×
×
Bucureşti
Braşov
Cluj
Constanţa
Craiova
Iaşi
Ploieşti
Timişoara
Bucureşti
Senin
8°C
Senin
17°C / 5°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 40%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Duminică, 31 iulie
Senin20°C / 6°C, Senin
Luni, 01 august 2016
Parţial înnorat21°C / 8°C, Parţial înnorat
Marţi, 02 august 2016
Parţial înnorat21°C / 8°C, Parţial înnorat
Miercuri, 03 august 2016
Braşov
Senin
3°C
Senin
15°C / -1°C
Vânt 0km/ora
Umiditate 59%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Duminică, 31 iulie
Senin18°C / 1°C, Senin
Luni, 01 august 2016
Parţial înnorat19°C / 2°C, Parţial înnorat
Marţi, 02 august 2016
Posibil ploaie18°C / 6°C, Posibil ploaie
Miercuri, 03 august 2016
Cluj
Senin
5°C
Senin
19°C / 1°C
Vânt 6km/ora
Umiditate 50%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Duminică, 31 iulie
Senin21°C / 5°C, Senin
Luni, 01 august 2016
Lapoviţă18°C / 6°C, Lapoviţă
Marţi, 02 august 2016
Posibil ploaie17°C / 5°C, Posibil ploaie
Miercuri, 03 august 2016
Constanţa
Senin
8°C
Senin
14°C / 6°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 51%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Duminică, 31 iulie
Senin17°C / 6°C, Senin
Luni, 01 august 2016
Senin18°C / 8°C, Senin
Marţi, 02 august 2016
Senin18°C / 10°C, Senin
Miercuri, 03 august 2016
Craiova
Senin
9°C
Senin
16°C / 2°C
Vânt 11km/ora
Umiditate 45%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Duminică, 31 iulie
Senin19°C / 4°C, Senin
Luni, 01 august 2016
Parţial înnorat21°C / 6°C, Parţial înnorat
Marţi, 02 august 2016
Senin21°C / 8°C, Senin
Miercuri, 03 august 2016
Iaşi
Senin
8°C
Senin
18°C / 3°C
Vânt 11km/ora
Umiditate 48%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Duminică, 31 iulie
Senin19°C / 6°C, Senin
Luni, 01 august 2016
Parţial înnorat20°C / 9°C, Parţial înnorat
Marţi, 02 august 2016
Parţial înnorat18°C / 7°C, Parţial înnorat
Miercuri, 03 august 2016
Ploieşti
Senin
7°C
Senin
17°C / 1°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 52%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Duminică, 31 iulie
Senin20°C / 3°C, Senin
Luni, 01 august 2016
Parţial înnorat21°C / 7°C, Parţial înnorat
Marţi, 02 august 2016
Posibil ploaie20°C / 6°C, Posibil ploaie
Miercuri, 03 august 2016
Timişoara
Senin
8°C
Senin
18°C / 3°C
Vânt 9km/ora
Umiditate 61%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Duminică, 31 iulie
Parţial înnorat21°C / 7°C, Parţial înnorat
Luni, 01 august 2016
Lapoviţă19°C / 6°C, Lapoviţă
Marţi, 02 august 2016
Posibil ploaie19°C / 8°C, Posibil ploaie
Miercuri, 03 august 2016
YoutubeYoutube
TwitterTwitter
facebookFacebook
ContactContact
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 5 ore
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Duminică, 31 iulie 2016, 03:27
EUR (€)
+0.0039 ↗
4.4654 RON
USD ($)
-0.0016 ↘
4.0203 RON
• • •
O perspectivă după 24 de ani
Evenimentele din decembrie 1989, între speranţele unora şi deziluziile altora (III)

KGB şi serviciile statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia acţionau din 1968 pentru înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu pe orice cale.

În 1985, când am primit unele atribuţii în "gestiunea administrativă" a relaţiilor externe ale Departamentului Securităţii Statului, nu am găsit niciun dosar de relaţii active cu serviciile speciale ale URSS, Republicii Democrate Germane, Ungariei, Poloniei, Mongoliei, Cubei, Albaniei...

Cu serviciile Bulgariei exista un fel de "gentlemen's agreement" privind nişte rute de tranzit ale reţelelor internaţionale ale terorismului, traficului de arme, droguri şi persoane - grefate pe reţelele transportatorilor internaţionali. Bulgaria avea probleme serioase cu turcii, iar ei erau atunci cărăuşii Europei. Ne-au creat şi nouă destule probleme, dar ne-au oferit şi satisfacţia interceptării şi controlării unor sisteme de legătură impersonală. Serviciile Cehoslovaciei semnalau, sporadic, întâlniri suspecte cu persoane din Occident ale unor turişti cu paşapoarte româneşti.

Cel mai adesea, datele transmise nu întruneau minimum de cerinţe necesare procesării. Unii posesori de "paşapoarte româneşti" nu erau, însă, români, dar asemenea situaţii, de folosire a "steagurilor străine", erau, uneori, regula în spionaj şi contraspionaj.

