21/07/2014
Într-o democraţie plurală, cum tinde, cu sincopele de rigoare, şi societatea noastră să fie, partidele au o funcţie primordială: participarea, în diverse grade, la exerciţiul puterii politice, fie prin formarea unei guvernări, fie exercitând funcţia de opoziţie faţă de guvernare, în egală măsură de o importanţă vitală în determinarea politicilor naţionale. Pentru a ajunge însă la exercitarea puterii partidele intră în varii competiţii bazate pe reguli şi proceduri instituţionalizate (prin legislaţie generală sau prin norme interne ale partidelor): (1) competiţia internă – prin care se selectează viitorii reprezentanţi dintre membrii fiecărui partid; (2) competiţia externă – cea dintre partide pentru selectarea guvernantului. Ambele tipuri de competiţie vizează, cel puţin la nivelul dezideratului, confruntarea publică pentru a ajunge la nivelul de influenţă necesar realizării politicilor favorite, pe care le supun în prealabil încrederii şi votului cetăţenesc, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.
În realitatea devoalată de experienţa anilor de perpetuă tranziţie spre o democraţie efectivă nu mai avem de-a face cu o competiţie legitimatoare politic, ci cu luptele sangvinare ce vizează ori accesul la beneficiile şi privilegiile ocupării unor funcţii publice, ori la controlul distribuţiei resurselor către propriul electorat, astfel încât partidele să-şi maximizeze şansele rămânerii la putere după alegerile viitoare, ori, cel mai frecvent, o combinaţie între aceste scopuri. Adăugăm acestea peste un sistem electoral „uninominal” şi luptele de care vorbesc se deplasează la nivelul indivizilor, generând, pe lângă o ciorovăială neîntreruptă, amplificarea migraţiei politice, instabilitatea sistemului de partide şi alterarea compoziţiei reprezentării politice. Avem aşadar un sistem politic răvăşit de conflicte nelegitime, dacă nu chiar unul anomic de-a dreptul.
Fiindcă nu mi-am propus un text cu pretenţii academice, mă voi juca niţel pe marginea unor citate despre lupte şi cum descriu ele, neintenţionat, cafteala noastră naţională.
● „Partizanii1 luptă pe un teritoriu familiar profesând obiective politice pentru cucerirea puterii. Asta este ceea ce îi deosebeşte de terorişti.” – Jurgen Habermas
Partizanul nostru se comportă însă aidoma unui terorist. Crezurile, obiectivele şi procedurile pe care le afirmă sunt sacre, universale şi orice critică sau contestaţie adusă acestora este catalogată drept erezie. Iar în faţa ereziei, persecuţia sau nimicirea sunt perfect justificate.
● „Un om va lupta mai îndârjit pentru interesele sale decât pentru drepturile sale.” – Napoleaon Bonaparte
Oamenii noştri, strecuraţi cum-necum în politică, demonstrează asta în felurite chipuri. Avem exemplul zburdălniciei numite Revizuirea Constituţiei, unde, atât cât „s-au făcut că lucrează”, i-a interesat nu atât normele şi procedurile general valabile, cât aneantizarea oricărui obstacol instituţional din calea intereselor de grup politic. Sau inexplicabilele migraţii politice, însoţite de diatribe sângeroase la adresa foştilor camarazi, pentru ca, la un moment dat, să se întoarcă ca şi când ar fi fost o plecare în vacanţă. Mai avem la acest punct maşinaţiunile legate de ascensiunea către Olimpul privilegiilor „de partid şi de stat”, motivaţie pentru care nu contează anterioarele contestaţii, ca atunci când promovarea viza pe altcineva.
