Excursie și vilegiatură

Cum s-a născut gustul pentru a călători alături de familie sau prieteni este o poveste care coboară în secolul al XIX-lea.

A fost o vreme când foarte puţini se aventurau pe drumul Braşovului, adesea plin de hârtoape şi primejdios, cu precădere cum intrai în munţi. Caravanele negustoreşti care luau drumul Ardealului aveau alături cete de arnăuţi cu simbrie. Doar unii boieri, în prima parte a secolului al XIX-lea, se bucurau de tihna reşedinţei fortificate, la mare distanţă de drumuri circulate sau târguri şi oraşe zgomotoase şi întotdeauna sufocate de bazaruri şi iarmaroace.

Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, modelele încep să se schimbe. Spaţiul public suferă modificări în interiorul oraşelor: apar grădini publice, bulevarde pentru promenadă, vechile hanuri devin cafenele, restaurante sau hoteluri moderne trec prin transformări repetate.

Plaja de la Eforie către 1935

Noul domnitor, Carol I, aduce un curent nou în societatea românească. Moda reşedinţei de vară grupată într-un loc special a însemnat comasarea reşedinţelor boiereşti în apropierea celei princiare, după modelul occidental. Astfel, Sinaia devine cel dintâi spaţiu rezidenţial al reşedinţelor de vară, curând după 1870. Şi așa a fost până către 1947.

Cei cu posibilităţi financiare îşi transferau viaţa de familie din Bucureşti la Sinaia, îndeosebi în pauzele de vilegiatură de care se bucurau pe alte meleaguri, de regulă la vestitele „băi“ din Europa Centrală, cum au fost cele de la Spa sau Karlsbad.

Vilegiatura ca modă a cotidianului modern se extinde treptat către partea superioară a middle class încă de la finalul secolului al XIX-lea. Mulţi români ai vechiului regat se bucurau de microstaţiunile locale aflate într-o fază incipientă de organizare sau modernizare, precum Telega, Slănic Prahova, Slănic Moldova. Pe vremea când Braşovul, Sibiul sau Timişoara însemnau pentru străbunicii noştri o altă ţară, pentru cei care plecau cu trenul din Gara de Nord către destinaţii turistice europene punctul de frontieră se afla la Predeal, unde vameşii verificau paşapoartele şi vizele pentru destinaţii îndepărtate precum Viena, Berlin, Paris sau malurile Adriaticii.

Apar astfel preocupări noi în viaţa bucureştenilor cu ceva dare de mână, de negândit pe la 1820 sau 1840, exceptându-i pe aceia cu averi foarte mari, care adesea fugeau peste munţi în faţa anarhiilor care viscoleau peste Valahia acelor vremuri.

Grup de vizitatori luând masa în Pădurea Pustnicul, iulie 1937. Foto Iosif Berman

Aceste preocupări erau legate de pregătirea vilegiaturii cu luni înainte de venirea verii; apar magazine specializate în „genţi de voiagiu middle class“, cum era vestitul „La vulturul de mare, cu peştele în gheare“, sau truse de călătorie pentru intreţinerea trupului și înfrumseţarea chipului pentru plimbările de seară. Întotdeauna, locul ales pentru vilegiatură trebuia să aibă un Corso al plimbării de seară, al etalării cu simplitate a toaletelor venite din toate părţile Europei elegante. Atât staţiunile, cât şi oraşele căutate de bucureştenii aflaţi în vacanţă aveau un astfel de loc animat de cafenele, cofetării, terase pentru consumaţii uşoare.

Acest lucru însemna preluarea unor modele civilizate de socializare, de relaţionare cu ceilalţi diferiţi cultural, etnic sau profesional, dar aceiaşi prin apartenenţa la gustul pentru vilegiatură. Printr-un astfel de proces au ajuns în oraşele României și cu precădere în Bucureşti pierdutele comportamente urbane de azi; chiar şi Bucureştiul a avut un Corso al eleganţei, astăzi bulevardul Regina Elisabeta, ale cărei clădiri sunt roase de igrasie şi indiferenţă comunală.

