Eugen Nicolăescu, noul lider al deputaților liberali

Eugen Nicolăescu a fost ales marți lider al grupului parlamentar al deputaților PNL, au declarat pentru Agerpres surse liberale.

Potrivit surselor citate, Eugen Nicolăescu a obținut 43 de voturi, iar Ludovic Orban 42.

Fostul lider al deputaților PNL Ludovic Orban i-a urat succes lui Eugen Nicolăescu, cel care îl înlocuiește în funcție, arătând că deputații liberali vor trebui să-l accepte drept coleg.

„I-am urat succes colegului meu Eugen Nicolăescu. Le-am transmis că, dacă o majoritate, așa cum a fost, nu m-a mai vrut lider, vor trebui să mă accepte în continuare ca și coleg”, a spus Orban.

„Nu mă interesează care erau opțiunile exprimate de către cei care nu au votat în conformitate cu procedura. Le-am spus colegilor că accept rezultatul votului ca să nu existe niciun fel de dubiu legat de legitimitatea liderului ales”, a arătat Orban, cu privire la voturile anulate.

El a precizat că nu va candida pentru un post în Biroul permanent al Camerei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.