Estimarea BERD privind economia României

Economia României ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 4%, a estimat miercuri Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, față de o estimarea de 3,7% previzionată în noiembrie de BERD, potrivit Agerpres.

Este cel mai ridicat nivel de creștere din rândul statelor europene în care activează BERD.

Anul viitor, creșterea PIB-ului României va încetini la 3,5%, prognozează instituția financiară internațională.

„După un avans de 3,9% în 2015, economia României a crescut cu 4,8% în 2016, sprijinită de cererea internă solidă. Principalul motor de creștere a economiei în această perioadă a fost consumul privat, pe fondul unui venit disponibil mai ridicat (sprijinit de reducerea TVA și de majorarea salariilor), îmbunătățirii pieței forței de muncă și al inflației scăzute. Consumul va continua să stimuleze creșterea în 2017 și în 2018, sprijinit de o nouă creștere a salariului minim și a salariilor din sectorul public, care fac parte din promisiunile electorale ale formațiunii politice aflată la guvernare — PSD”, apreciază BERD.

Potrivit sursei citate, în urma majorării salariilor, cheltuielile guvernamentale vor rămâne probabil la un nivel ridicat în 2017, existând riscul depășirii limitei de deficit bugetar de 3% din PIB, avertizează instituția financiară internațională.

Investițiile private vor fi sprijinite de anularea taxei pe construcții și de costul scăzut record al finanțării.

Pe de altă parte, perspectivele mai bune de creștere ale partenerilor economici ai României vor dor duce la o ușoară îmbunătățire a exporturilor nete, deși consumul intern va compensa o parte din aceste evoluții, apreciază BERD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.