenea, expoziţia va fi completată vizual de proiecţii video, iar auditiv, de un fundal muzical tradiţional românesc. Evenimentul precede evenimentul anual organizat la Viena de Ziua Universală a IEI (24 iunie).

Flori de ie este un proiect născut din dragostea şi pasiunea pentru tradiţionalul românesc, pentru cultura şi valorile pure ale României. Colecţia cuprinde peste 150 de costume populare româneşti din secolul al XX-lea, relevând păstrarea caracteristicilor esenţiale de-a lungul timpului şi transformările pe care acesta le-a suportat. Alături de costumele vechi, colecţia este completată cu o serie de ii noi. Motivele iilor vechi sunt reluate pe ii contemporane, uneori reinterpretate. Modele vechi sunt astfel transpuse pe pânză nouă, piesele fiind, de asemenea, realizate integral manual, din materiale delicate, cu broderii ample şi aspectuoase, la fel ca prototipurile după care sunt create.

Fondatoarea proiectului Flori de ie, Cristina Chiriac, defineşte constituirea şi scopul colecţiei astfel: „Flori de ie este un concept de suflet, pe care ne dorim să îl descopere cât mai mulţi iubitori de artă, de tradiţii româneşti şi de frumos. Atât colecţia de ii vechi, cât şi piesele contemporane ce reproduc modelele autentice reprezintă o frântură din istoria neamului românesc, o poveste ce a dăinuit în timp, iar misiunea acestui proiect este aceea de a continua această poveste, de a o promova peste tot în lume şi de a nu lăsa ca această comoară inestimabilă, ia românească, să se piardă odată cu trecerea timpului.“

„În contextul fenomenului acutizat de migraţie, atât grupurile care au părăsit mai mult sau mai puţin vremelnic ţara de origine, cât şi persoanele din ţările în care aceştia se stabilesc au nevoie de repere care să îi definească din punct de vedere identitar şi cultural pe cei dintâi. Vestimentaţia şi poezia sunt două elemente din ansamblul cultural ce caracterizează poporul român şi, prin conjugarea celor două, proiectul îşi propune să ofere un crâmpei din sufletul acestui popor”, afirmă Alice Valeria Micu.

Vernisajul donaţiei Constantin Lucaci

Expresivitatea sculpturilor lui Constantin Lucaci

Într-un gest de nobilă generozitate, doamna Irina Lucaci, văduva lui Constantin Lucaci, unul dintre marii maeştri români ai sculpturii, a donat recent Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti o valoroasă colecţie alcătuită din 21 de piese de sculptură din inox, lucrări rămase în atelierul artistului după dispariţia sa şi care sunt expuse pentru prima dată în public la Teatrul Naţional, în Foaierul Sălii Mari. Colecţia e completată de o expresivă sculptură în piatră, precum şi de una din celebrele “Fântâni”, amplasată la una din intrările teatrului dinspre Bulevardul Carol.

Donaţia Constantin Lucaci

Sculptorul Constantin Lucaci, un maestru al artei monumentale româneşti, s-a născut la Bocşa, în Banat, în data de 7 iulie 1923 şi a murit la 21 iulie 2014, în vârstă de 91 de ani. Este celebru în special pentru fântânile sale cinetice, ca şi pentru extraordinarele valenţe artistice pe care le-a dat inoxului, material din care a realizat sute de lucrări sculpturale de diverse dimensiuni, până la acelea monumentale. Una dintre creaţiile sale, Dialogul undelor, este din 1972 emblema Televiziunii Române. Lucrarea, înaltă de aproape 12 metri, aşezată în curtea TVR, poate fi admirată de oricine trece pe Calea Dorobanţi din Bucureşti.

Perfecţiunea şi elansarea creaţiilor lui Constantin Lucaci

A fost laureat al Premiului Herder, acordat în 1984 de Universitatea din Viena pentru întreaga sa operă. În afara României, lucrările maestrului mai pot fi văzute la Veneţia, alături de opere ale lui Picasso, Mark Tobey sau Marc Chagall. Alte lucrări ale artistului se găsesc în colecţii particulare sau publice din oraşele Antwerp, Copenhaga, Ferrara sau Milano.

Din 2012 există un muzeu dedicat operei lui Constantin Lucaci la Bocşa, locul în care s-a născut.

