Euromaidan-Piața Universității a Kievului se vede la cotidianul.ro TV

Euromaidan – protestele proeuropene din Piața Independenței situată în centrul capitalei Ucrainei, Kiev-, continuă chiar și după ce a fost declarat învingător, în recentele alegeri prezidențiale, candidatul forțelor care vor integrarea acestui fost stat sovietic în Uniunea Europeană. Cotidianul.ro vă oferă posibilitatea, prin intermediul noii secțiuni TV (sus, în dreapta paginii), să urmăriți imagini în direct din ceea ce poate fi numit drept Piața Universității a Kievului.

Păstrând, evident,proporțiile și nuanțele, Mișcarea Euromaidan de la Kiev, din aceste zile,  seamănă cu Mișcarea Piața Univeristății, de acum 24 de ani, de la București. În esență, în ambele locuri devenite un simbol s-a manifestat în favorea democrației de felul cele din Europa Occidentală și împotriva comunismului, în formele în care mai trăia după destrămarea, la începutul anilor ”90, a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Inima comunismului, adică.

La fel cum Mișcarea Piața Universității sau Fenomenul Piața Univeristății și-a luat numele de la piața cu același nume situată în centrul capitalei României, București, în perioada aprilie -iunie 1990, și Mișcarea Euromaidan și-a luat, peste ani, numele de la Piața Independenței din centrul capitalei Ucrainei, Kiev, loc care a fost redenumit de protestatari Euromaidan (Europiața, într-o traducere aproximativă). Protestatari care s-au luptat cu forțele de ordine pentru a cere ca țara lor să ia drumul Europei democratice și nu pe cel al dependenței față de Moscova.

Deși există asemănări, diferențele dintre București și Kiev sunt majore.
Mișcarea protestatarilor de la București a fost reprimată brutal de forțele de ordine dar și de cele paramilitare formate din hoarde de mineri, manipulați de regimul neocomunist al acelei vremi. În urma acelei mișcări nu a existat nici o schimbare politică, de genul celei din Ucraina, dar au rămas doar principii democratice. Unele care aveau să ducă – abia peste mai bine de șase ani –  la punerea bazelor democrației în România, o dată cu venirea la putere – cu minusurile și plusurile sale – a puterii reprezentată de CDR și de Emil Constantinescu.

La Kiev, după confruntări sângeroase, dramatice, cu forțele de represiune ale regimului autoritarist dar și cu cele paramilitare – în spatele cărora se presupune că s-ar fi aflat mâna Moscovei – președintele cu valențe de dictator, Viktor Ianukovici, și guvernul său au fost siliți să plece de la putere. Între timp au avut loc alegeri libere, iar, la nici un an, Ucraina are un nou președinte ales, unul cu viziune proeuropeană. Așa cum și-au dorit manifestanții Euromaidan.

ULTIMA ORĂ:

Ucraina a SUPLIMENTAT capacităţile militare la frontiera cu Rusia şi cu Transnistria

Armata ucraineană a decis suplimentarea trupelor şi a echipamentelor de luptă la frontiera cu Rusia şi la graniţa cu regiunea separatistă moldoveană Transnistria, anunţă Mikola Litvin, şeful Serviciului ucrainean pentru protejarea frontierelor, citat de agenţia Bloomberg preluată de Mediafax.

Confruntări militare au avut loc în ultimele zile la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi proruşi. Conform autorităţilor ucrainene, bilanţul schimburilor de focuri din această zonă este de 12 morţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.