Evoluţie sau anarhie?

Starea de fapt în România devenise de multă vreme un coşmar pentru oricare dintre oamenii care îşi permiteau timpul să vadă în jur.

Din păcate, într-o proporţie îngrijorătoare, cei mai mulţi români au găsit timp doar să nu piardă “oportunităţile” de a câştiga ceva din pescuitul în apa tulbure creată după dec. ‘89.

Din păcate, cei care nu s-au “adaptat” au ajuns în situaţii chinuitoare, sau chiar pe drumuri…

Preocuparea predilectă a celor care au luat asupra lor grija de a administra economia românească după anii de planificare comunistă a fost să distrugă tot, ca fiind depăşit şi inutil. Dacă sovieticii au cerut desfiinţarea fabricii de avioane IAR de la Braşov, ea a continuat să funcţioneze ca uzină de tractoare. Muncitorii de performanţă, obişnuiţi să nu admită nici o eroare, nici un rebut, s-au reformat şi au fost nevoiţi să accepte că la tractor piesele constitutive pot fi mai puţin perfecte, dar au păstrat un grad de respect faţă de sine şi de munca pe care o efectuau. Nu este de mirare că ei au fost fermentul pentru Braşov 1987!

Transformând muncitorii din industria dezvoltată de comunişti în şomeri, ai luat acelei mase de ţărani aduşi de la sate mijloacele de trai şi ai format o mulţime de sărmani la “mila” statului social, dar mai cu seamă a celor care îi foloseau ca masă de manevră.

Recuperarea pământului, dar nu şi a mijloacelor de muncă, acaparate de cei “agreaţi” de noua putere, a adus ţăranul la sapă de lemn. Cuvântul de ordine care a generalizat distrugerea patrimoniului colectivelor din toată ţara a rispit tot ce putea constitui nucleul unei asocieri libere a proprietarilor de pământ. Lucrarea unui hectar costa mai mult decât producea, astfel încât un număr mare de proprietari s-au văzut nevoiţi să îşi vândă pământul şi s-au găsit “firme” care să profite din achiziţionarea pe nimic a întinse suprafeţe în detrimentul ţăranului rămas doar cu palmele….

Dacă a existat vreun “proiect de ţară” după 1989, acela a fost de a împiedica poporul român, trecut prin experienţa sovietizării (jafului sovromurilor! şi închisorilor pentru cei “recalcitranţi”), apoi a cooperativizării şi industrializării, să îşi recupereze identitatea şi respectul de sine abia dobândite ca urmare a războiului de independenţă şi a celui din 1916-17 şi a Unirii în România Mare monarhică şi constituţională.

Intelectualii s-au adaptat noii „tendinţe” şi după ce au acceptat directivele „de partid şi de stat”, au intrat sub „aripa protectoare” a „emanaţilor”. Nădejdea pe care o avusesem în Revolta autentică a populaţiei împotriva comunismului dâmboviţean s-a spulberat din cauza mineriadelor. Din păcate, grija zilei de mâine abil manipulată a împiedicat oamenii să fie conştienţi că doar ei, fiecare şi în fiecare zi, pot să împiedice “pleava” ieşită la suprafaţă să preia şi să se înstăpânească asupra a tot şi a toate.

În stradă, după disperarea produsă de moartea şi suferinţa inimaginabilă a atâtor tineri nevinovaţi, se cere desfiinţarea corupţiei. Se afirmă vina colectivă a întregii clase politice pentru starea în care se află ţara. Negând toate instrumentele unui stat democratic pentru că la noi ele au fost deturnate în folosul unei oligarhii de dată recentă, se iveşte riscul anarhiei de care să profite, evident, cei care cunosc manipularea în scopuri anti-naţionale, anti-populare. Revendicarea esenţială este schimbarea SISTEMULUI.

Noi, cei necorupţi, am stat 26 de ani fără să folosim drepturile ce ne revin ca deţinători ai suveranităţii şi am acceptat manipularea la alegeri; am votat mereu fără să ne punem problema cine sunt şi ce vor cei pe care eram chemaţi să îi votăm. Am votat mereu între două rele!