Vernisajul Donaţiei Constantin Lucaci de la TNB va avea loc miercuri, 25 mai, la ora 18.30, în foaierul Sălii Mari a TNB, în prezenţa doamnei Irina Lucaci şi a prietenilor maestrului. Prezintă criticul de artă Pavel Şuşară.

Liane Birnberg, “Întunericul vine între paşi”

Liane Birnberg şi atelierul său

Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Gateway Art Center NYC, are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziţiei personale a artistei Liane Birnberg, Întunericul vine între paşi (desen, fotografie, text), marţi, 24 mai 2016, între orele 18.00 şi 21.00.

Expoziţia va cuprinde cca. 30 de lucrări: desene pe hârtie japoneză, executate într-o tehnică mixtă, specifică artistei, cu materiale neconvenţionale, şi fotografii, însoţite de texte poetice în limba engleză, toate având-o ca autoare pe Liane Birnberg.

La confluenţa artelor vizuale, literaturii şi cinematografiei, aceast eveniment special include proiecţia a două filme documentare de scurtmetraj, în engleză, legate de tema Holocaustului şi a memoriei personale: Bucharest, Then de Barbara Kasper – film-eseu, care prezintă, în formă poetică, distrugerea zonei Căuzaşi, din Bucureşti, unde a copilărit artista Liane Birnberg, şi Liane Birnberg´s Studio and the Story of Her Father Baruch David Birnberg, de Renate Sami – un documentar tulburător despre atelierul artistei şi povestea tatălui ei, care a suferit detenţia într-un lagăr de concentrare.

Proiectul Întunericul vine între paşi este prezentat de artista Liane Birnberg astfel: „Acest proiect se referă (înstrăinat) la partea întunecată a memoriei mele, legată de copilărie şi de viaţa părinţilor. Ambii părinţi, evrei, au fost deportaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărul de concentrare de la Jedenitz [Yedinitz / Edineţ, în Transnistria], în nordul Bucovinei. Mare parte din familie am pierdut-o acolo. Începând din anul 1995, de când am aflat de soarta părinţilor mei, viaţa lor a devenit ca o verigă, legată de viaţa mea artistică. În proiectul Întunericul vine între paşi, voi «compune» un «dialog» cu părinţii, în care paralele între viaţa lor şi a mea – reprezentând sentimentul de înstrăinare, emigraţie/deportare, melancolie – vor fi tematizate, aşa cum am descris mai sus. Și în proiectele mele anterioare mă adresez trecutului prin diverse forme – fotografie / video, text –, acestea din urmă netraducând fotografiile, fiecare forma de exprimare fiind autonomă, rezultând în asociaţii şi reflecţii personale. În afară de fotografii, vor fi prezentate desene, care au la bază o transcriere specială (Abreibung) a unor poezii legate de tema memoriei punctuale, desenele facând şi ele parte din «mărturie». În desene, lucrez cu metode şi culori neconvenţionale, de exemplu, folosesc săruri minerale, sticlă şi marmură pulverizată. Pentru că la baza artei pe care o fac stă muzica, proiectul va fi ca o partitură, care va putea fi citită şi interpretată – sper – în mod diferit, fără ca ea să răspundă la întrebări”.

Liane Birnberg (n. 1948, Bucureşti) este o artistă plurivalentă, de origine română, stabilită de la sfârşitul anilor 1970 în Germania, iniţial la Köln, apoi, din 1989, definitiv la Berlin. A locuit temporar şi în Lagos, în Nigeria (1981), iar vreme de câţiva ani (1982-1988) a trăit în SUA, la Atlanta. Acest “periplu” între ţări şi continente a nutrit în permanenţă arta sa, marcată de spiritul multi-culturalismului, pe de o parte, şi de o “mitologie” personală, pe de altă parte.

A studiat mai întâi muzica, la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (1967-1972), apoi artele vizuale, la Atlanta College of Art, din Georgia, SUA (1982-1988), având-o profesoară pe Katherine Mitchell.