Revenind la vilegiatură, moda se diversifică după o perioadă nefericită de întrerupere a bucuriilor de vară, timp în care s-a consumat Primul Război Mondial. Începând cu 1920, dorinţa de a călători explodează într-o nouă formă. Excursiile organizate foarte rar în jurul anului 1900 devin un obicei cotidian pe care şcolile sau anturajele tinerilor l-au cultivat timp îndelungat. În epocă se trăia intens un sentiment unic. Pe străzile Bucureştiului circula prin toate generaţiile tinere vorbele de încurajare: „mergeţi în Ardeal, aveţi ce vedea acolo! Oraşele sunt altfel, este ceva ce nu prea vezi dincoace de munţi“. Desigur, aceasta se datora faptului că vechea Românie avusese un calapod cultural francez, pe când Ardealul cu Bucovina şi Banatul au preluat un peisaj cotidian alimentat de modele culturale din spaţiul german.

Drumurile către oraşele şi satele Ardealului sunt luate cu asalt de bucureştenii dornici de aventură şi cunoaştere. Preocuparea pentru vilegiatură coboară şi spre clasele mijlocii inferioare, iar vârsta celor care se bucurau de libertatea de a călători începe să scadă. Ceea ce nu era îngăduit la 1900, de pildă, adolescenţii nu plecau în grupuri la munte, ci doar în familie şi în anturajul adult al acesteia. După 1920, tinerii liceeni sau studenţi îşi organizează împreună timpul vacanţei şi traseele de călătorie.

Industriaşul Rudolf Gaizer reparând o pană de automobil în 1922

Tot acum, destinaţiile şi tipul de a călători se modifică şi în lumea celor cu bani. Locul băilor, cu excepţia necesităţilor stringente, sunt înlocuite cu lungi călătorii cu maşina personală prin Europa, cum a fost şi cazul industriaşului bucureştean Rudolf Gaizer, pe care îl vedem cu maşina, alături de soţie şi şofer, în drumurile sale europene, nefiind deranjat nici măcar de ajutorul solicitat pentru înlocuirea unei roţi la automobil.
Tot perioadei interbelice datorăm obișnuința de a merge la mare, inclusiv în camping-uri pentru corturi. Evident, stațiuni erau mai puține la număr, însă orașele Constanța și Mangalia captau atunci interesul celor mulți, deoarece aveau plaje întinse și chiar sălbatice în afara razei orașului. Apoi, se dezvoltă pe domeniile Eforiei Spitalelor Civile stațiunile Carmen Silva și Eforie (azi, Eforie Nord și Eforie Sud), precum și stațiunea Mamaia, la nord de Constanța. Toate aceste stațiuni erau turistice, iar generațiile tinere le frecventau aproape an de an. În acest peisaj al vilegiaturilor estivale, Balcicul a făcut notă discordantă, fiind varianta „marină“ a stațiunii montane Sinaia. În jurul reședinței de vară a reginei Maria de la Balcic, între 1919 și 1939, numeroși liberi profesioniști, variați investitori, dar și oameni de arte și litere și-au amenajat o reședință de vară pe faleza portului de pescari. Era un spațiu al recreerii prin cultură și nu reprezenta o atracție turistică, doar în cazul unor vilegiaturi pe malul mării cu oprire la Capul Caliacra. Începutul vilegiaturii la mare îl avem la finalul secolului al XIX-lea. Faleza din Constanța a fost cel dintâi spațiu de promenadă turistică de pe litoralul românesc, completat apoi cu renumitul Cazinou și impresionantul hotel Carol I. Familiile boierești ale Sturzeștilor și Șuțuleștilor și-au construit reședințe somptuoase la malul mării, iar Regina Maria a avut și ea o reședință la nord de Constanța, numită în epocă Vila Regală.

Acest mod de a călători a suferit puţine modificări în anii puterii populare, iar astăzi, retrăim la alte dimensiuni gustul pentru călătorie, doar că el devine, treptat, inaccesibil pentru mulţi membri ai clasei de mijloc.

(Articol realizat cu sprijinul Muzeului Municipiului București)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.