Noi care cunoaştem sau ar trebui să îi cunoaştem pe cei din comunitatea noastră ar fi trebuit să ne implicăm în a-i pune în lumină pe cei corecţi, buni profesionişti, incoruptibili. Nouă ne revenea dreptul să constituim partidul care să ne reprezinte crezul (ideologia) şi interesele. Am stat deoparte şi am permis impostorilor cunoscuţi şi recunoscuţi să ne reprezinte, să acapareze partidele (cel mai trist este exemplul partidului naţional ţărănesc, practic anihilat!).

Să considerăm că se poate fără partide înseamnă să nu avem nici cele mai palide cunoştinţe despre organizarea unui stat modern. Conform Constituţiei art.8, 2 (2) Partidele politice „contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor„. Nu ne-am considerat cetăţeni şi nu am contribuit în nici o formă la crearea acelor partide care să ne reprezinte.

Începând cu intelectualii „implicaţi„ (niciodată nu am aflat în ce anume), toţi cei care ar fi trebuit să îşi aducă aportul la bunul mers al societăţii româneşti au considerat politica o chestiune blamabilă, murdară din start. Este de la sine înţeles că dacă cei ce se consideră oneşti stau pe tuşă şi critică fără să aducă şi soluţiile la problemele criticabile, partidele vor fi acaparate de oportunişti, traseişti în scopul interesului propriu !

Nici dreptul de a alege nu a fost folosit de cei conştienţi, nemanevrabili. Am ales persoane din partide şi nu am considerat necesar să cunoaştem doctrina partidului şi modul în care se raportează la cerinţele noastre. Avem nostalgia partidului unic, care să ne „rezolve„ toate nevoile. Dacă ne mai amintim, FSN s-a despărţit în nenumărate partide mai mari sau mai mici care (după Silviu Brucan) să acopere oricare din opţiunile pe care le-ar fi putut avea românii. Acum au rămas doar câteva partide, dintre care doar două sunt reprezentative în Parlament. Parlamentul nu funcţionează cum ar trebui pentru că legea electorală a fost schimbată pentru a privilegia intrarea unui număr de persoane care nici măcar nu au avut voturile cetăţenilor, dar au fost „redistribuite„. Tăcerea specialiştilor a dat mâna cu interesul partidelor de a-şi asigura cât de multe voturi şi a produs legea electorală care a dus la existenţa unui Parlament supradimensionat, ineficient şi costisitor. Se alcătuieşte noua lege electorală, cea care să nu mai limiteze dreptul la vot al românilor aflaţi în străinătate din nevoia de a-şi asigura existenţa decentă. Nici de această dată experţii în drept (Academia Română are un Institut de Ştiinţe Juridice a cărui expertiză nu interesează atunci când se pun în discuţie legi esenţiale) nu sunt cei care să dea soluţiile, iar în comisiile de specialitate ale Parlamentului se schimbă mereu câte ceva… Poate că nu este inutil să amintim un principiu de drept formulat acum peste 200 de ani în Declaraţia Dreptului Omului şi Cetăţeanului din 26 aug. 1789 Articolul VI: „Legea este expresia voinţei generale. Toţi cetăţenii au dreptul să participe personal, sau prin reprezentanţii lor, la formarea sa. Legea trebuie să fie aceeaşi pentru toată lumea, fie că aceasta protejează sau pedepseşte. Toţi cetăţenii fiind egali în ochii legii, sunt la fel de eligibili pentru toate demnităţile, locuri şi servicii publice, în funcţie de capacitatea lor şi fără a ltă distincţie, decât virtuţile şi talentele fiecăruia„.

Dacă vom dori să ne cunoaştem ca cetăţeni, va trebui să constatăm că nu ne-am folosit drepturile constituţionale prin care să ne manifestăm controlul asupra instituţiilor democratice ale României post-decembriste.