Formal, încă erau funcţionale relaţiile de cooperare cu Serviciul Securităţii de Stat al Republicii Federative Iugoslavia. În practică, însă, realităţile începuseră să capete o altă turnură.

Existau relaţii excelente cu Ministerul Securităţii Statului al RP Chineze. Aceste relaţii erau consecinţa firească a raporturilor bilaterale puternice şi constante pe care România le-a avut cu China, atât în plan politic, cât şi economic, acestea constituindu-se, la un anumit moment, într-un garant al independenţei şi suveranităţii României în faţa presiunilor şi ameninţărilor hegemonismului sovietic.

Cu Ministerul Securităţii de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene existau, de asemenea, relaţii protocolare bune, concretizate mai ales în schimburi anuale de delegaţii pentru efectuarea concediilor de odihnă.

În zona ţărilor din aşa-zisa lume a treia, în special din rândul statelor nealiniate din Africa şi Orientul Arab, s-au concretizat cooperări în ceea ce priveşte pregătirea generală de informaţii şi contrainformaţii, precum şi asistenţă tehnică; de asemenea, cu Securitatea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, al cărui şef a fost primit în România la cel mai înalt nivel politic şi de stat.

Au existat relaţii de cooperare şi în spaţiul serviciilor din familia Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, iar cu structuri speciale vest-germane, italiene, israeliene, din Turcia - ca să numesc doar câteva - au existat conlucrări în construcţia sistemului naţional antiterorist al României şi de securitate în domeniul aviaţiei civile, care şi-au dovedit eficienţa şi competitivitatea în efortul antiterorist internaţional.

Premergător, dar mai cu seamă după invadarea Cehoslovaciei, România a fost în situaţia de a constata că serviciile de informaţii ale statelor din Organizaţia Tratatului de la Varşovia au tratat-o ca stat potenţial inamic, împotriva căruia fuseseră pregătite operaţiuni speciale de război politic şi planificată o agresiune militară. Cu astfel de aliaţi era foarte greu să păstrezi chiar şi aparenţele. Evenimente ulterioare aveau să se concretizeze în grave cazuri de spionaj, subversiune şi subminare politică a României din partea serviciilor speciale ale unor "ţări vecine şi prietene". Era şi de aşteptat. În întreaga noastră istorie, numai vecinii ne-au mutat haturile, ori ne-au furat caii buni şi fetele frumoase. Ocupanţii au venit şi au plecat. Vecinii rămân…

După ce în anii anteriori DSS-ul a demantelat alte câteva operaţiuni ale KGB-ului, dar nu numai, avându-i ca protagonişti şi pe unii dintre vocalii reprezentanţi ai actualei "societăţi civile", cade reţeaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de către preferatul lui Gorbaciov, după înlăturarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceauşescu. Am subliniat "pe orice cale", deoarece anterior a existat şi varianta atentatului politic terorist, la care a subscris şi o ţară vecină, în schimbul unei criminale monstruozităţi geopolitice cu denominaţia "Republica Socialistă Transilvăneană".

O operaţiune ultrasecretă, codificată "Barajul", avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Operaţiunea îi viza, preventiv, şi pe unii dintre cei mai activi complotişti ai momentului, consideraţi ca alternativă după atentatul împotriva lui Ceauşescu. Documentele operaţiunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control şi dezamorsare revenind Unităţii Speciale 0110 - pentru coloana a V-a a KGB-ului, Direcţiei de Contrainformaţii Militare - pentru generalii şi marii comandanţi care trebuiau să susţină militar complotiştii şi Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă - pentru soluţia de ultimă instanţă a neutralizării şi lichidării atentatorilor, dacă ar fi trecut la acţiune. Aceasta a făcut necesar ca un echipaj de luptă antiteroristă să fie inclus în dispozitivul de protecţie fizică apropiată a Preşedintelui României, realizat de către Direcţia de Securitate şi Gardă.

Reţeaua lui Volodin avea un nucleu în redacţia organului de presă al Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste, "România Liberă". Acest nucleu a racolat câteva zeci de persoane şi a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul număr al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidelă replică a glasnostului şi perestroikăi. A fost una dintre condiţiile de credibilitate ale mişcării pro glasnost-perestroika din România, puse de Volodin, pentru că "tovarăşul Gorbaciov, când va avea pe birou ziarul, o să vă acorde necondiţionat protecţia sa".

Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre membrii importanţi ai reţelei, acesta avea să clacheze într-un lamentabil proces de speculă cu autoturisme, iar ceilalţi componenţi au făcut obiectul unor măsuri, mai mult sau mai puţin dure, de influenţare obştească ori administrativă, cu scopul de a-i determina să renunţe să militeze pentru importul reformelor lui Gorbaciov în România.

Mi-aş permite să remarc că România ca stat, formal membru al Tratatului de la Varşovia, nu s-a aflat în "război" cu vreun stat membru al NATO. Mai mult, după jocul operativ iniţiat de generalul de Gaulle cu Hruşciov şi Brejnev, pentru a scoate comandamentul NATO din Franţa, având ca actori, pe de o parte DST-ul şi "reţeaua Caraman", iar pe de cealaltă parte serviciile de spionaj ale României şi Rusiei Sovietice, România nu a fost implicată în alte afaceri de spionaj politico-militar împotriva statelor din NATO. Ca să fiu explicit, spionajul român după 1968 nu a mai fost aliatul cuiva împotriva statelor membre ale NATO.