S-a manifestat în diverse domenii ale artei, având o activitate prodigioasă. În anii 1970-1976, acondus prima trupă pop-rock feminină din Europa, Venus. A lucrat ca actriţă şi în producţia de televiziune. A concertat la Tel Aviv, Israel (1977) şi a dat lecţii de muzică. A compus muzică de film şi performance – pentru Concert din muzică de Bach (1974, Bucureşti), Lapona Enigel (1975, Bucureşti), Legends (1987, cu Lee Heuerman, Goethe Institute, Atlanta, SUA), Cello extrem, Cello Continu, Nah und weit (1995 -1996, cu Andreas Weller – violoncel, pian, voce, instrumente electronice, în diverse galerii din Berlin), Fin (1998, cu Stephanie Wolff, Museum Centrum Judaicum, Berlin), Parfume as old as sleep (2000, cu Stephanie Wolff şi Monika Ritter von Hattingberg, Literaturhaus Berlin), Bucharest, Then (2012, video de Barbara Kasper, Berlin-Bucureşti). A fost membră a grupului artistic Ariel, cu care a expus în repetate rânduri în SUA. În prezent trăieşte şi lucrează la Berlin, ca artist vizual şi compozitor. Este membră a Asociaţiei Profesionale a Artiştilor din Berlin şi a Association Internationale des Arts Plastiques.

Între grant-urile câştigate şi proiectele sale se numără: 1992 – Akkumulierte Musik und Malerei, Departamentul de ştiinţă şi cultură al Senatului, Berlin; 1993 – Tula Arts Foundation Atlanta, Georgia, SUA; 2000 – Und unsere Gesichter vergänglich wie Fotos, Departamentul de ştiinţă şi cultură al Senatului şi Literaturhaus, Berlin; 2001 – grant, Solothurn, Elveţia; 2002 – grant, Krems, Austria; 2004 – grant Valparaico Foundation, Mojacar, Spania; 2006 – grant Stichting Atelierbeheer Slak Arnheim, Olanda; 2007 Niedriges Podest, (Low Podest), Haus am Kleistpark, Berlin; 2011 – câştigătoarea concursului Forstering Artist practice, Veneţia, Italia; 2013 – Impermanence, Departamentul de ştiinţă şi cultură al Senatului, Berlin.

A făcut şi ilustraţie de carte, pentru: Theaterstücke, de Harold Pinter (Coron Verlag, Berlin, 2005); Words from a foreign language, de John Berger (Edition Clandestine, Biel, Elveţia, 2006); Because wings are made to fly, de John Berger (Edition Clandestine, Biel, Elveţia, 2012).

Din 1985, lucrările sale au fost prezente în numeroase expoziţii personale şi de grup, în SUA, Germania, Spania, Portugalia, Italia şi România. Cele mai recente expoziţii ale sale au fost: 2011 – Imagine, Palazzo Piccolo Galeria, Veneţia, Italia; 2012 – Because Wings Are Made to Fly, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti, 2013 Impermanence (cu Katherine Mitchell), Emory Gallery, Atlanta, SUA; 2014 – Galerie Florian Sundheimeier, München, Germania.

Un ceas pentru artă în expoziţia Brâncuşi. Forme în alb şi negru

Expoziţia Brâncuşi la MNAR

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să participaţi sâmbătă, 28 mai, la ora 17.30, la Un ceas pentru… artă, o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia Brâncuşi. Forme în alb şi negru, deschisă în Sălile Kretzulescu. Prezentarea durează o oră şi este susţinută de Elena Ciocoiu, specialist în istoria artei.

Expoziţia Brâncuşi. Forme în alb şi negru face parte din Programul naţional 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brancuşi iniţiat de Ministerul Culturii şi propune o selecţie de 40 de tiraje moderne după clişeele realizate de artist la Paris: aspecte din atelier şi sculpturi aflate în diferite stadii de lucru.

Pe lângă fotografii, în expoziţie se regăsesc şi două module interactive din atelierul Pasărea ascunsă-n piatră, găzduit în corpul Ştirbei al muzeului. Atelierul a fost conceput de specialiştii de la Centrul Georges Pompidou din Paris pentru a-i familiariza pe copii cu lucrările lui Brâncuşi. Cele două module aduse în expoziţie oferă acum unui public mai larg posibilitatea de a descoperi în mod ludic universul sculptorului.

Atât fotografiile, cât şi modulele interactive au fost donate Muzeului Naţional de Artă al României de Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centrul Georges Pompidou din Paris în 2006, respectiv 2007.

Alexandru Antik: “Viziuni în întuneric”

O expoziţie incitantă a unui artist prolific

Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduieşte până în 26 iunie expozţia Viziuni în întuneric, curatoriată deSebestyén György Székely, iniţiator al Z Angles Gallery. Comisar de expoziţie: Alexandra Sârbu.

