EXOD 2.0 jocdesocietate – instalaţie performativ-documentară

Biblioteca Naţională a României a găzduit o conferinţă de presă cu ocazia lansării EXOD 2.0 #jocdesocietate – instalaţie performativ-documentară.

”În iunie 2015 vorbeam despre 81.000 de copii care aveau un părinte plecat la muncă în străinătate. Peste 20.000 aveau ambii părinţi plecaţi. Acestea sunt datele oficiale, adică sunt cazurile copiilor ai căror părinţi au informat autorităţile despre faptul că pleacă din ţară şi îşi lasă copiii aici. Datele UNICEF susţin că sunt peste 300.000 de copii aflaţi în această situaţie”, a declarat Daniela Buzducea, Director general, World Vision.

”Cred că societatea noastră are nevoie de o artă activă, implicată, responsabilă, care poate genera dezbatere, acum mai mult ca oricând. Noi am considerat că este responsabilitatea noastră ca oameni şi ca artişti să vorbim despre acest fenomen. Ca formulă de lucru am ales echipa interdisciplinară pentru a oferi participanţilor posibilitatea de a intra în contact cu mai multe perspective asupra acestui exod al mamelor şi a le crea astfel o experienţă la sfârşitul căreia să părăsească sala măcar cu un punct de vedere, dacă nu cu o dorinţă de a face real ceva”, afirma Catinca Drăgănescu, concept şi dramaturgie EXOD 2.0 #jocdesocietate.

”Nu mi se întâmplă des să fiu impresionată în asemenea măsură de un act artistic, mai ales că în cadrul Bibliotecii avem astfel de evenimente destul de des, cum am fost ieri seară când am luat parte la spectacolul EXOD 2.0. Când am ajuns în Biblioteca Naţională a României mi s-a spus că este un spaţiu fără suflet. Mă bucur că am reuşit în aceste trei zile să dăm suflet acestui spaţiu public. Rezultatul este mult mai mult decât m-am aşteptat şi vă mulţumesc pentru asta”, se destăinuia Claudia Şerbănuţă, director general al Bibliotecii Naţionale a României.

De asemenea, conferinţa s-a bucurat de participarea Sandrei Pralong, consilier de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Românii din Afara Graniţelor.

”Sunt extrem de emoţionată pentru că acest proiect este un fel de metamorfoză a statului român. Asta este ceea ce ar trebui să facem noi. Sigur că statul este un fel de matcă şi ar trebui să vorbească ultimul, dar avem artiştii, ONG-urile, comunităţile naţionale şi internaţionale care nu se lasă învinse de prejudecăţi. Ceva se schimbă în România, iar schimbarea intervine atunci când nu ne mai este frică, nu ne acuzăm reciproc şi pornim împreună spre necunoscut”, mărturisea Sandra Pralong. Adăugând: ”Salut efortul pe care l-au făcut artiştii şi organizatorii şi nu trebuie să uităm că suntem aici pentru că a vorbit o femeie, o mamă, Liliana Nechita (n.red. autoarea cărţii Cireşe Amare)”.

Cu promisiunea de a încerca să răspundă câtorva dintre întrebări, Catinca Drăgănescu şi Valentina Zaharia, inspirate de cartea Lilianei Nechita, au pornit acum 6 luni la drum urmărind exodul femeilor plecate la muncă în Italia şi impactul în familiile lor rămase în ţară. Angrenând artişti din domenii diferite, explorând împreună şi documentând, au reuşit să găsească unghiul potrivit din care să ne îndemne să privim EXOD 2.0 #jocdesocietate – instalaţie performativ-documentară.

Un proiect îndrăzneţ şi obiectiv, însoţit de dezbateri, care va reuşi cu siguranţă să se transforme într-un eveniment. Coordonat de Catinca Drăgănescu care semnează şi textul, susţinut de 4 actriţe – Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu, Mihaela Sârbu şi Valentina Zaharia, alături de Alexei Ţurcan – muzician, Robert Erdes – artist video – Leş Ateliers Nomad, Matei Dersidan – arhitect, Alexandra Dincă – antropolog, Vlad Bîrdu – fotograf, Ionuţ Popescu – video editor şi Adrian Petrariu – light designer, cu sprijinul Andreei C. Hristu, EXOD 2.0 #jocdesocietate s-a desfăşurat în 9, 10 şi 11 noiembrie la Biblioteca Naţională a României.

Gazdele evenimentului au fost: Iulian Văcărean – Fondator Asociaţia Beneva, Alexandra Maier – CSR Specialist, Avon Cosmetics, Daniela Buzducea – Director general World Vision, Catinca Drăgănescu – regizor şi dramaturg, Alexandra Dincă – antropolog şi Claudia Şerbănuţă – director general al Bibliotecii Naţionale a României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.