În ceea ce priveşte spionajul economic, este unanim acceptat că nu este etic să ascunzi cuceririle geniului uman, pentru a nu beneficia de ele întreaga umanitate...

În contraspionaj există dintotdeauna un principiu, pe care toţi îl aplică şi îl respectă. Fiecare stat are un patrimoniu de secrete (legi, proceduri, cifruri de stat, chei de cod) pentru a căror apărare instituie "bariere" (criptare electronică, interdicţii de acces etc. etc.). Cine forţează - inamic, aliat sau prieten - are parte şi în prezent, de aceleaşi "bariere" şi de acelaşi tratament.

Obedienţa externă a complotului disidenţilor împotriva lui Nicolae Ceauşescu

Evenimentele din decembrie 1989 au avut ca suport iniţial dezordinile şi violenţele stradale. Apoi, au apărut “detaşamente” ale tinerilor care, bine organizaţi şi disciplinaţi, au chemat populaţia să li se alăture, scandând “Fără violenţă!”. Asta şi în replică la excesele unor agitaţi puşi pe distrugeri şi provocări.

Desigur, în ceea ce priveşte participanţii la evenimente, au existat şi excepţii notabile, dar numai cu titlu de excepţie. Conştiinţele revoluţionare aveau să apară în cel de-al doilea şi al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior să se retragă...

În fapt însă, s-au confirmat învăţămintele evenimentelor istorice similare în care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea să numească "pegra socială obsedată de căţărarea în fotoliile puterii" constituie suportul oricărei insurgenţe, numai că "pegra avidă de o nouă dictatură, a străzii, nu trebuie să se caţere în acele fotolii". Fără comentarii. Acest crez l-a călăuzit pe respectivul protagonist atât ante, cât şi post factum comploturilor în iţele cărora s-a aflat ori s-a implicat. Nu sunt puţini cei care ştiu şi partea de adevăr pe care cel în cauză nu şi-o mai aminteşte.

Se menţionează în diverse referiri, mai mult sau mai puţin de luat în seamă, despre conspiraţiile şi conspiratorii împotriva lui Nicolae Ceauşescu.

În istoria regimurilor politice de sorginte comunistă asumată, luptele interne fratricide pentru putere au fost regula, iar nu excepţia.

Nu toate persoanele despre care s-a acreditat ideea că au fost disidenţi întruneau condiţia esenţială necesară pentru acest statut. În sensul că nu au exprimat o altă direcţie în interiorul ideologiei Partidului Comunist, aşa cum au făcut-o Troţki, Buharin, Zinoviev şi toţi cei care au avut o voce distinctă de cea a lui Lenin sau a lui Stalin. Nu s-au ridicat nici la nivelul temerităţii lui Milovan Djilas împotriva lui Tito (în Iugoslavia), a lui Otakar Sik împotriva lui Novotny, înaintea lui Dubcek (la Praga) şi alţii asemenea, care au creat şi au întemeiat curente de gândire nuanţate faţă de ideologia marxist-leninistă dominantă. Filosofia politică şi acţiunea de opoziţie cu logo-ul “Ridică-te tu, să mă aşez eu” nu generează disidenţi, ci oportunişti.

Ion Iliescu era menţionat public ca posibil succesor al lui Nicolae Ceauşescu într-o ediţie specială “Who is Who”” pentru România - editată, în 1989, în R.F. Germania, de Juliusz Stroyanowski - în care la poziţia “519, Ion Iliescu” se menţiona “[...] în septembrie 1987, într-un articol de o pagină, publicat în săptămânalul Uniunii Scriitorilor din România - “România Literară” - a cerut o mai mare libertate a informaţiei şi schimbări în relaţiile sociale şi politice în scopul învingerii inerţiei şi alienării. Se zvoneşte că Iliescu ar fi alesul lui Gorbaciov la succesiunea PCR”.

Cu mai mulţi ani în urmă, însă, când era prim secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al PCR, Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat laudativ că a avut marele privilegiu de a avea o convorbire remarcabilă cu primul secretar, în care el îl intuieşte pe viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceauşescu...

Ori de câte ori se punea pe undeva problema unei alternative la Ceauşescu, existau şi “suspecţii de serviciu”. Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi norocos dintre ei.

Cazul lui Mircea Dinescu era unul aparte. Tot timpul a existat supoziţia, cu nimic răsturnată până în prezent, că “disidenţa” sa era partea vizibilă - şi de acţiune - a cuplului reprezentat de socrii săi, Ludmila Loghinovskaia şi Albert Kovács, ale căror antecedente şi relaţii erau de mare interes.