Alexandru Antik (n. 1950, la Reghin; trăieşte şi lucrează la Cluj) este o personalitate importantă a acelei generaţii de artişti care, începând cu sfârşitul anilor 1970 (în plină perioadă comunistă), s-a direcţionat către o abordare conceptuală a artei şi spre procesualitatea ei, punând sub semnul întrebării statutul artefactului şi rolul autorului.

Activitatea lui Antik include „ipoteze de obiecte” (din porţelan), instalaţii, exerciţii de body art, acţiuni, performance-uri, manifestări intermedia şi multimedia. Ceea ce frapează privind această operă care acoperă deja mai bine de patru decenii este fascinaţia artistului pentru experimentarea de noi medii şi instrumente recente ale artei.

Începuturile sale artistice sunt strâns legate de acea efervescenţă creativă şi ideatică care s-a format la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, la secţia de ceramică, în jurul asistenţilor universitari Ana Lupaş şi Mircea Spătaru. Această secţie, iar mai târziu Atelierul 35 condus de Ana Lupaş (subunitate a Uniunii Artiştilor Plastici dedicată tinerilor), a sprijinit apariţia celei de-a doua generaţii a artiştilor din România, care şi-a legat credo-ul artistic atât de ideile neo-avangardei, cât şi de postmodernitate.

Expoziţia include în circuitul ei pivniţele spectaculoase ale clădirii Muzeului de Artă Cluj – Palatul Bánffy. Doi factori importanţi au determinat alegerea acestui spaţiu. Alexandru Antik a folosit deseori pivniţe pentru instalaţiile sau acţiunile sale. Atmosfera şi conotaţiile acestui tip de încăperi rezonează adesea cu înţelesurile lucrărilor sale.

Pe de altă parte, pivniţele (încăperile subterane, cavernele) pot sugera pregnant rolul artei şi al artistului în societate în diferite perioade istorice. În ultimul deceniu al regimului Ceauşescu, în 1986, Antik a realizat acţiunea Visul n-a pierit în pivniţa Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu. Aceasta a fost o acţiune dramatică şi „sângeroasă” (la propriu, în recuzita acţiunii regăsindu-se şi intestine de vită), întreruptă de un reprezentant al Securităţii înainte ca artistul să poată inscripţiona cu lampă de benzină, pe pereţi, cuvintele: Visul n-a pierit. Acţiunea întreruptă de cenzură a devenit un moment legendar al curajului artistic din România, într-o societate îngheţată de ideologie şi dominată de frică şi sărăcie.

După evenimentele din 1989, Antik a continuat să caute noi forme de exprimare, însă într-un context şi o scenă artistică radical schimbată. El a devenit un exponent marcant al artei performance-ului şi new media, participând la numeroase evenimente prestigioase din ţară şi din străinătate. Cu toate acestea, şi-a păstrat atitudinea alternativă, punând permanent sub semnul întrebării autoritatea şi acţionând insistent în direcţia îmbunătăţirii relaţiei dintre artă, societate şi educaţie.

Expoziţia nu este o retrospectivă, chiar dacă sunt expuse şi lucrări mai vechi. Concepţia expoziţiei se sincronizează cu practica artistului de reciclare a propriilor viziuni, ceea ce îi oferă artistului posibilitatea de a interveni în propria operă, de a aduce îmbunătăţiri, de a dezvolta sau chiar reface radical unele proiecte, subliniind astfel prioritatea ideii artistice faţă de forma plastică.

Astfel, Macheta unei discuţii familiale este un remake total al instalaţiei din 2001, care este transformat în propriul negativ. Video-instalaţia Zambacalamba Net este bazată pe animaţia prezentată în 2001 la Bienala de la Veneţia, devenind aici o instalaţie site specific care capătă noi semnificaţii datorită spaţiului în care este prezentată. Recuzita reprezintă simbolic reminiscenţa pielii artificiale pe care artistul a abandonat-o în cadrul performance-ului Abandonarea pielii din 1996.

Numitorul comun al lucrărilor expuse este dorinţa artistului, nemulţumit de estetica şi modalităţile de producţie artistică tradiţionale, de a readuce arta la experienţa primordială, aproape magică, în concordanţă cu aspiraţia neo-avangardei de a realiza „arta asemenea vieţii”. În noile genuri şi medii artistice, el a găsit potenţialul de a oferi artei un mai mare impact asupra publicului, care este transformat din privitor pasiv în participant activ.