Răbufnim periodic, de obicei emoţional, în loc să ne manifestăm organizat şi continuu CONTROLUL asupra celor ce se petrec în ţara noastră. Nu este destul să faci „încă o revoluţie”, trebuie să „lupţi” zi de zi, cu toată inteligenţa şi dăruirea ca să se impună domnia legii, a corectitudinii, a respectului Omului. Corupţia se va elimina atunci când oricare dintre noi se va considera jignit să dea sau accepte şpaga, să accepte să fie promovat pe baza relaţiilor, să tacă în faţa abuzurilor etc. Asta înseamnă a fi cu adevărat cetăţean! Degeaba se va „purifica” guvernul. Toate structurile din subordine au fost alcătuite pe criterii clientelare şi interese de grup. Aceste structuri trebuie să cadă prin acţiunea directă a celor care au dovada nemijlocită a încălcărilor legale. Modul de a acţiona este eliminarea funcţiilor „pe viaţă”. Trebuie să avem grijă ca acolo unde ne facem profesia să se asigure ocuparea funcţiilor de conducere pe baza unor proiecte pe care să le dezbată în cunoştinţă de cauză cei care alcătuiesc echipa condusă. Trebuie să dispară „aranjamentul”, tăcerea laşă ca sabia şefului să nu te decapiteze. Evident, un „luptător singular” va fi înghiţit de sistem. Deci trebuie să ne solidarizăm! Trebuie să ne educăm pentru a fi capabili să definim priorităţile pentru a elimina tarele acestui sistem care şi-a creat toate instrumentele ca să dăinuie.

Implicarea politică înseamnă tocmai participarea activă la treburile publice ale Ţării sau comunităţii. Apatia sau teama de „murdăria” politiciii consolidează sistemul corupt!

Avem o legislaţie aşa de stufoasă că juriştilor oneşti li se pare imposibil de descurcat articolele care se bat cap în cap sau sunt de neînţeles ca exprimare. Datorită legislaţiei supradezvoltate, restrictive şi ambigue se încurajează corupţia. O sarcină neîntârziată ar trebui să fie analiza şi eliminarea nenumăratelor straturi din legislaţia noastră. Consiliul legislativ n-a luat în serios această prioritate şi sarcină obiectivă. Probabil ar fi necesar să fie reformat cu juriştii cei mai buni (nu întotdeauna sunt cei mai vizibili) ca să efectueze această muncă într-o perioadă determinată!

Funcţionarea statului este determinată de legea fundamentală; imperfecţiunile voite sau deliberate din Constituţie au ca efect funcţionarea greoaie şi incorectă a instituţiilor de bază

Constituţia României ar fi trebuit să fie revizuită prin activitatea Comisiei Parlamentare creată în acest scop după alegerile din 2012. Dezintegrarea USL ca urmare a deciziei PSD de a-şi asigura un candidat propriu la Preşedinţie a avut ca efect renunţarea la îndeplinirea uneia din promisiunile electorale…. Aceasta ar trebui să fie una din sarcinile legislativului pentru perioada următoare. Nu este normal ca legislativul să se rezume la aprobarea ordonanţelor de guvern emise fără măsură, de este sau nu vreo urgenţă.

Societatea civilă ajunsă la maturitate ar putea crea o Adunare Constituantă[1] ad hoc care să adune şi redacteze propunerile pentru o nouă Constituţie în vederea discutării lor în Parlament.

Preşedintele K. Iohannis l-a desemnat pe Dacian Ciolos viitorul premier. Părerea mea este că această propunere răspunde esenţialmente dezideratelor de schimbare a sistemului.

Comisarul european pentru agricultură, care a schimbat politica UE în acest domeniu, are toate datele să fie considerat capabil să pună bazele unei guvernări de alt tip decât cele de până acum. În discursul ţinut după anunţul desemnării sale ca premier a subliniat că „trecem printr-o perioadă cheie pentru societatea românească, în care societatea a ajuns la un grad de maturitate care necesită o prezenţă publică a Guvernului, în aşa fel încât să asigure puntea de legătură între diferitele instituţii ale statului, între politicieni şi societate„, adăugând că este conştient că de la noul guvern se aşteaptă să „aibă urechea aplecată la cei care au idei„.[2]

Depinde deci de fiecare din cei ce ne socotim responsabili pentru viitorul României dacă va sta pe margine şi va cârcoti sau ne facem vocea şi ideile auzite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.