Structural, M.D. era un risc permanent pentru activitatea secretă a oricărui serviciu. Pentru acţiuni făţiş diversioniste şi provocări era, însă, operatorul aproape ideal. Lipsesc nişte elemente privind susţinerea de către primul secretar al CC al UTC, Pantelimon Găvănescu, a trimiterii sale la documentare în Anglia, ca să pot intui dacă a acceptat anumite lucruri din proprie dorinţă sau, la fel ca alţii, a fost trimis la undiţa pescarului. După revenirea în ţară, la Bucureşti, a fost, iniţial, “protejatul” ataşatului militar adjunct, aceeaşi persoană care s-a ocupat de prezenţa sa în Anglia, şi a venit la post în România odată cu încheierea stagiului său de documentare.

Preluarea sa ulterioară sub “protecţie” de către ambasadorul Olandei ne poate sugera, azi, aplicarea principiului diviziunii muncii între serviciile statelor membre ale NATO, deoarece Olandei îi revenea activitatea contrainformativă în spaţiul României. Atunci nu ştiam. Acum, acest fapt este de natură să ne determine să credem că-l verificau, dar fiindcă în acelaşi timp îl expuneau, îl făceau inutilizabil pentru altceva decât agitaţie şi provocare. Ceea ce i se potrivea, dar se şi dorea.

La Uniunea Scriitorilor era un nucleu de “front”, foarte activ în unele momente, al KBG-ului. Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş.a., pretinşi critici ai lui Ceuşescu, pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul porţii Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice, acreditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu “foşti” ai serviciilor sovietice… Îl aduc pe fratele Kondiakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari -“analişti” şi “consultanţi”- prin partide, staff-uri electorale şi pe lângă lideri politici…

Nota bene: În lumea informaţiilor secrete se mişcau, ca peştele prin apă, şi mulţi mercenari, escroci, refulaţi, nebuni geniali sau revoluţionari permanenţi, toţi animaţi de un voluntariat declarat în slujba celor mai înalte idealuri. Doar discernământul celui care le acceptă - ori refuză – serviciile face diferenţa.

Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti “activişti de front” ai KGB-ului? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produsele alimentare mult râvnite în acele vremuri de numeroase “lipsuri şi greutăţi” (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu nr. T.C. (Taxi Creditar) a Ambasadei URSS. Chiar şi numai acest fapt în sine exprima până unde au întins ruşii coarda…

De departe, filosoful şi esteticianul Andrei Pleşu era cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la persuasiunile “ofiţerului de caz”, l-a determinat la un gest de “spovedanie a unui învins”, nu în sensul în care a făcut-o Panait Istrati, dar cu cert efect de “captatio benevolentiae”. A fost invitat să conferenţieze în faţa ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat ”un exil“ confortabil la Tescani. Ce făcuse periculos? Îl însoţea pe Mircea Dinescu la diversele întâlniri prilejuite de evenimentele organizate de ambasadele occidentale la Bucureşti, deoarece poetul, deşi beneficiase de o bursă post-academică în Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de un interpret cu ştaif.

“Ăla cu Trabantul”, cum îl ştia Elena Ceauşescu pe domnul Virgil Măgureanu - că de la ea i s-a tras -, a fost “detaşat“ la Muzeul Judeţean din Focşani ca să nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru.

Deoarece fusese “în sistem”, exact acolo de unde - după cum spune legenda - “se iese numai cu picioarele înainte”, domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat importanţă… A fost iniţial omis. Însă cineva l-a pârât “Cabinetului 2“ şi Elena Ceauşescu a întrebat: “Da’ ăla cu Trabantul care-i?“. “Îl căutăm, nu-i avem identitatea completă” - a fost răspunsul. Parţial exact, fiindcă un ofiţer - din exces de zel, dar şi din comoditate - i-a schimbat naţionalitatea, iar şeful Departamentului Securităţii Statului i-a trimis pe ofiţerii superficiali la arhiva actelor de stare civilă, pentru a-i reconstitui arborele genealogic.

Individual, fiecare dintre cei menţionaţi, “se aflau în nişte cărţi”. Şi… atât. După prinderea în flagrant a reţelei complotiste coordonate de Vladimir Volodin şi difuzarea “scrisorii celor şase”, erau anticipate şi alte evenimente. Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească, pentru a nu se organiza.

Dislocareadin Capitală a domnilor Pleşu şi Măgureanu, ca şi a altora aflaţi în situaţii relativ asemănătoare, a fost o decizie politico-administrativă, dispusă pe linie de partid, ca şi în cazul a câtorva dintre “autorii” scrisorii celor şase.

Schimbarea de sistem din România a fost nu întâmplător violentă, rezultat al unor evaluări bazate pe informaţii incomplete, al unor prejudecăţi ideologice şi al matricei mult prea birocratice utilizată de planificatorii evenimentelor. Toate acestea, în pofida faptului că serviciile de informaţii activ implicate aveau la dispoziţie rezultatele unor cercetări ştiinţifice asupra psihologiei poporului şi specificităţii componentelor societăţii româneşti. Mulţi ani la rând, studiile doctorale ale unor străini în centrele universitare din România, îndeosebi din Cluj, aveau ca teme de cercetare cunoaşterea şi înţelegerea până în cele mai fine detalii a specificului naţional şi al comunităţilor etno-geografice.