Sub suprafaţa imaginilor cotidiene sau non-figurative şi dincolo de rigiditatea enunţurilor conceptuale, lucrările relevă, în mod misterios sau fragmentar, modalităţile prin care artistul se focalizează neliniştit asupra întrebărilor asupra vieţii şi morţii.

Formele embrionare (Microevent, 1997) fac trimitere la experienţele animalice, nearticulate, inconştiente din jurul momentului naşterii. Pe de altă parte, Zambacalamba Net – proiectat pe peretele unui spaţiu care seamănă cu o peşteră – ne aduce, prin intermediul mijloacelor tehnice, mai aproape de atmosfera dansurilor tribale care se desfăşurau în jurul focului. O forţă primitivă se poate simţi şi în lucrările negre din seria Canibalism (1989-1990), în care artistul îşi însuşeşte tehnicile street art-ului.O scenă a Resurecţiei morţilor dintr-un codex medieval (zărită într-o revistă sovietică de ştiinţă) i-a oferit inspiraţia de a medita asupra contrastului dintre intimitatea privată cotidiană şi goliciunea universală a omului în faţa morţii/ renaşterii, punând în scenă un performance familial ulterior documentat într-o machetă de instalaţie.

Instalaţia multimedia Voyeur (2016) apelează la imagini cotidiene – licăriri ale promisiunii unei alte lumi. Imaginile apar ca „viziuni în întuneric”.

Expoziţia Viziuni în întuneric îşi propune să detensioneze şi să concilieze contrastul dintre o carieră artistică rebelă, care nu se supune categorisirilor muzeale, şi canonizarea instituţională care i s-ar cuveni acestei importante opere. Organizatzorii au răspuns acestei provocări prin „exilarea” metaforică a artistului în pivniţele „întunecate” ale unui muzeu de artă.

Acest exil păstrează şi subliniază mesajul lui Antik: arta trebuie să trezească gânduri, ea nu trebuie să fie confortabilă nici pentru autoritate, nici pentru privitor, nici chiar pentru artistul însuşi. Prin auto-exilare, deschidem posibilitatea revelării a ceea ce este în întuneric: din neştiut ies la iveală viziuni care pot fi licăriri, flash-uri ale propriei noastre existenţe.

“Oglinzile Orientului”

Capdopere ale artei româneşti inspirate din Orient

Expoziţia Oglinzile Orientului, deschisă până în 25 septembrie la Muzeul Naţional de Artă, aduce în faţa vizitatorului lumea plină de culoare şi pitoresc a perioadei fanariote, a Dobrogei şi Balcicului, a mirificului Constantinopol, dar şi a Orientului Apropiat sau a nordului Africii. Pentru prima dată în istoria artei autohtone, tematica orientală este tratată în ansamblul ei, de-a lungul a aproape două secole.

Într-o scenografie expoziţională de excepţie este prezentată o suită de capodopere ale unor maeştri precum: Theodor Aman, Carol Pop de Szathmari, Ion Georgescu, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Ştefan Popescu, Nicolae Tonitza, Jean Steriadi, Nicolae Dărăscu, Victor Brauner şi mulţi alţii.

Pe lângă lucrările de grafică şi pictură, expoziţia cuprinde şi piese de artă decorativă: bijuterii, arme, veşminte sau vase realizate în diferite tehnici, care au făcut parte din mari colecţii de artă din România, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

Expoziţia Oglinzile Orientului este însoţită de o serie de evenimente conexe precum: programe educative şi ateliere pentru familii, vizite ghidate şi conferinţe tematice.

“Orfeu versus muzicianul modern”

Orfeu şi Euridice

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită miercuri, 25 mai, la ora 17.30, la conferinţa Orfeu versus muzicianul modern, susţinută în Galeria de Artă Europeană de Raluca Stratulat, violonistă şi profesoară la Colegiul Naţional de Muzică George Enescu.

Conferinţa are ca punct de plecare pictura lui Gustav Klimt – expusă temporar în Galeria de Artă Europeană – ce ilustrează iubirea dintre Orfeu şi Euridice. Este propusă perspectiva unui muzician asupra mitului lui Orfeu. Arhetip al artistului complet, Orfeu reprezintă încă un subiect de actualitate în ceea ce priveşte profilul psihologic al muzicianului modern. Influenţa profundă a vieţii artistice asupra caracterului său, obsesia perfecţiunii, fascinaţia muzicii constituie tot atâtea teme de discuţie în cadrul conferinţei.