● „Naţiunea care insistă să traseze o pronunţată linie de demarcaţie între luptător şi gânditor este pasibilă să se trezească în situaţia ca luptele sale să fie duse de proşti, iar raţionamentele să fie făcute de laşi.” – Sir William Francis Butler
Nu de puţine ori am observat în activitatea partidelor neghioaba interpretare a diviziunii muncii prin stricta demarcaţie între luptători şi gânditori. Şi asta provine în special dinspre luptători. Culmea neghiobiei se iţeşte însă atunci când aceeaşi demarcaţie o fac gânditorii. Şi ne mai mirăm atunci cum de luptătorii pierd bătălie după bătălie, iar gânditorii adoptă fie salubritatea lui Pilat din Pont, fie retragerea în turnuri de fildeş, ambele grupuri acuzându-se ulterior pentru eşec.
● „Este penibil să lupţi cu un om pregătit numai pentru înfrângeri.” – Seneca
Este exact ce se întâmplă când în lupta politică este aruncat un individ în care se pun speranţe, dar nu este încă suficient pregătit, ori nici măcar înzestrat nu este pentru lupta care abia urmează. Şi atunci strategia şi tacticile aferente sunt îndreptate către adversari minori. Ceva care seamănă cu o luptă cu găinile: Sunt găinile urmaşele saurienilor? Sunt. Deci balauri. Şi uite-aşa îi tragem o acoladă şi-l reînviem pe Sfântul Gheorghe „cel Nou”.
● „Când eroii părăsesc scena, intră saltimbancii.” – Heinrich Heine
Toţi estropiaţii vor să fie împăraţi (adică un fel de preşedinţi-jucători), toţi aceştia se cred mari comandanţi de oşti, toţi aceştia încalecă realitatea cu auto-erotismul lor oniric şi-i dau pinteni în toate direcţiile deodată. Dacă bufonul regal avea măcar un rol terapeutic cu scălâmbăielile lui, saltimbancul este o copie vulgară a aceluia.
● „Să ne uităm la politicienii noştri: sunt ca un mănunchi de yo-yo2. Cursa pentru preşedinţie este o corcitură dintre un concurs de popularitate şi o dezbatere de liceu, având drept premiu întâi o enciclopdie a clişeelor.” – Saul Bellow
Ce comentariu aş mai putea face dincolo de imaginile care ni se dezvăluie instantaneu în minte? Notorietatea bate prestigiul, justificarea bate argumentaţia. Deşi toată lumea pierde, unii sărbătoresc.
● „Nu porni o bătălie dacă nu câştigi ceva în urma victoriei.” – Erwin Rommel
E plină politica noastră de bătălii fără alt scop decât bătălia însăşi. Şi, Doamne, câte energii, resurse şi cariere sunt puse în joc! E unul dintre principalele motive pentru care tranziţia noastră este cvasi-statică, o învârteală într-un cerc vicios: nu mai ştim nici de unde a început, nici unde se va termina. De fapt, cui îi mai pasă de asemene mărunţişuri? Cârcotaşilor.
● „E foarte posibil să fii nevoit să porţi o bătălie de mai multe ori decât o dată pentru a o câştiga.” – Margaret Thatcher
La noi asta se numeşte prostie cu spume. Nu-i mai uşor şi mai convenabil ca după o înfrângere să câştigi aceeaşi bătălie schimbând taberele?
● „Cunoaşteţi duşmanul şi cunoaşte-te pe tine şi vei putea lupta într-o sută de bătălii fără să cunoşti dezastrul.” – Sun Tzu
Am rezolvat şi problema asta, dar nu cum îşi închipuia Sun Tzu, ci prin contabilizarea dezastrului drept nefericite pierderi colaterale. Şi o luăm de la capăt, căci…
● „Dacă îţi doreşti audienţă, stârneşte o cafteală.” – Proverb irlandez
1 Utilizez sensul de partizan ca militant al unui partid politic.
2 Yo-Yo: jucărie confecţionată din două discuri egale din plastic, lemn sau metal, conectate cu un ax fix, în jurul căruia se rulează un fir şi care ansamblu de discuri urcă şi coboară pe acel fir.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.