Cu prilejul participării lui Horia Sima la şedinţa de la Paris a “Consiliului Secret”, conducerea legionară a fost pusă în temă că României i se rezervase soluţia violentă a schimbării regimului şi că, dintre toţi pilonii de rezistenţă ai acestuia, numai Securitatea urma să se afle pe direcţia loviturilor principale. Comandantul Horia Sima, alias profesorul Georgescu Lugojanu, a făcut ca acest avertisment să ajungă în ţară.

Iraţionalitatea dusă până la absurd a campaniilor lansate, în diferitele momente de răscruce a evoluţiilor politico-sociale, pentru condamnarea - chiar la moarte prin linşaj public - a membrilor securităţii statului (instituţiilor similare) avea suficiente precedente în istorie şi nu trebuia să surprindă. Doar ordinele date de generalul Vlad au prevenit ca represaliile şi crimele cărora le-au căzut victime un număr de ofiţeri să nu capete proporţii mult mai mari.

Nu putem să nu fim oripilaţi de groaznicul măcel de la Aeroportul Internaţional Otopeni (Anexa 4), în care au pierit zecile de tineri ostaşi şi ofiţeri ai Centrului de Pregătire Transmisiuni din Câmpina al Comandamentului Trupelor de Securitate, de omicidul premeditat asupra echipajelor Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), comandate de şeful Statului Major Antiterorist, colonelul (post-mortem) Gheorghe Trosca, ordonat cu sânge rece de generalul Militaru, dovedit trădător de ţară, răsplătit în acele zile tulburi cu demnitatea de ministru al Apărării naţionale şi care s-a voit, pe deasupra, şi criminal…(Anexa 1)

Dacă ne amintim - şi nu avem cum să uităm - s-au mai încercat: uciderea în masă a efectivelor Direcţiei de Securitate şi Gardă (al cărei sediu, lipit de Biblioteca Centrală Universitară, a fost distrus cu tiruri de artilerie), Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (ale cărei efective urmau să fie “trecute în revistă” pe stadionul Ghencea, special amenajat pentru o ambuscadă împotriva “teroriştilor”), personalului mai multor securităţi judeţene (cazul cel mai elocvent fiind cel de la Sibiu, dar pericole mari au existat şi la Brăila, ori în alte judeţe).

Un recurs la istorie este necesar. Dacă vom compara condiţiile existente în Franţa, la 1789, cu cele din Anglia, vom constata că ele erau asemănătoare. Masa de manevră necesară profesioniştilor revoluţiilor exista şi pe străzile Londrei, nu numai la Paris.

Excepţia a constituit-o atitudinea serviciilor secrete şi a poliţiei, care în Anglia s-au situat ferm pe poziţia apărării Coroanei, pe când în Franţa, nu. Şi condiţiile existente, după 200 de ani, în ţările Europei Centrale şi de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asemănătoare, dacă nu chiar identice. Serviciile speciale care au evaluat atât contextul european din 1789 (retrospectiv), cât şi cel din 1989 au concluzionat însă eronat că Securitatea şi forţele de ordine publică ale Ministerului de Interne din România vor proceda precum serviciile şi poliţia Angliei, nepermiţând dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceauşescu. Pe această eroare - dacă a fost o eroare - descalificantă pentru nivelul de cunoaştere de către acele servicii a opţiunilor Securităţii, aveau însă să se fundamenteze planuri grave şi extrem de periculoase, care puteau împinge România într-un război civil distrugător al statalităţii naţionale şi integrităţii sale teritoriale.

Iată ce declara, în 1991, Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituită în decembrie 1989, citez: "[...] din cauza situaţiei politice [...] în ţara asta armata era singurul factor de stabilitate, cu toate că armata a tras la Timişoara şi la Bucureşti, şi prin alte părţi. [...] Nu puteam să spunem că unii generali i-au fost loiali lui Ceauşescu, alţii disidenţi, că armata a tras la Timişoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras şi la Bucureşti în 21 decembrie - ăsta-i adevărul istoric. Ar fi fost iresponsabil să deschizi o asemenea discuţie într-o perioadă când asta (n.n. - armata) era singurul lucru pe care ne sprijineam". Această ultimă afirmaţie clarifică, fără echivoc, cât anume din evenimentele din decembrie a fost revoluţie şi cât lovitură de stat. Dar şi de ce trebuia să se producă lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime şi a nu se răspunde pentru săvârşirea lor!

Nicolae Ceauşescu, nemulţumit în legătură cu cei trei miniştri - Milea, Postelnicu şi Vlad - care nu-i executaseră ordinele, a convocat o teleconferinţă, în cadrul căreia a ordonat personal modul de acţiune: “Somaţie, foc de avertisment, foc la picioare şi, dacă mai mişcă cineva, să nu se mai ridice!”. Toţi cei care au fost în audiţie directă au primit ordinul de la Comandantul Suprem şi aveau, strict formal, obligaţia să-l execute. Legea vremii nu îngăduia militarilor să refuze executarea ordinului ilegal. Deschiderea focului cu arme letale asupra mulţimilor neînarmate, ori asupra insurgenţilor înarmaţi - dar în împrejurări de risc pentru viaţa terţilor, mai cu seamă a femeilor, bătrânilor şi copiilor - nu era, însă, permisă de nicio lege a războiului.