Parte a proiectului Opere în prim plan ce îşi propune valorificarea operelor din depozite, pictura Orfeu şi Euridice de Gustav Klimt va mai fi expusă până la finalul lunii mai în Galeria de Artă Europeană. Realizată în 1885, această lucrare este una dintre schiţele realizate de artistul austriac pentru decoraţia plafonului Teatrului din Fiume (azi Rijeka, Croaţia). Ea a fost oferită spre vânzare de Klimt însuşi unei galerii vieneze, de unde a fost achiziţionată în 1912 de un colecţionar român.

Romanian Design Week, la Institutul Cultural Român

Ioana Ciolacu, o forţă creatoare în pret-a-porter

Miercuri, 25 mai, la ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), va avea loc vernisajul expoziţiei Romanian Design Week Classics, care reuneşte proiecte din domeniile arhitectură, design de produs, fashion şi grafic design, create de patru designeri pentru cele patru ediţii RDW şi care documentează dezvoltarea tehnicilor şi stilului lor de-a lungul anilor. Designerii selectaţi sunt Atelier Mass, Dragoş Motica, Ioana Ciolacu şi Paul Dersidan.

Arhitectura este reprezentată de Atelier Mass, iniţiativă apărută din convingerea că “o bună comunicare cu alte domenii este necesară pentru un nivel performant al soluţiilor”. Dragoş Motica, premiat în 2015 cu aur de către A’Design Award pentru corpul de iluminat intitulat „/” şi de către Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România pentru alte proiecte, reprezintă categoria design de produs. Paul Dersidan, care a renunţat la activitatea în publicitate pentru a studia combinaţiile tehnicilor analogice şi digitale în construirea de fonturi, timbre şi benzi desenate, packaging, ilustraţie, colaj şi pictură, reprezintă grafic design. Iar designerul vestimentar Ioana Ciolacu este cel de-al patrulea participant la Romanian Design Week Classics. Absolventă a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, cât a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Ioana Ciolacu explorează relaţia dintre natura statică a clădirilor şi structura fluidă a hainelor, făcând din brandul său o forţă creatoare de prêt-à-porter recunoscută şi premiată pentru estomparea graniţelor dintre masculinitate şi feminitate.

Cu ocazia vernisării expoziţiei RDW Classics, reprezentanţii Romanian Design Week, alături de cei patru designeri, vor vorbi despre traiectoria lor creativă, dar şi despre evoluţia pieţei de design din România.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 25 mai – 8 iulie 2016.

Răzvan Ion: “Geostrategic Love”

Răzvan Ion şi strategia iubirii

În cadrul proiectului Arta la fereastră, la Galeria Simeza este deschisă, între 24 şi 31 mai, expoziţia Geostrategic Love.

“Nimeni nu se îndrăgosteşte cu scopul de a răni obiectul afecţiunii sale, cu atât mai puţin pentru a se răni pe sine. Totuşi, fiinţe umane, naţiuni trec de la stadiul de iubire direct la război. Strategia iubirii presupune puterea absolută a farmecului seducţiei. Estetica seducţiei este un subiect ce ar trebui discutat.

De fapt, iubirea are multe în comun cu geostrategia. Creează războaie, alianţe, construiesc imperii, distrug naţiuni. Iubirea, însă, şi-a pierdut strategia.

În Geostrategic Love avem două imagini-simbol cu un impact emoţional şi estetic puternic. Una din Deşertul Arabiei, cealaltă de pe o plajă pustie de la Malul Mării Negre în Bulgaria. Două zone strategice în ecuaţia mondială. Prezenţa umană este aproape ignorată. Prezenţa cea mai importantă, de fapt. Am simţit acelaşi lucru fotografiind cele două imagini: iubire.

Gândirea strategică trebuie să se întoarcă la iubire. Geostrategic Love poate fi un nou obiect de studiu în academie”, afirmă artistul.

Răzvan Ion este teoretician, curator, manager cultural şi art advisor. A activat ca artist până în anul 2007 şi a expus la Poznan Biennial, SKC Gallery– Belgrade, Muzeul Naţional de Artă – Cluj, ICA – Bucharest, NY Experimental Festival, InterFACES – Bangkok, Centro Cultural del Matadero – Huesca, CCA Ekaterinburg, New Langton – San Francisco etc. El este co-fondator al Bucharest Biennale – Bucharest International Biennial for Contemporary Art. A fost director al PAVILION – the center for contemporary art and culture (2008-2014). A fost profesor asociat la University of California – Berkley; Lisbon University; Central University of New York; University of London; Sofia University; University of Kiev etc.

