În spaţiul universitar românesc de până la 1947 a existat genul de excursie didactică, prilej de discuţii libere, pe teme complementare şcolii, dar foarte ancorate în proiectele de viaţă ale fiecărui student. Era o ieşire din experienţa liniară a amfiteatrului pentru a aplica, în spaţiu informal, cum am spune astăzi, ideile care trebuiau dezvoltate pentru a fi pe deplin înţelese.
Profesorul de anatomie Francisc Josif Rainer a făcut astfel de excursii cu studenţii săi de la Medicină, cu precădere între anii 1918 şi 1920, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti. Călătoria dura o zi întreagă iar adesea se înnopta pe la mănăstiri anume alese pentru popas: Comana, Snagov au fost unele dintre ele. Drumul însemna un dialog aplicat pe situaţia prezentului, pe ridicarea informaţiei la nivel de prognoză, de observare a amănuntelor vieţii în desfăşurarea ei dincolo de oraş şi sala de curs. Eugen Floru, fost student al profesorului Rainer, îşi amintea la treizeci de ani distanţă: „Sărbătorile plecam în excursie în jurul Bucureştilor. Îmi amintesc de lecţiile de scrimă într-o după-amiază, în preajma mănăstirii Comana. Îmi amintesc de lecturile din Claude Bernard, pe malul lacului Snagov, atunci când lacul nu era asanat şi faţa lui era acoperită de nuferi. Ce adânc pătrundeau în noi cuvintele marelui cercetător, împletite cu explicaţiile profesorului!” (Ateneul Român, 1946).
Francisc Rainer la 1914, când avea 40ani şi realiza celebrele excursii didactice
Rainer a fost colaborator al profesorului Dimitrie Gusti în timpul cercetărilor de teren realizate de institutul de studii sociale, la mijlocul perioadei interbelice, în satele izolate Drăguş, Nereju Mare şi Fundul Moldovei. În timpul celor două-trei luni de cercetare de teren, studenţii de la Sociologie şi Medicină îl însoţeau pe profesorul Rainer, în momentele libere, în călătorii de explorare a vecinătăţilor. Când cu monografia de la Fundul Moldovei, profesorul „mergea seara cu elevii se uita pe cer şi dădea explicaţii astronomice şi recita din partea a doua din Faust de Goethe. Făcea nişte paşi mari. Umbla pe munte cu o repeziciune ca nimeni altul” (Ateneul Român, 1946).
Rainer îşi construia adesea ideile de curs în astfel de excursii. În anul 1919 scria dintr-un „luminiş de codru”, privind spre „şesul dintre munţi, cu cele 2 sate şi acoperit cât coprinde ochiul cu covoare patrulatere, felurit colorate. Îmi amintesc de o pagină din Mickiewicz, citită de mult de tot: o preamărire, mistică aproape, a muncii ogorului, singura care izbăveşte fiinţa omenească de chinurile sufleteşti, înseninând-o”. Pentru Rainer, „personalitatea se dezvoltă rezolvând probleme puse pe realitate. Alegerea soluţiilor preferate în această rezolvare fixează genul personalităţii. Importante sunt ciocnirile cu realitatea, iar nu fantomele lucrurilor. Putem fi convinşi că singura cale care ne este oferită pentru a evolua este cea a efortului personal. Nu putem evolua decât după intuiţia noastră, de aceea, fiecare din noi trebuie să găsească calea personală prin care îşi creşte calităţile” (Fr.Rainer, 1979).
Întors dintr-o excursie în preajma Iașilor, 24 mai 1919
Motivele sufleteşti care l-au stăpânit de-a lungul vieţii sale universitare au fost două. Întâi nevoia de a înţelege viaţa în funcţiunea ei creatoare a formei omeneşti. Al doilea simţământ din ce în ce mai viu, al datoriei de îndeplinit faţă de societatea care i-a dat putinţa de a-şi urmări idealul, acţiunea didactică şi pedagogică. Acest din urmă motiv a ajuns din ce în ce mai dominant, pe măsura adâncimii sufleteşti. Iar obiectivul urmărit de el nu putea fi altul decât deşteptarea în sufletul elevilor săi, în gradul cel mai înalt cu putinţă, a simţului pentru nesfârşita bogăţie de interes intelectual ce poate să descopere în lucrurile cele mai banale ale preocupărilor zilnice.
Lucrurile simple să ajungă grăitoare. Semnul progresului nostru şi totodată izvor de mulţumiri îl constituie senzaţia pe care o avem că lucrurile familiare ne vorbesc şi ne spun mai mult ca înainte. În orice bloc de marmură doarme chipul unui zeu şi nu aşteaptă decât mâna meşteră să-l dezghioace dintr-însul şi să-l aducă la lumină. Fiecare lovitură de daltă ridică din masa ce-l ascunde de privirea noastră. Tot astfel stă ascuns şi idealul nostru de adevăr şi înţelegere. Faptele intelectuale sunt lovitura de daltă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.