La terminalele teleconferinţei de la comitetele judeţene ale PCR din Timişoara, Cluj, Sibiu, Braşov, ca din toate celelalte reşedinţe judeţene, erau toţi cei care puteau pune în executare ordinul, chiar şi fără ca generalul Milea să-l mai reitereze. Nu este mai puţin adevărat că, în armată, exista o serie de proceduri privind darea şi primirea ordinelor, dar faptul că ordinul a fost dat personal de către Comandantul Suprem putea anula ori schimba regulile. Nu mai exista un precedent. Depindea de discernământul comandanţilor. Dar, în pofida intervenţiei lui Ceauşescu, care a dat ordinul personal, generalul Milea l-a reluat, potrivit regulilor militare.

În evenimentele din Bucureşti, în represiunea armată violentă din noaptea de 21/22 decembrie 1989, generalul Milea a fost secondat de colaboratori şi subordonaţi marcaţi de exces de zel şi fanatism, unii având şi “temă dată”.

În noaptea de 21/22 decembrie 1989, când generalul Milea a revenit în sediul Comitetului Central, era într-o stare de puternică deprimare. L-a văzut pe generalul Vlad, spre care s-a îndreptat şi a început să plângă, spunându-i: “Nu eu am dat ordinul… Nu sunt un criminal…”. Generalul Vlad l-a îmbrăţişat, spre a-l îmbărbăta, iar generalul Milea, printre lacrimi, a continuat: “Te rog să-i spui soţiei mele, fetelor mele, spune-le că n-am fost un criminal, că nu eu sunt cel care… Nu eu sunt vinovat…“.

Generalul Vlad l-a condus apoi spre un hol de aşteptare în care se aflau nişte fotolii, unde s-au aşezat. Generalul Milea nu-şi putea reveni. Generalul Vlad i-a spus că siuaţia s-a agravat extrem de mult şi trebuie găsită o soluţie pentru a se pune capăt vărsărilor de sânge. “Eu am în Comitetul Central toate forţele necesare pentru controlul situaţiei aici, în interior… Se pune problema dacă ai dumneavoastră, care sunt afară, vor acţiona în aceeaşi direcţie…” Reacţia generalului Milea a fost cea a unui om profund deznădăjnuit: “Nu ştiu… nu mai pot… nu mai sunt în stare de nimic…”.

Generalul Milea nu poate fi “decupat”, aşa cum iniţial s-a încercat, din contextul represiunii armate, dar nici nu poate fi considerat omul unor iniţiative care să-i fi aparţinut. Era un militar pe cât de prompt în execuţie, pe atât de rezervat în decizii. El s-a comportat ca un executant, nu ca un general, ministru al Apărării, pus de evenimente în faţa unei decizii care să scrie o pagină a istoriei. Desigur, nuanţe pot exista…

Am cunoscut - şi am avut şansa să le supravieţuiesc, la propriu - confruntările cu toate categoriile elementelor operaţionale "humint" ale conspiraţiei externe, finalizată cu lovitura de stat militară "parţial reuşită" (citat din Virgil Măgureanu) din decembrie 1989.

Cu câteva luni înaintea evenimentelor, emisari ai "complotului intern", chiar generalul Militaru personal, au făcut tentative de tatonare a conducerii Ministerului de Interne/Departamentului Securităţii Statului, dar, cunoscându-li-se apartenenţa la servicii speciale străine, au fost evitaţi.

Unui general, fost în conducerea Ministerului de Interne - care a solicitat, în acelaşi scop, o audienţă "de nivel" la conducerea DSS -, i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limbă rusă cu care efectuase în anii '60 misiuni la Moscova! Nu a fost deloc întâmplător că, în seara zilei de 31 decembrie 1989, respectivul general a constituit “paşaportul” cu care noua putere provizorie şi-a trimis reprezentanţii să preia conducerea Departamentului Securităţii Statului, formal desfiinţat şi cu conducerea - mai puţin secretarul de stat Ştefan Alexie - arestată.

Ca un amănunt, generalul Nicolae Doicaru, căci despre el este vorba, a intrat atunci în cabinetul generalului Vlad şi a întrebat: “Unde mă aflu eu, aici?”. I s-a răspuns: “În fostul dumneavoastră birou…”. “ Nu, nu, eu nu am avut biroul aici!“. Fără a replica, am luat din bibliotecă tratatul “Diplomaţia”, autor Mircea Maliţa, şi i l-am înmânat deschis la pagina de gardă, unde se semnase, în anul de apariţie, 1975… A luat volumul şi, fără să mai spună ceva, s-a îndreptat spre sala mare de consiliu, unde urma să ne predea noii puteri provizorii, reprezentată de Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, gardaţi de maiorul de justiţie Mugurel Florescu, nedespărţit în acele zile de un pistol mitralieră “Kalaşnikov”.