A ţinut prelegeri şi conferinţe la numeroare instituţii precum Witte de With, Rotterdam; Kunsthalle Vienna; Art in General, New York; rum46, Aarhus; Calouste Gulbenkian, Lisbon; la Casa Encedida, Madrid; New Langton, San Francisco; Cca, Tbilisi; Babes-Bolyai University, Cluj-Napoca; The University of Art, Cluj Napoca; etc. Este profesor la Universitatea Bucureşti, unde predă un curs de studii curatoriale şi gândire critică.

„Selfie Automaton”

Pavilionul României la cea de-a 15-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – La Biennale di Venezia găzduieşte Selfie Automaton, o expoziţie sub forma unui spectacol predefinit, cu marionete automatizate, scenarii blocate şi un rol liber, rezervat vizitatorului. Proiectul este semnat de Tiberiu Bucşa, Gál Orsolya, Stathis Markopou- los, Adrian Aramă, Oana Matei şi Andrei Durloi şi constă în 7 automate mecanice, formate din 42 de marionete – 38 umane şi 5 animale fantastice. Trei automate vor fi plasate în Pavilionul României din Giardini della Biennale, trei în Noua Galerie a Institutului Cultural Român de la Veneţia, şi un teatru mobil care va promova expoziţia în spaţiul public.

Caricaturi umane, animale fantastice, ouă de aur şi cutiuţe muzicale sunt asamblate în scene predefinite care plasează vizitatorul pe scenă, în diferite ipostaze, în maestru păpuşar şi marionetă în acelaşi timp. Autorii propun, astfel, un portret generic al relaţiilor sociale, stereotipurilor şi dorinţelor, descompus în fragmente, pentru afi reasamblate de imaginaţia utilizatorului, într-un autoportret introspectiv. Marionetele devin personaje principale, dar sunt private de libertăţile din lumea spectacolului, unde pot sfida legile gravitaţiei sau pot deveni „conştiente”. În extremă tragică, îşi pot recunoaşte firele care le leagă şi se pot elibera.

Prin Selfie Automaton se propune însă un scenariu contrar. Deşi alcătuite cu articulaţii care le permit „libertatea de mişcare”, marionetele sunt lipsite de corzi şi literalmente fixate în cuie, într-un mecanism care le permite o singură mişcare, şi aceea predefinită. Iar vizitatorul nu face excepţie. Poziţionat ca parte a mecanismului, acesta are o singură opţiune: să-i asigure funcţionarea prin propria sa acţiune, repetitivă.

Astfel, stereotipul confortabil al manipulatului şi manipulatorului – care ne plasează acţiunile la capătul unei corzi, drept consecinţe, este înlocuit cu un sistem de opţiuni blocate. Vizitatorul devine obiect fără opţiuni, balerină uriaşă la o masă de banchet, victimă a unei comisii oarecare, sau cerşetor de dorinţe.

Scenele devin posibile prin mânere şi pedale, acţionate de utilizator. Un sistem aparent de roţi dinţate transmite mişcarea mecanismelor: o bicicletă pune în mişcare o horă,un ceaun generează un „festin”, o manivelă trezeşte o comisie, alta învârte un peşte de aur, sau o pasăre în zbor – prizonieră în afara cuştii sale.

Proiectul Selfie Automaton propune o reflecţie asupra caracterelor şi acţiunilor blocate în automatisme, dar şi o temă deschisă, cea a tiparelor predefinite: există ele cu adevărat, facem parte din ele, suntem victimele lor, sau cei care le generează?

Conceptul expoziţiei: Tiberiu Bucşa, Gál Orsolya, Stathis Markopoulos, Adrian Aramă.

Design şi construcţie marionete: Stathis Markopoulos, Gál Orsolya, Tiberiu Bucşa, Andrei Durloi, Perényi Flóra, Oana Matei. Design şi construcţie automate: Stathis Markopoulos, Kostis Zamaiakis. Pictură: Adrian Aramă. Ilustraţii: Ana Botezatu.

Fotografie: Dacian Groza. Texte: Dana Vais, Stathis Markopoulos, Tiberiu Bucşa.

Poveşti: Ada Milea, Cristian Rusu. Animale fantastice: Alexis Papachatzis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.