În legătură cu implicarea generalului Doicaru în evenimentele acelor zile tulburi se reţine, ca fapt pozitiv, avertizarea Centrului de Informaţii Externe asupra iminentei solicitări de către conducerea Guvernului Provizoriu a listelelor cu datele de identificare şi spaţiile de acţiune ale ofiţerilor stabiliţi definitiv în străinătate, sub diverse acoperiri şi biografii, pentru misiuni de spionaj. Generalul nu a putut, însă, bloca solicitarea respectivă, menţionând că presiunile sunt foarte mari, dar a sugerat să se elaboreze o situaţie “prelucrată”, care să protejeze identitatea ofiţerilor. După acea recomandare, lista nu ar mai fi fost solicitată. Ulterior, peste ani, un director al unui serviciu l-a acuzat pe un alt director, că a trecut oceanul cu o astfel de listă… Întrebarea este, cu care dintre ele?! Una sau mai multe anchete parlamentare au reluat subiectul, fără a se da vreun comunicat. Între timp, un spion uitat în misiune şi-a chemat ofiţerul de legătură la Vama Aeroportului Internaţional Otopeni, să preia containerul cu recolta anilor de cercetare, disimulat în bagajele de călătorie… S-ar putea să nu fi fost singurul. Pentru acei oameni, care au trecut proba de foc a riscului vieţii în serviciul ţării, patria nu le era acolo unde o duceau foarte bine, ci România, pe care o doreau la fel de prosperă, precum ţările lor de adopţiune.

Am făcut aceasta paranteză pentru a face cunoscută filosofia profesiei şi deontologia spionilor români din acele vremuri, unii fii ai altor neamuri, dar cu rădăcini adânci în România.

Un alt amănunt – şi acesta important: Virgil Măgureanu făcuse şi el, printre alţii, o recunoaştere la Cabinetul generalului Vlad, în timp ce acesta se afla la Ministerul Apărării Naţionale, unde urma să fie arestat.

Sfârşitul verii anului 1989 avea să mai aducă noi probleme, generate de returnările masive ale emigranţilor români ilegali din Iugoslavia. Coloane ce păreau a nu se mai sfârşi erau conduse, în ordine, de autorităţile iugoslave şi predate grănicerilor români. Ceauşescu dispune primirea "returnaţilor" în cazărmi militare, unde să fie interogaţi de organele de cercetare grănicereşti (în terminologia consacrată de manualele OTAN: supuşi procedurii de debriefing), după care li s-a permis să meargă la domiciliile declarate. Numărul lor mare făcea imposibilă trimiterea în justiţie pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Este greu să se poată spune câţi dintre ei s-au angrenat în acţiunile din decembrie 1989, pe baza instruirii ce li se făcuse. Timpul şi timpurile au fost potrivnice... Aceeaşi concluzie şi pentru cohortele venite din Ungaria, alcătuite exclusiv din bărbaţi valizi care, fără îndoială, au avut un rol major în evenimentele de la sfârşitul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, în deplină cunoştinţă de cauză, Silviu Brucan, pe care, din nou, îl citez: "Problema este că eu cred că la Timişoara a fost şi este mână ungurească. Şi nu numai ungurească. Cred că şi anumite cercuri din Germania [...] şi aşa mai departe au acţionat acolo [...]".

Concomitent, pe direcţia Ungariei au avut loc câteva "evadări" de-a dreptul spectaculoase: Nadia Comăneci, un cioban cu o turmă de câteva sute de oi, un orădean cu un autoturism care şi-a adaptat roţile la şinele de cale ferată; alţii se gândeau să încerce cu parapante (ori cu alte aparate de zbor artizanale). Toţi aceştia au fost aşteptaţi dincolo de frontiera română de numeroşi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio şi televiziune.

Un grup de 11 persoane din Cluj, aflate ca turişti în Bulgaria, solicită azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destinaţia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar şi supus atenţiei organismelor internaţionale, chipurile ca un exemplu al persecuţiei minorităţilor etnice în România. Nu în ultimul rând ca importanţă, trebuie menţionat şi faptul că mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri de grăniceri au fost arestaţi de Procuratura Militară, pentru complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei. Pe mulţi i-a demascat opulenţa stilului de viaţă, urmare a câştigurilor realizate din favorizarea persoanelor la trecerea clandestină a graniţei. Faţă de această situaţie şi a "forţărilor" spectaculoase de frontieră menţionate, Ceauşescu a dispus trecerea Trupelor de Grăniceri în subordinea Ministerului de Interne. Ministrul Apărării Naţionale primeşte greu decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era expresia percepţiei "Tovarăşului" asupra degradării corpului grăniceresc şi a necesităţii de a fi reinstaurată disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni altul decât temutul Tudor Postelnicu.

Aurel I. RogojanPublicat Miercuri, 25 decembrie 2013
12272
 | 41
 | 1
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Cata
-4
@1 - auzi mai, vocea rusiei(sau sluga ungureasca) de ce iti zic vocea rusiei, pt ca urss si kgb au dat directii de actiune catre avo maghiar si stasi si polonezi si bulgari sa acrediteze ideea ca opozitia Romaniei a lui Ceausescu este regizata. auzi mai, putoare kgb-ista, stai linistita viata discerne si cerne!
Publicat Joi, 26 decembrie 2013
+Răspunde
hiris
+3
nu se spune nimk in material de gorilele intrate in tara dinspre Moldova sovietica,gorile ce s-au plimbat in toata tara la aceea vreme!Eu i-am vazut,semanau toti intre ei parca erau gemeni,cu tenul creol si cu inaltimea aproximativ egala,in masini cu nr. de Moldova marca Lada!
Publicat Joi, 26 decembrie 2013
+Răspunde
ref la gelu 13
+7
apropo de agentii Moab, de abia acum un an si ceva , cam dupa tragicomedia referendumului , m-am prins cine sunt "bubulii" din scrierile lui Pavel Corut, la moda in anii '90. IQ100
Publicat Joi, 26 decembrie 2013
+Răspunde
10, citeste 13
+3
si mai cauta despre sforile acelorasi de la patu'z'opt incoace, pe bune. Care patu'z'opt? atat 1800 cat si 1900; şi, după cum se arată, 2000.Ti-as da niste idei de cautare , in care "R.omania e o pradă" (cu ă), unde se analizeaza coabitarea tarii noastre cu marile interese de stat sau suprastatale.Nu zic ca e adevarat ce scrie acolo, cat o mai scrie, dar e de analizat.IQ100
Publicat Joi, 26 decembrie 2013
+Răspunde
escu
+7
Nomenclaturistii din 89 sunt azi patroni si baroni locali.Dau vina pe Ceausescu dar ei sunt mai rai decat el.
Publicat Miercuri, 25 decembrie 2013
+Răspunde
Hans
+11
In ciuda unor politici benefice pentru cetatenii Romaniei si a masurilor de industrializare a tarii, Ceausescu a pierdut sprijinul cetatenilor datorita cultului desantat al personalitatii si a desfiintarii de facto a mass-media, care tansmitea cuvantul Ceausescu la fiecare 10 vorbe. Se ajunsese in situatia ca iti venea sa te urci pe pereti doar auzind numele Ceausescu. Este clar ca Ceausescu a fost lucrat de experti in psihologia maselor, iar Elena Ceausescu este principala vinovata a acceptarii acestui cult desantat. Dar fiecare pasare pe limba ei piere, iar tot ce s-a realizat bun in epoca Ceausescu a fost ulterior distrus iar Romania a fost reintoarsa la statutul de tara subdezvoltata. Tradarea a fost la ea acasa in Romania! Mare pacat, pentru ca Romania este o tara extraordinara in care s-ar fi putut trai nu doar bine, ci minunat! Lipsa de patriotism, slugarnicia si tradarea au dus Romania la stadiul de primitivism in care se zbate astazi, anuland dintr-un condei eforturile muncii a doua generatii. Urarea mea de Craciun si Anul Nou este: romani, fiti patrioti! Binele natiunii este binele cetatenilor ei!
Publicat Miercuri, 25 decembrie 2013
+Răspunde
Max
0
Iarasi continua asta cu fantasmagoriile: "Ca să fiu explicit, spionajul român după 1968 nu a mai fost aliatul cuiva împotriva statelor membre ale NATO." fapt care vine in contradictie flagranta cu ceea ce a scris Pacepa care atunci cand a dezertat a dat tot ce stia atat despre dispozitivele armatei romane cat si ale Pactului de la Varsovia si retelele de spioni infiltrate ale acestora marcand cea mai mare bresa de in dispozitivul de infor *editat* ale statelor socialiste. Despre rolul lui Militaru in serviciile sovietice tacere.
Publicat Miercuri, 25 decembrie 2013
+Răspunde
gelu
+34
Sotii Ceausescu au fost omorati de agentii Mossad infiltrati la varful puterii in Romania acum 24 de ani dupa care in toti acesti ani trecuti aproape tot ce a putut fi vandut si praduit din aceasta tara a fost praduit cu brio ceeace ne-a transformat in sclavi pe plantatia celor ce se cred fara de pacat de mii de ani, basca ca ne-am datorat si cu vreo suta de miliarde de dolari la bancile si organismele financiare controlate tot de cei ce se cred buricul pamantului.
Publicat Miercuri, 25 decembrie 2013
+Răspunde
Crocodilul
+28
Schimbarea sistemului a innsaracit Romania si mai mult. S-a creeat un stat mafiot format din Baraoni FSN-isti. Po *editat* tia din Romania nu se poate bucura de viata. Furtul, mani *editat* rea si incompetenta baronilor PSD-PDL au pozitionat statul roman pe ultimile locuri in lume la capitolul nivel de trai.
Publicat Miercuri, 25 decembrie 2013
+Răspunde
Stima noastra si mandria
+1
cu cenzura ceausisto-comunista tot inainte mars!
Publicat Miercuri, 25 decembrie 2013
+Răspunde
Simona Popescu

Acum 20 ani nimeni nu ar fi crezut că europenii vor ajunge să trăiască sub ameninţarea zilnică a unui atentat terorist.

Simona PopescuPublicat acum 7 ore şi 27 minute

"